Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2238/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2238/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 18-12-2015 în dosarul nr.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA JUDETUL CĂLĂRAȘI
Operator de date cu caracter personal nr.3270
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2238
Ședința publică din data de 18.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. C. - O.
GREFIER: C. Anișoara
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant AL P. I. SRL OLTENIȚA, cu sediul în Mun. Oltenița, ., ., ., J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâții M. M., cu domiciliul în ., și Ț. V., cu domiciliul în ., având ca obiect „ hotărâre care să țină loc de act autentic”.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei, procedura de citare, și faptul că prezentul dosar a fost repus pe rol pentru constatarea din oficiu a perimării.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de perimare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2014, sub nr._, reclamanta AL P. I. SRL Oltenița a chemat în judecată pe pârâții M. M. și Ț. V., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a terenului agricol extravilan individualizat în antecontractul atașat cererii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:
La data de 20.05.2011 a intervenit înțelegerea intitulată generic „Antecontract de vânzare – cumpărare„ încheiat între părți, prin care s-au înțeles asupra vânzării – cumpărării suprafeței de 2000 mp, situat în extravilanul Mun. Oltenița, Județul Călărași, în tarlaua 45, . vecinătăți: la N-Ț. P.V., la E-canal, la S-Ș. Gh.M., la V-drum, cu suma de 1400 lei, plătită integral pârâtului M. C..
Totodată, înțelegerea părților a fost confirmată printr-un înscris sub semnătură privată, denumit „antecontract de vânzare – cumpărare„ prin intermediul căruia parata se obliga ca, in viitor, să vândă prin contract autentic de vânzare - cumpărare către reclamantă, terenul din litigiu, menționând că a încasat integral prețul cerut de către promitentul-cumpărător in cuantum de 1400 lei, în ziua perfectării antecontractului.
Acest înscris sub semnătură privată a fost redactat, editat, multiplicat și semnat în 6 exemplare de către SOC. Profesională . Oltenița – consilier juridic T. R. P..
Cu această ocazie, în prezenta casierei societății care a făcut plata, pârâtul a semnat și a încasat integral prețul, asumându-și obligația ca până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică, promitentul vânzător, se obliga să procure documentele necesare înstrăinării (să întocmească documentația cadastrală prev. de Lg.7/1996, legea cadastrului și a publicității imobiliare, intabularea dreptului de proprietate, certificate de atestare fiscală etc.). S-a menționat că dacă până la 15.06.2011, promitentul vânzător nu se va prezenta pentru perfectarea contractului de vânzare – cumpărare, în formă autentică, cumpărătoarea - promitentă se va putea adresa instanței judecătorești competente, fără nici un fel de notificare, solicitând acesteia pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare.
Deși a trecut termenul convenit de părți pentru perfectarea vânzării - cumpărării terenului, pârâta nu a înțeles nici până în prezent să-și onoreze obligațiile asumate, astfel încât a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune.
In drept, reclamanta a invocat art. 5 alin. 2 din Lg. 247/2005 Titlul X, cu referire la dispoz. art. 6 alin. 1, 2 din Lg. 287/2009 C. civil cu modificările și completările aduse prin Lg. 71/2011.
Prin Încheierea din data de 06.03.2015, cauza a fost suspendată în temeiul art.242 alin.1 NCPCmoment de la care cauza a rămas în nelucrare.
La data de 18.11.2015, instanța din oficiu, a dispus citarea părților în vederea perimării cererii, acordându-se în acest sens termen de judecată la data de 18.12.2015.
Deliberând asupra sesizării din oficiu, instanța retine că potrivit art.416 C., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.
Potrivit art. 420 C.p.civ. perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Având în vedere că de la data de 06.03.2015 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect constatare vânzare, formulată de reclamanta AL P. I. SRL OLTENIȚA, cu sediul în Mun. Oltenița, ., ., ., J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâții M. M., cu domiciliul în ., și Ț. V., cu domiciliul în ..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Oltenița.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2015.
Președinte, Grefier,
G. C. – O. C. Anișoara
Red.G.C.O.
Tehnoredactat A.C.
07.01.2016/7 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2288/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2104/2015.... → |
|---|








