Plângere contestaţie tergiversare. Sentința nr. 2001/2015. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 2001/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 03-12-2015 în dosarul nr.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA OLTENIȚA JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal nr. 3270

...

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2001/2015

Ședința publică de la 03 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier P. I. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta BĂBARU L., domiciliată în mun. Oltenița, .. 44, jud. Călărași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.09.2015, încheiat de intimatul I.P.J. CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța constată că intimatul a formulat în termen întâmpinare și a depus la dosar adresa de la fila 16, însoțită de înscrisurile de la filele 17 și 18.

Instanța mai constată că petenta nu a solicitat administrarea de probe și, prin cererea depusă la acest termen, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, din motive de sănătate.

Instanța încuviințează intimatului proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este utilă, și reține cauza în pronunțare.

JUDECATA

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta Băbaru L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.09.2015.

În motivarea plângerii petenta arată că la 22.09.2015, în jurul orei 09,05, s-a deplasat în mun. Oltenița, pe . Skoda F., cu nr. de înmatriculare_, iar în zona pieței centrale unde a oprit autoturismul și a mers să cumpere legume din piață, iar la întoarcere a fost așteptată de un echipaj de circulație care i-a solicitat documentele pentru control printre care și cartea de identitate, după care a fost sanctionată contravențional întrucât a oprit autoturismul în zona indicatorului „oprirea interzisă.”

Petenta arată că în zona pieței, parcările lipsesc cu desăvârșire.

Consideră că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa și solicită anularea procesului verbal de contravenție pentru următoarele motive: a) în conformitate cu art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul verbal de constatarea contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu printre altele și toate datele de stare civilă.

În aceste condiții, B. și nu Băbaru, cum se numește petenta, este o eroare gravă, motiv pentru care solicită anularea procesului verbal.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție se4ria PCLX nr._/22.09.2015, taxa judiciară de timbru și copie CI.

Intimatul a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea plângerii formulate de petentă, cu motivarea că aceasta a fost sanctionată contravențional, întrucât a oprit voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, la data de 22.09.2015, pe b-dujl Republicii din mun. Oltenița, în zona de actiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, fapta comisă fiind prev. de dispoz. art. 142 din HG nr. 1391/2006 și sanctionată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoz. art. 205 C.pr.civilă.

În apărare intimatul a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar înscrisuri de la filele 16 – 17.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanța reține în fapt că petenta a fost amendată contravențional cu suma de 210 lei și i-au fost aplicate două puncte de penalizare, pentru comiterea contravenției prev. de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 142 din același act normativ, constând în aceea că, la data de 22.09.2015, ora 09,00, a oprit voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.

În procesul verbal de contravenție, agentul constatator a reținut că petenta se numește B. L., iar nu Băbaru L., conform cărții de identitate a petentei aflată în copie la fila 6.

Această eroare este de natură să atragă anularea procesului verbal de contravenție, motiv pentru care instanța, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va admite plângerea formulată de petentă și va anula procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, admite plângerea formulată de petenta BĂBARU L., domiciliată în mun. Oltenița, .. 44, jud. Călărași, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/22.09.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3.12.2015.

Președinte,Grefier,

A. IonelPăun I. M.

RD/AI/VM

29.12.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contestaţie tergiversare. Sentința nr. 2001/2015. Judecătoria OLTENIŢA