Plângere contravenţională. Sentința nr. 908/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 908/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 02-07-2015 în dosarul nr.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Operator de date cu caracter personal nr.3270
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.908
Ședința publică din 02 iulie 2015
Instanța compusă din:
Președinte E. M.
Grefier T. I.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. Ș. domiciliat în . împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 20 martie 2015 de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași – Poliția Oltenița, cu sediul în mun. Călărași, ., județul Călărași.
La apelul nominal au lipsit petentul S. Ș. și intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța a fost legal sesizată și este competentă potrivit dispozițiilor art.94 C.pr.civ. și art.32 din OG 2/2001.
În temeiul art.244 cod proc. civilă, instanța se socotește lămurită și declară cercetarea procesului încheiată.
J U D E C A T A:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petentul S. Ș. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. Călărași anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20 martie 2015 de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași – Poliția Oltenița.
În motivarea plângerii petentul arată că a fost sanctionat cu amendă în sumă de 877 lei și puncte de penalizare, pentru că ar fi parcat mașina neregulamentar.
Arată că nu se afla în țară pe data de 1.03.2015 fiind plecat la muncă în străinătate iar mașina a fost lăsată unei alte persoane . Petentul arată că înainte de plecarea sa în străinătate a anunțat poliția rutieră că nu a condus el mașina ci o altă persoană.
În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar înscrisuri și procesul verbal contestat în copie.
In termen legal, intimatul I. Călărași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și mentinerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.
In motivarea întâmpinării arată că petentul a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.
Petentul a fost sanctionat contravențional întrucât nu a comunicat poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, faptă prev. de art. 39 alin. 1 și sanctionată în conf. cu art. 102 alin. 1 pct. 14 din OUG 195/2002.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului, aspect confirmat de martorul asistent, iar agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului verbal la Judecătoria Oltenița, precum și faptul că are dreptul de a face obiectiuni cu privire la conținutul procesului verbal.
Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
In cuprinsul procesul verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ care se stabilește și se sancționează contravenția.
Analizând conținutul plângerii depuse de contestator, rezultă că acesta încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul contestator în procesul-verbal de contravenție. Pe de altă parte, procesul verbal se bucură de o prezumție relativă de veridicitate făcând dovada, până la proba contrară asupra situației de fapt și încadrării juridice a aspectelor constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator.
In ceea ce privește eventuala solicitare de înlocuire a pedepsei amenzii cu avertisment, solicită respingerea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, iar petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de orejumătate din amenda aplicată, precum și aspectul că fapta contravențională prezintă un grad de pericol social ridicat.
In acest context, apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului scris.
In această situație, solicită respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunii complementare, ca fiind legal aplicate.
In susținerea celor precizate mai sus, înțelege să se folosească de înscrisuri necesare justei soluționări a cauzei.
In drept, a invocat dispozițiile art. 205 C. pr. Civ. și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă .
Instanța urmează a admite plângerea ca fiind întemeiată.
Din declarația dată de petent (fila 33 din dosar) ce actualmente se află plecat în străinătate în vederea executării unui contract de muncă pentru marinari, rezultă că acesta a indicat numele, prenumele și adresa persoanei căreia i-a împrumutat autoturismul cu nr._ în ziua de 17.02.2015 pentru a fi condus pe drumurile publice, respectiv fratele său S. C. domiciliat în ..
Pe cale de consecință instanța apreciază că petentul nu a încălcat dispoz. art. 39 din OUG nr. 195/2002 rep. motiv pentru care va admite plângerea formulată și va anula procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul S. Ș. domiciliat în . împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 20 martie 2015 de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași – Poliția Oltenița, cu sediul în mun. Călărași, ., județul Călărași.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 20 martie 2015 de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași – Poliția Oltenița.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 iulie 2015.
Președinte,Grefier,
ElenaMihaiTatiana I.
RD/ME/VM
21.07.2015
4 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 921/2015.... → |
|---|








