Succesiune. Sentința nr. 665/2015. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 665/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 665/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA OLTENIȚA JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal 3270

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 665

Ședința publică de la 18.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A.

Grefier: E. M.-L.

Pe rol pronuntarea asupra cauzei privind pe reclamantul U. D., în contradictoriu cu pârâții L. I., S. E. și S. A., având ca obiect succesiune - hotărâre care să țină loc de act autentic.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc si au fost consemnate in încheierea de sedință din data 04.05.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-au formulat concluzii pe fondul cauzei, iar instanta a amânat pronunțarea la data de 11.05.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

Prin încheierea de sedință din data de 11.05.2015, care de asemenea face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a amânat pronunțarea

la această dată, având nevoie de timp pentru a delibera.

În urma deliberării, instanta a pronunțat următoarea sentință judecatorească:

JUDECATA:

Prin actiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 18.03.2014 sub nr._ reclamantul U. D. domiciliat in . a chemat în judecată pe parații L. I. domiciliată in ., S. E. domiciliata in ., Județul Călărași și S. A. domiciliat in Municipiul Oltenița. .. .. . pentru ca sentința ce se va pronunța: 1). să tină loc de act autentic (contract) de înstrăinare a terenului extravilan în suprafață de 1,25 ha (lot 1) situat in extravilanul Comunei C., Județul Călărași, în tarlaua nr. 34, . la N-drum, E- (lot2) S. M., S- drum, V-Musuroi I. (cuprinsa în TP nr._/29.08.2008), vânzare cumpărare intervenita între reclamant în calitate de cumpărător și pârâta L. I. in calitate de vânzător conform antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 15.03.2013; 2) să se constate deschisa succesiunea defunctei S. I., decedată în data de 8.01.2010 cu ultimul domiciliu în . reprezentată de suprafața de 1.2392 ha (lot 2) cuprins în tarlaua nr.34, . de moștenitori ai defunctei având cote de 1/2 fiecare,; 3). să se dispună ieșirea din indiviziune astfel încât (lotul 1) in suprafața de 1.25 ha vândut să revină pârâtei Logofațu I., iar (lotul2) sa revină moștenitorilor defunctei S. M.. 3) A solicitat obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea actiunii reclamantul arată că la data de 15.03.2013 a cumpărat de la pârâta L. I. suprafața de 1,25 ha (lot 1) descris mai sus, teren arabil situat in extravilanul Comunei C. Județul Călărași cu prețul de 7.000 lei pe care l-a achitat în prezenta martorilor.

La data perfectării antecontractului de vânzare cumpărare, s-au înteles si vânzătoarea s-a obligat ca în termen de o luna de zile să se prezinte la notariat în vederea autentificării actului de vânzare cumpărare încheiat .

Terenul vândut este proprietatea pârâtei, teren aflat în indiviziune cu defuncta S. M., mama celorlalți pârâți conform titlului de proprietate nr._/29.08.2008.

Solicită să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei S. M. decedata la data de 8.01.2010, cu ultimul domiciliu in ., masa succesorala reprezentata de suprafața de 1,2392 ha (lot2), calitatea pârâților: S. E. și S. A. de moștenitori ai defunctei în calitate de fii având fiecare cota de 1/2, să se dispună ieșirea din indiviziune astfel încât suprafața de 1,25 ha (lot 1) vândută să revină în lotul pârâtei L. I., iar suprafața de 1,2392 ha (lot 2) să revină moștenitorilor defunctei S. M..

De la perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare si până în prezent nu a fost tulburat de vânzător sau alte persoane, aflându-se în posesia terenului cumpărat.

Deși a avut discuții cu pârâții în sensul de a se prezenta la Notariat în vederea autentificării contractului de vânzare cumpărare, aceștia sub diverse motive au refuzat să se prezinte, refuzând să dezbată succesiunea de pe urma mamei lor.

Având în vedere că a achitat prețul vânzării, a intrat in posesia terenului cumpărat în vederea definitivării situației juridice a imobilului teren, precum si a întabulării dreptului de proprietate, a fost nevoit să introducă prezenta acțiune.

F. de aceste motive, solicită admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.

În drept, a invocat dispoz. art.35 cod proc civ. art 453 cod proc civ, art.l669 cod civil.

Pârâtii nu au formulat întâmpinare.

În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatorii cea testimonială cu martorii L. D. și P. G. propuși de reclamant și expertiză topo efectuată de expert I. R. având ca obiective identificarea, evaluarea, cu propunere de lotizare a suprafețelor de teren mai sus mentionate.

La data de 4 mai 2015, reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a arătat următoarele:

1) susține că în prezenta cauza înregistrata pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 18.03.2814, anterior intrării in vigoare a Legii nr. l7/2014 (respectiv data de 11.04.2014) nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de Legea nr. 17/2014.

Susține că în practica recenta a Tribunalului Călărași respectiv în decizia civila nr.265/25.02.2015 tribunalul a reținut;

"Acțiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată la 19.12.2013, cu mult înainte de . Legii nr.l7/2014.

Potrivit art. 5 din legea 17/2014 în toate cazurile în care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să tină loc de act de vânzare cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 republicata, cu modificările ulterioare si ale legislației în materie, precum, si dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art .3.4 si 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal si în cartea funciară.

Analizând dispozițiile art.3,4 (corelat cu art. 7) si 9 din Legea 17/2014, tribunalul constată că acestea prevăd e procedură prealabilă cererii de chemate în judecată având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare cumpărare, astfel încât ele reprezintă norme de procedura care potrivit art.24 NCPC, fiind norme de procedura noi față de procesul de față care a început anterior intrării în vigoare a Legii nr.17/2014 nu se pot aplica acestuia.

Astfel. potrivit art 24 NCPC. dispozitile legii- noi de procedură se aplică numai proceselor începute după . acesteia.

Nu se poate pretinde reclamantei (…) că nu a efectuat înainte de formularea prezentei acțiuni, procedura prevăzută de art. 3.4 9coroborat cu art 7 si 9 din Legea 17/2014, procedura care trebuia efectuată înainte de introducerea acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, din moment ce această prevedere nu exista la momentul formulării acțiunii.

In aceste condiții, având în vedere că art. 5 din Legea 17/2014 prevede îndeplinirea unor condiții prealabile formulării acțiunii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act de vânzare cumpărare, tribunalul raportat de art 24 NCPV, constată că dispozițiile art. 5 din Legea 17/2014 si a considerentelor din Decizia Curții Constituționale nr.755/2014 menționate intimatei cu ocazia dezbaterilor în apel si în notele scrise nu sunt aplicabile în cauză în raport de dispozițiile art.24 NCPC si a faptului că la data introducerii acțiunii normele ce prevedeau o procedură prealabilă formulării acțiunii prevăzută de art. 3.4.5.7 si 9 din Legea 17/2014 nu erau în vigoare.

Dispozițiile art. 5 din Legea 17/2014 sunt aplicabile acțiunilor introduse după . Legii nr. 17/2014 pentru că numai după . aceste legi reclamantul din cadrul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act de vânzare cumpărare a putut cunoaște dispozițiile prevăzute de art. 5 din Legea 17/2014 privind procedura prealabilă prevăzuta de art. 3,4,5.7 si 9 din Legea 17/2014 pentru a se conforma acesteia.

Analiza nu este în contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr.755/2014, care se aplică tuturor acțiunilor introduse după . Legii nr. 17/2014 ci reprezintă o aplicare a principiilor prevăzute de art. 24 si următoarele din NCPC, privind aplicarea în timp a legii procesuale civile."

2) A formulat acțiunea prezentă conform dispozițiilor prevăzute de art. 1560 cod civil (acțiunea oblica).

Prin încheierea antecontractului de vânzare cumpărare (promisiune bilaterala de vânzare cumpărare ) din data de 15.03.2013 a achitat paratei L. I. suma de 7.000 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafața de 1.25 ha (lot 1 ) situat în tarlaua nr.34, . Comunei C. Județul Călărași, urmând ca în termen de o luna de zile de la perfectarea actului să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică.

Față de pârâtă reclamantul are un drept de creanța născut din acea convenție, iar conform dispozițiilor prevăzute de art. 1560 cod civil, creditorul a cărei creanță este certa si exigibilă poate să exercite drepturile si acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite.

Prin prezenta acțiune a formulat două capete de cerere primul prin care a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre care să tină loc de act de vânzare cumpărare pentru suprafața cumpărată de 1.25 ha (lot 1 ) si cel de-al doilea capăt privind dezbaterea succesiunii defunctei S. M., stabilirea masei succesorale si ieșirea din indiviziune astfel încât în lotul pârâtei vânzătoare L. I. să revină suprafața vânduta de 1.25 ha (lot 1) din tarlaua nr. 34, .> Chiar dacă a fost trecut în acțiune ca primul capăt de cerere pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic (contract) de înstrăinare a ternului vândut, acest capăt de cerere este un capăt de cerere accesoriu, având în vedere că acesta depinde de soluționarea capătului de cerere principal privind ieșirea din indiviziune în sensul că terenul vândut să revină în lotul pârâtei vânzătoare L. I..

Daca se va trece peste precizările făcute la primul punct, în sensul că dispozițiile Legii 17/2014 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, se impune disjungerea primului capăt de cerere (constatarea vânzării cumpărării) până la soluționarea definitivă a capătului 2 de cerere privind ieșirea din indiviziune.

Pentru îndeplinirea dispozițiilor impuse de instanță cu privire la art.5 din Legea 17/2014 respectiv art. 3.4 si 9. conform art. 5 din normele de aplicare a titlului I din Legea nr. 17/2014 (Ordin 719/12.05.2014), vânzătorul depune la primărie cererea privind afișarea ofertei de vânzare însoțită de aceasta si de următoarele acte: copie a . copie legalizata de notar a actului de proprietate asupra terenului ce face obiectul ofertei de vânzare (dupa caz: contract de vânzare cumpărare, sentința civilă definitivă și irevocabilă).

In aceasta situație, actul de proprietate al vânzătorului îl reprezintă sentința civilă privind ieșirea din indiviziune prin care a solicitat ca în lotul pârâtei vânzătoare L. I. să-i revină suprafața de 1,25 ha (lot 1) descrisă mai sus. .

Susține că fără actul de proprietate nu pot fi demarate celelalte formalități, prevăzute de lege.

În drept, a invocat art. 24 C.pr.civilă, art. 1560 C. civil.

Din examinarea materialului probator instanța reține următoarea situație de fapt: prin titlul de proprietate nr._/29.08.2008 eliberat de CJSDPT Călărași a fost reconstituit dreptul de proprietate moștenitoarelor defunctului R. T. M. și anume pârâtei L. I. și surorii sale S. M. (în prezent decedată) pentru suprafața totală de 3,66 ha. pe raza . din care 3,4892 ha. în extravilan și 1708 m.p. în intravilan. Terenul din extravilan este identificat în 2 parcele și anume: una în suprafață de 1 ha. în T. 40, P. 1 și a doua în suprafață de 2,4892 ha. în T. 34, P. 69.

Prin antecontractul de vânzare – cumpărare – înscris tehnoredactat sub semnătură privată, datat 15.03.2013, pârâta L. I. a promis reclamantului U. D. vânzarea suprafeței de teren de 1,25 ha. (lotul 1) situat în T. 34, P. 69, în ., învecinată la N – cu drum, la E – lot 2, S. M., la S – drum și la V – M. I., cu pretul de 7000 lei achitat integral conform clauzei din antecontract. Părtile acestei promisiuni de vânzare – cumpărare s-au obligat ca în termen de 30 de zile să perfecteze contractul în formă autentică.

Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâta L. I. a recunoscut antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat cu reclamantul și primirea integrală a pretului convenit de 7000 lei, declarându-se de acord cu actiunea formulată de reclamant.

Coindivizara S. M. a decedat la 8.01.2010 cu ultimul domiciliu în . așa cum rezultă din copia certificatului de deces.

Instanța constată că în baza actiunii oblice reglementată de art. 1560 C. civil, reclamantul este îndreptățit să solicite partajul terenurilor înscrise în titlul de proprietate pentru a-și vedea realizat dreptul pretins, partaj care necesită în prealabil dezbaterea succesiunii defunctei S. M..

Potrivit încheierii nr. 33/19.02.2014, eliberată de notar public C. M. V. din mun. Oltenița, până în prezent nu s-a dezbătut succesiunea defunctei S. M. și în urma verificărilor efectuate în registrele specifice, nu s-au găsit înregistrate testamente lăsate de defunctă și nici declarații privind opțiunea succesorală.

În aceste condiții, instanța în baza art. 651 C. civil de la 1864 (în vigoare la data morții defunctei) potrivit căruia succesiunile se deschid prin moarte, va constata deschisă succesiunea defunctei S. M., masa succesorală și moștenitorii acesteia.

În privința masei succesorale, instanța constată că din terenul extravilan de 2,4892 ha. din T. 34, P. 69 defunctei i se cuvine cota de ½ întrucât cealaltă cotă de ½ se cuvine pârâtei L. I., având în vedere dispoz. art. 669 C. civil, potrivit căruia frații moștenesc în părti egale.

În baza actelor de stare civilă și a declarațiilor martorilor audiați în cauză, instanța constată că moștenitorii defunctei S. M. sunt pârâtii S. E. și S. A. în calitate de fiică și fiu, fiecare cu câte o cotă egală de ½ din masa succesorală a defunctei conform art. 1669 C. civil de la 1864, întrucât soțul S. I. i-a predecedat în anul 2005.

În privința partajului, instanța reține incidența dispoz. art. 1143 rap. la art. 975 C. civil astfel că în urma omologării raportului de expertiză se va atribui pârâtei L. I. lotul nr. 1 compus din suprafața de 1,2500 ha. (12.500 m.p.) teren arabil extravilan, pe teritoriul administrativ al ., T. 34, P. 69, învecinată la N – cu drum, la E – lot 2 S. E. și S. A., la S – drum și la V – M. I., în val. de 5.500 lei conform planșei anexă raportului de expertiză aflat la fila 78 din dosar iar pârâților S. E. și S. A. în indiviziune, lotul nr. 2 în suprafață de 1,2392 ha. (12.392 m.p. ) teren arabil pe teritoriul administrativ al ., T. 34, P. 69, învecinat la N – cu drum, la E – S. C., la S – drum și la V – L. 1 L. I., în val. de 5452 lei, conform aceleiași planșe anexă raportului de expertiză aflat la fila 78 din dosar.

Rezultă că valoarea suprafeței de 2,4892 ha. din T. 34, P. 69 este de 10.952 lei astfel că dreptul valoric pentru cota de ½ reprezintă suma de 5476 lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, conform cotelor de partaj, de 1/2 va obliga pe pârâta L. I. la plata sumei de 24 lei către pârâții S. E. și S. A. cu titlu de sultă.

Raportul de expertiză efectuat în cauză a fost recepționat sub nr._/8.01.2015 la OCPI Călărași, lucrarea fiind admisă conform procesului verbal de recepție nr. 8 din 8.01.2015 de OCPI Călărași.

În ce privește capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța reține că prezenta actiune a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2014, înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, (în vigoare la 11.04.2014) fiind aprobate și normele metodologice prin Ordinul nr. 719/740/M._ privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, intrat în vigoare la 30.05.2014.

Potrivit art. 5 alin. 1 din Lg. 17/2014, „ în toate cazurile în care se solicită, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare – cumpărare, actiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Lg. nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prev. la art. 3,4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rol fiscal și în cartea funciară.”

Conform alin. 2 al aceluiași articol, „cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.”

Deși instanța a pus în vedere reclamantului, încă prin încheierea din 16.02.2015, să facă dovada respectării cerințelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, acesta a susținut prin cererea precizatoare că aceste dispoziții legale, nu sunt aplicabile speței afirmând că aceasta ar însemna o aplicare retroactivă a Legii nr. 17/2014.

Instanța nu poate reține afirmația reclamantului, în sensul că s-ar aplica retroactiv Legea nr. 17/2014, ale cărei norme de aplicare au intrat în vigoare la data de 20.05.2014, având în vedere și considerentele deciziei nr. 755/16.12.2014 a Curtii Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 20 alin. 1 din Lg. nr. 17/2014 sunt neconstituționale.

Este adevărat că antecontractul de vânzare-cumpărare, a fost încheiat între părti la data de 15.03.2013, când era în vigoare vechiul cod civil de la 1864, și titlul X al Legii nr. 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, însă prin acest antecontract de vânzare-cumpărare nu a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 1,25 ha., din patrimoniul promitentei vânzătoare în patrimoniul promitentului cumpărător. Prima și-a asumat numai obligația de a transmite dreptul de proprietate reclamantului, de la care a încasat prețul integral în sumă de 7000 lei, iar reclamantul și-a asumat doar obligația de a cumpăra acest teren, cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data încheierii convenției 15.03.2013.

Transmiterea dreptului de proprietate în baza antecontractului de vânzare-cumpărare menționat are loc la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se constată intervenită vânzarea – cumpărarea terenului, hotărâre care este constitutivă de drepturi.

Chiar dacă la momentul introducerii acțiunii nu era în vigoare Legea nr. 17/2014, precum și normele metodologice de punere în aplicare a acestei legi, părțile trebuie să se supună acestor dispoziții, care sunt în prezent în vigoare, respectând principiul activității legii civile, neputând fi vorba de principiul retroactivității legii civile.

Promisiunea bilaterală de vânzare prin care părțile s-au obligat să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare, este un contract distinct de acesta din urmă și nu produce efectele vânzării, ceea ce înseamnă că acesta nu transferă dreptul de proprietate, ci dă naștere doar unor obligații cu caracter personal pentru ambele părți, respectiv obligația de a vinde / cumpăra imobilul . Reclamantul este beneficiarul unei promisiuni neexecutate de a vinde terenul situat în extravilan motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare. Reclamantul este astfel titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate . Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului ci se poate realiza la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat dar în acest sens, instanța de judecată trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare inclusiv îndeplinirea normelor legale instituite de Lg. 17/2014 în vigoare la data judecării cauzei.

Îndeplinirea acestor condiții legale pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu este raportat la un moment anterior, reprezentat de momentul încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate ci trebuie raportat la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.

Aplicarea prev. Lg. 17/2014 respectiv a celor referitoare la exercitarea dreptului de preemțiune, obținerea avizului de la Ministerul Apărării Naționale, obținerea avizului de la Ministerul Culturii, obținerea avizului de la Unitatea teritorială, certificatul de înregistrare fiscală și extrasul de carte funciară, dispoziții care sunt în vigoare în prezent, sunt în concordanță cu principiul activității legii potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment.

In acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată, tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi așa cum s-a reținut în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 755/16.12.2014 publicată în MO nr. 101/9.02.2015.

Întrucât reclamantul nu poate face dovada în prezent a îndeplinirii condițiilor legale mentionate mai sus, întrucât nu există o hotărâre judecătorească definitivă privind partajul terenurilor dintre coindivizari și respectiv pârâta L. I. nu poate face dovada dreptului său de proprietate exclusiv asupra parcelei de 1,25 ha. pe care a promis să o vândă reclamantului, se impune disjungerea capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare a acestei parcele de teren pentru care s-a format un dosar separat cu nr._ în care instanța acordă termen la 20 iulie 2015 dată la care se va discuta necesitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru soluționarea capătului de cerere disjuns.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul U. D. domiciliat in . cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la CABINET DE AVOCAT I. VAS1LE cu sediul profesional in Municipiul Oitenita. . nr.3. .. ., în contradictoriu cu parații L. I. domiciliată in ., S. E. domiciliata in ., Județul Călărași, S. A. domiciliat in Municipiul Oltenița. .. .. . .

Constată deschisă succesiunea defunctei S. M. decedată la data de 8.01.2010 cu ultimul domiciliu în ..

Constată că în masa succesorală a defunctei S. M., se include cota parte indiviză de ½ din suprafața de teren de 2,4892 ha. situată în extravilanul ., T. 34, P. 69, învecinată la N – cu drum, la E – cu S. C., la S – drum și la V – M. I., conform TP nr._ din 29.08.2008 eliberat de CJSDPT Călărași. (Diferența de cotă parte indiviză de ½ din terenul menționat anterior aparține pârâtei L. I. conform aceluiași TP nr._ din 29.08.2008 eliberat de CJSDPT Călărași.)

Constată că moștenitorii defunctei S. M. sunt pârâții S. E. și S. A. în calitate de fiică și fiu, fiecare cu câte o cotă egală de ½ din masa succesorală a defunctei.

Dispune ieșirea din indiviziune a pârâților asupra terenului în suprafață de 2,4892 ha. situată în extravilanul ., T. 34, P. 69, învecinată la N – cu drum, la E – cu S. C., la S – drum și la V – M. I., conform TP nr._ din 29.08.2008 eliberat de CJSDPT Călărași.

Omologhează raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză de expert I. R..

Atribuie pârâtei L. I. lotul nr. 1 compus din suprafața de 1,2500 ha. (12.500 m.p.) teren arabil extravilan, pe teritoriul administrativ al ., T. 34, P. 69, învecinată la N – cu drum, la E – lot 2 S. E. și S. A., la S – drum și la V – M. I., în val. de 5.500 lei conform planșei anexă raportului de expertiză aflat la fila 78 din dosar.

Atribuie pârâților S. E. și S. A. în indiviziune, lotul nr. 2 în suprafață de 1,2392 ha. (12.392 m.p. ) teren arabil pe teritoriul administrativ al ., T. 34, P. 69, învecinat la N – cu drum, la E – S. C., la S – drum și la V – L. 1 L. I., în val. de 5452 lei, conform aceleiași planșe anexă raportului de expertiză aflat la fila 78 din dosar.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, conform cotelor de partaj, obligă pe L. I. la plata sumei de 24 lei către pârâții S. E. și S. A. cu titlu de sultă.

Disjunge capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare a terenului extravilan în suprafață de 1,25 ha. (lot 1) între reclamantul U. D. și pârâta L. I., pentru care se formează un dosar separat în care acordă termen de judecată la data de 20 iulie 2015 în ședință publică pentru când se citează reclamantul U. D. și pârâții L. I., S. E. și S. A.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi 18.05.2015 în ședință publică.

Președinte, Grefier,

M. A. E. M.-L.

RD/MA/VM

18.06.2015

6 ex.

Emis 4 ./EML

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 665/2015. Judecătoria OLTENIŢA