Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 385/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 385/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 385/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - constatare nulit. act juridic -

Înreg. 10.12.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 385

Ședința publică din data de 06.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. D. - E.

Grefier – I. L.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta A. V. S. împotriva pârâtei U. A. Teritorială Gura - Văii, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată că este primul termen cu părțile legal citate și, potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art.94, 113 al.1 pct.3 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art.16 din Contractul nr.5566/20.10.2009, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța constată că, deși a fost citată reclamanta cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru de 81 lei, aceasta nu a achitat această sumă, motiv pentru care invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și reține cauza spre soluționare pe această excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 02.07.2014, reclamanta U. A. Teritorială Gura - Văii, județul Bacău, cu sediul ales la Cabinet de Avocat L. C. situat în Bacău, ..8, ., județul Bacău a chemat în judecată pe pârâta A. V. S., cu domiciliul în Focșani, ., jud. V., pentru a fi obligată la plata sumei de 1.471 lei, din care 903 lei reprezintă debit principal și 568 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivare reclamanta a arătat că a închiriat pârâtei în baza contractului de închiriere nr. 5566 din 20.10.2009 o construcție tip P cu suprafața construită de 40 m.p. și teren aferent construcției de 300 m.p., iar acesta nu a achitat prețul chiriei, având un debit de 903 lei la care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 568 lei. La data de 14.10.2013 prin HCL nr.67 din 14.10.2013 s-a reziliat contractul de închiriere încheiat cu pârâta.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 969 cod civil și art.1429 pct.2 Cod civil.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de închiriere nr. 5566 din data de 20.10.2009 (file 10-16), Hotărârea nr.67/14.10.2013 (fila 18), anexa nr.1 la Hotărâre (file 19-21).

Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâta a depus la dosar un înscris (fila 37 dosar_ ) prin care a arătat, printre altele, că cele prevăzute în art. 7, art. 10.1 lit. b și d, precum și în art. 17.3 din contractul de închiriere nr. 5566 din 20.10.2009 sunt imorale și abuzive, solicitând constatarea acestor clauze ca fiind nule de drept. A mai solicitat rezilierea contractului de închiriere în cazul în care acesta mai produce efecte.

Având în vedere cele arătate de pârâtă, la termenul din 05.12.2014 instanța a calificat cererea pârâtei cu privire la rezilierea contractului și la nulitatea de drept a unor clauze ca fiind cerere reconvențională și a dispus disjungerea acesteia, fiind emisă o adresă către compartimentul registratură pentru formarea unui nou dosar. La același termen s-a dispus emiterea unei adrese către reclamanta din dosarul nou format pentru achitarea de către aceasta a unei taxe de timbru de 81 de lei.

Dosarul nou format a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 10.12.2014 sub nr._ în cuprinsul acestuia fiind emisă o adresă către reclamanta A. V. S. (fila 6) prin care i se aducea la cunoștință ca are obligația de a achita taxă de timbru de 81 de lei, sub sancțiunea anulării cererii. La termenul din 09.01.2015 s-a dispus citarea părților, reclamanta cu mențiunea de a achita taxa de timbru arătată, sub sancțiunea anulării cererii. Citația pentru reclamantă a fost comunicată la domiciliul ales al acesteia la data de 16.01.2015, însă taxa de timbru nu a fost achitată, motiv pentru care la termenul din 06.02.2015 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii și a reținut cauza spre soluționare pe această excepție.

Conform art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

În prezenta cauză instanța a stabilit o taxă judiciară de timbru de 81 lei, taxă care, deși i s-a emis adresă în acest sens, nu a fost achitată de către reclamantă.

Astfel, având în vedere cele arătate anterior, față de aspectul că în cauză reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței privind achitarea taxei judiciare de timbru, având în vedere și dispozițiile art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, urmează a fi admisă excepția netimbrării cererii și a fi anulată cererea formulată de reclamanta A. Vioica S. ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, excepție invocată din oficiu de instanță.

Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. V. S., cu domiciliul ales în Onești, .. 12, ., județul Bacău, în contradictoriu cu pârâta UAT Gura Văii, județul Bacău, CUI_, cu sediul ales la Cabinet de Avocat L. C. situat în Bacău, .. 8, ., județul Bacău.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tehnored. A.D.E./L.I. – 10.03,.2015

Ex.4

.. – 11.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 385/2015. Judecătoria ONEŞTI