Plângere contravenţională. Sentința nr. 940/2015. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 940/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 08-07-2015 în dosarul nr.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA OLTENIȚA - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal nr. 3270

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 940

Ședința publică din data de 8 iulie 2015

Instanța constituită astfel:

Președinte de complet C. V.

Grefier R. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul D. C., domiciliat în mun. Oltenița, . nr. 1, jud. Călărași, împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/26 02. 2015, emis de U.M. 0256 Călărași.

La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns petentul D. C., identificat pe baza C.I. ., nr._/31.10. 2008, eliberată de S.P.C.E.P. Oltenița, lipsă fiind intimata U.M. 0256 Călărași și martorul O. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Petentul D. C. susține că nu are probe de administrat în cauză, întrucât nu era nimeni la Judecătoria Oltenița când a fost sancționat, martorul asistent O. C. nu era de față, iar procesul-verbal de contravenție ., nr._/26 02. 2015 a fost întocmit în lipsă. De aceea nu l-a semnat. L-a primit acasă.

Instanța constată procesul în stare de judecată și-i acordă cuvântul petentului pentru concluzii pe fondul cauzei.

Pe fond, petentul D. C. expune situația de fapt menționată în plângere, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/26 02. 2015, emis de U.M. 0256 Călărași. În motivare, susține că nu era nimeni pe holul Judecătoriei Oltenița, în afară de el și jandarmul care l-a legitimat. Consideră că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. Procesul-verbal de contravenție ., nr._/26 02. 2015 a fost întocmit în lipsă. De aceea nu l-a semnat

INSTANȚA ,

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petentul D. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IJJ Călărași anularea procesului verbal de contravenție . nr._/26.02.2015.

În motivarea plângerii petentul arată că la data de 26.02.2015, ora 14,02-14.05, a intrat în incinta Judecătoriei Oltenița pentru a depune un document la registratură.

La intrare, doi agenți i-au comunicat că programul s-a închis. A insistat să meargă pentru două minute, fapt ce i s-a refuzat. Mai arată că a fost acuzat că a consumat alcool. Arată că nu a jignit, nu a fost recalcitrant și este pensionar și doar venise de la un deces.

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar xerocopia procesului verbal de contravenție . nr._/2015 și taxa judiciară de timbru.

În termen legal, intimatul IJJ Călărași a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.

În motivare arată că prin procesul verbal mai sus menționat petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 200 lei amenda pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2, pct. 31 din Lg. 61/1991 (republicată) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor nome de conviețuire socială, a ordinii publice, constând în aceea că in data de 25.02.2015, în jurul orei 14,00, aflându-se în incinta Judecătoriei Oltenița, a refuzat să dea relații cu privire la stabilirea identității sale. Menționează că petentul se afla sub influenta băuturilor alcoolice.

Întrucât în cauză au fost incidente prevederile art. 25 și 26 din Ordonanța Guvernului nr.2/2201 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ți completările ulterioare, s-a procedat la comunicarea actului sancționator la domiciliul petentului cu respectarea art. 27 din O.G. nr. 2/2001 „Comunicarea procesului-verbal si a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire”.

Împotriva procesului-verbal de contravenție, petentul a formulat plângere prin care a solicitat anularea actului sancționator.

Cu privire la fapta reținută în sarcina petentului, arată că potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 31 din Lg. 61/1991 refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală se sancționează potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Lg. 61/1991 cu amendă de la 100 la 500 lei.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei emiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se poate constata și din oficiu, având în vedere aceste prevederi legale, consideră că legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ cazurile de nulitate absolută ale procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar procesul verbal contestat nu prezintă nicio asemenea cauză.

Situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale ale unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept. Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut si susținere prezumției de calitate și temeinicie procesului-verbal în acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusa sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de rapt ținuta în procesul-verbal nu corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petent care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la i simplă afirmație a acestora, în caz contrar, ar fi lipsite, de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

Prin urmare, simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe pentru a răsturna prezumția simpla de fapt născută împotriva sa.

Cu privire strict la sancțiunea contravențională, apreciază că aceasta a fost corect a individualizată având in vedere situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție. Totodată, consideră că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Față de considerentele expuse solicită respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală și menținerea actului de sancționare așa cum a fost întocmit de către agentul constatator.

In drept, a invocat cererea pe dispozițiile art. 235-208 din Codul de procedură civilă.

Petentul s-a prezentat la instanță, dar nu a administrat probe în dovedirea plângerii sale .

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție în baza art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prev. de art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 din O.G. nr.2/2001 și nu au fost identificate motive de nulitate a procesului-verbal de contravenție.

Se constată că față de fapta contravențională reținută în procesul verbal, agentul constatator a făcut o corectă încadrare juridică atât a faptei contravenționale cât și în ceea ce privește regimul sancționator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin O.G. nr.2/2001 aprobată cu modificări din Legea 180/2002 poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din C.E.D.O., în latura sa penală, ceea ce presupune respectarea garanțiilor procedurale specifice în domeniul penal, printre aceste garanții numărându-se și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție. Această prezumție privește atât atitudinea organelor judiciare, față de cauză, cât și sarcina probei. În speță, organul constatator a probat săvârșirea faptei de către petent. Față de considerentele expuse instanța respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul contravenient D. C., domiciliat în mun. Oltenița . nr. 1 jud. Călărași împotriva procesului verbal de constatarea contravenție . nr._ emis la data de 26.02.2015, de UM 0256 Călărași, ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile cuprinse în procesul verbal de constatarea contravenției atacat în instanță.

Definitivă și executorie.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 8.07.2015.

Președinte, Grefier,

C. V. R. M.

RD/CV/ R.M./VM

20.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 940/2015. Judecătoria OLTENIŢA