Plângere contravenţională. Sentința nr. 984/2015. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 984/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 984/2015

ROMÂNIA

JUDECATORIA OLTENITA JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal nr. 3270

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 984

Ședința camerei de consiliu din 15. 07. 2015

Instanța constituită astfel:

Președinte de complet C. V.

Grefier R. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta V. Z., C.N.P._, domiciliată în mun. Oltenița, ., ., apt. 7, jud. Călărași, împotriva procesului-verbal de constatarea contravențiilor ., nr._/22. 04. 2015, încheiat de intimatul Inspectorul de Poliție Județean Călărași, prin Poliția Oltenița.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul se referă oral, pe scurt, la obiectul cauzei și stadiul în care se află judecarea procesului.

Instanța ia act că, prin întâmpinare, intimatul Inspectorul de Poliție Județean Călărași a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată procesul în stare de judecată și reține cauza pentru pronunțare.

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta V. Z., domiciliată în orașul Oltenița, .,"., județul Călărași, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. Călărași - anularea procesului verbal ce contravenție, ., nr._, încheiat la data de 22.04.2015, ora 13.40, de către agentul constatator Balcan D., din cadrul Poliției Oltenița, Biroul Rutier.

În motivarea plângerii petenta arată că a fost sancționată cu amendă în cuantum de 585 lei și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

Consideră că sancțiunile ce mi-au fost aplicate sunt nelegale și netemeinice, în acest sens solicitând anularea procesului verbal de aplicare a sancțiunilor contravenționale pentru nelegalitate. Consideră că greșit agentul constatator a reținut faptul că ar fi încălcat regulile de circulație care reglementează depășirea în trafic. Ea se deplasa regulamentar cu autoturismul proprietate personală, pe . Oltenița, spre direcția . trecut de intersecția cu . banda sa, iar la o distanță de aproximativ 20 de metri, în dreptul Băncii BCR, din sens opus se deplasa un alt autoturism care, în momentul când a ajuns în dreptul său, șoferul acestuia a pierdut controlul mașinii și a intrat pe sensul său de mers, ea fiind nevoită să vireze spre dreapta, acroșând aproape imperceptibil un alt autoturism care staționa pe partea dreaptă a carosabilului, celălalt participant la trafic reușind în ultimul moment să evite coliziunea frontală cu petenta, aceasta doar în urma manevrei pe care a efectuat-o. A oprit autoturismul regulamentar în circa 10 metri, crezând că și celălalt șofer oprește pentru a observa ce s-a întâmplat, dar acesta și-a continuat drumul fără probleme. În această situație, a mers în banca BCR, unde știa că se află proprietarul mașinii ușor avariate și a discutat cu acesta despre cele întâmplate. Inițial au decis împreună să meargă la societatea de asigurare pentru a completa cererea de înțelegere amiabilă, dar ajunși acolo, proprietarul mașinii avariate nu a mai dorit acest lucru, mergând ulterior la Poliția Oltenița. Acolo a mers și petenta, i-a explicat întocmai agentului constatator cele întâmplate, dar acesta nu a înțeles deloc adevărata situație de fapt și a sancționat-o contravențional. Consideră că nu se face vinovată în nici un fel de nerespectarea normelor legale de circulație rutieră, vinovatul fiind șoferul care aproape a lovit-o frontal.

Mai mult decât atât, ea a avut diverse obiectiuni în ceea ce privește săvârșirea așa-ziselor contravenții, agentul constatator refuzând să le consemneze în procesul verbal atacat, menționând doar parțial cele spuse de petentă.

În concluzie, arată că abuziv și ilegal a fost sancționată, solicitând anularea procesului verbal sus menționat și restituirea certificatului de înmatriculare, respectiv anularea amenzii contravenționale.

În drept, a invocat dispoz. art. 31 din OG 2/2001.

La dosar petenta a depus înscrisuri.

În termen legal, intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Călărași, cu sediul în .. Călărași, județul Călărași. A formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și mentinerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întomcit.

În motivare arată că petenta a fost sancționată contravențional întrucât la data de 22.04.2015, locul .. Oltenița, condus autoturismul cu nr. . . mun. Oltenița și la manevra de depășirea a autovehiculului cu nr._, care era oprit, nu a păstrat distanța laterală suficientă, intrând în coliziune laterală cu acesta, rezultând doar pagube materiale.

Agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientei făptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria Oltenița, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal.

Procesul verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 45 alin. 3 și sancționată în conformitate cu ari. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002, iar sancțiunea principală a atras și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute ce art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia si semnătura agentului constatator.

În cuprinsul procesului-verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

Analizând conținutul plângerii depuse de contestator, rezultă că acesta încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul constatator în procesul-verbal de contravenție.

Pe de altă parte, procesul verbal de contravenție legal întocmit se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada, până la proba contrară asupra situației de fapt și încadrării juridice a aspectelor constatate de către agentul constatator.

În ceea ce privește eventuala solicitare de înlocuire a pedepsei amenzii cu avertisment, solicită respingerea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, iar petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de ore jumătate din acest minim.

În acest context, apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului sens.

Față de această situație, solicită respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunii complementare, ca fiind legal aplicate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C. pr. Civ. și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.

Intimatul a depus la dosar cazierul auto al petentei, adresa nr._/18.05.2015 emisă de I. Călărași, din care rezultă că agentul constatator se afla în timpul serviciului, copia procesului verbal contestat, raport, borderou nr. 33 din 22.02.2015.

Petenta deși legal citată nu s-a prezentat la instanță pentru a-și dovedi nevinovăția.

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție în baza art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prev. de art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 din O.G. nr.2/2001 și nu au fost identificate motive de nulitate a procesului-verbal de contravenție.

Se constată că față de fapta contraventională reținută în procesul verbal, agentul constatator a făcut o corectă încadrare juridică atât a faptei contraventionale cât și în ceea ce privește regimul sanctionator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin O.G. nr.2/2001 aprobată cu modificări din Legea 180/2002 poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din C.E.D.O., în latura sa penală, ceea ce presupune respectarea garanțiilor procedurale specifice în domeniul penal, printre aceste garanții numărându-se și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție. Această prezumție privește atât atitudinea organelor judiciare, față de cauză, cât și sarcina probei. În speță, organul constatator a probat săvârșirea faptei de către petent. Față de considerentele expuse instanța respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține dispozițiile procesului verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta contravenient V. Z., C.N.P._, domiciliată în mun. Oltenița ., .. A, apt. 7 jud. Călărași, împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ emis la data de 22.04.2015 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași – Biroul Rutier de la Poliția Mun. Oltenița, jud. Călărași, ca netemeinică.

Menține dispozițiile procesului verbal de constatarea contravenției atacat în justiție.

Definitivă și executorie.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 iulie 2015.

Președinte, Grefier,

C. V. R. M.

RD/CV R.M.: /VM

28.07.2015

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 984/2015. Judecătoria OLTENIŢA