Plângere contravenţională. Sentința nr. 371/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 371/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 371/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL B.

Dosar nr._ - plângere contravențională-

Înreg. 26.08.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 371

Ședința publică din data de 05.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – B. L.

Grefier – M. L.

Pe rol fiind soluționarea cererii introdusă de petentul R. G. domiciliat în Onești, .. 6, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., pentru Poliția municipiului Onești cu sediul în B., .. 2, jud. B., având ca obiect plângere contravențională.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns martorul C. M., lipsă fiind ambele părți.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,care învederează instanței

- cauza are ca obiect plângere contravențională ;

- se află la al doilea termen de judecată,

- stadiul procesual fond, după care;

Instanța având în vedere că intimatul a cerut judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 Cod procedură civilă, va proceda strigarea cauzei la ordine chiar în lipsa părților în condițiile Regulamentului de Ordine Interioară a instanțelor.

Instanța, în temeiul art. 131 din noul Cod de procedură civilă raportat la art. 94 Cod procedură civilă, dispozițiile Codului Rutier și OG nr. 2/2001, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză fiind judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția.

Instanța în temeiul art. 219 Cod procedură civilă, verifică identitatea procuratorului C. M., care s-a legitimat cu C.I. . nr._, CNP_.

În continuare, instanța procedează la audierea martorului sub prestare de jurământ, potrivit art. 319 alin. 1, alin. 2 și alin. 9 raportat la art. 321 Cod procedură civilă, declarația dată fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, potrivit art. 323 Cod procedură civilă.

Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și, nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, față de lipsa părților și faptul că intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 394 al. 1 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2014, sub numărul_, petentul R. G. a chemat în judecată intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. – pentru Poliția Onești solicitând instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal . nr._ din 01.08.2014 cu sancțiunea avertisment.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în ziua respectivă circula cu bicicleta pe . Onești. La un moment dat a fost oprit de un echipaj de poliție pentru că ar fi circulat fără a avea în funcțiune luminile ce dotează bicicleta. Mai arată că nu este de acord cu cele consemnate în procesul verbal deoarece avea vesta reflectorizantă pe care o purta iar luminile tocmai le pornea, deoarece tocmai urcase pe bicicletă când a fost oprit de agentul de poliție. În continuare petentul invocă netemeinicia procesului verbal de contravenție deoarece agentul constatator nu a consemnat nimic la rubrica alte mențiuni, nu a fost întrebat de agentul constatator dacă are obiecțiuni nu i s-a a dus la cunoștință decât că va fi sancționat iar martorul intimatului nu a sesizat cele petrecute și nici nu era de față.

În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001 și OUG 195/2002.

În probațiune petentul a depus la dosar înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenției verbal CP, nr._ din 01.08.2014 (fila 4).

Conform art. 19 din OUG 80/2013 cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 17.10.2014 intimatul a depus la dosar, prin serviciul Registratură, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.

În motivare, intimatul a arătat că în data de 01.08.2014, ora 01:35, petentul a condus bicicleta pe ., pe partea carosabilă fără a respecta condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească bicicletele atunci când sunt puse în circulație pe drumurile publice, respectiv nu avea montate elemente de iluminare nici în partea din față și nici în spate. Totodată petentul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante în condițiile în care se deplasa cu bicicleta pe timp de noapte. Mai arată intimatul că petentul nu a respectat indicația echipajului de poliție de a nu mai continua să circule pe partea carosabilă însă acesta nu s-a conformat. În continuare intimatul arată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa contravenientului procesul verbal fiind semnat de către un martor asistent.

În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-206 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 și OG 2/2001.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în dovedire înscrisuri respectiv copia procesului verbal de contravenție și raportul agentului constatator.

La termenul din_ instanța a apreciat că proba cu înscrisuri pentru solicitată de ambele părți este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei și a încuviințat-o, precum și proba cu martorul din lucrări pentru intimat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 01.08.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 540 lei pentru nerespectarea dispozițiilor art. 14, lit. d din HG 1391/2006 și art. 161 alin. 1 lit. r din HG 1391/2006 .

În procesul verbal s-a reținut că la data de 01.08.2014, ora 01:35, petentul a condus bicicleta pe ., pe partea carosabilă fără avea montate elemente de iluminare nici în partea din față și nici în spate. Totodată petentul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante în condițiile în care se deplasa cu bicicleta pe timp de noapte.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 14 lit. d din HG 1391/2006În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie: d) echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare; ; nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenții conform art. 101, alin. 1, pct. 8 din OUG 195/2002 și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni. Deasemeni în conformitate cu art. 161.alin. 1 lit. r Se interzice conducătorilor de biciclete sau de mopede: „să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă”; ; nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenții conform art. 101, alin. 1, pct. 8 din OUG 195/2002 și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța constată că plângerea contravențională formulată de către petent a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în lumina jurisprudenței CEDO - care a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României - se impune ca, în raport de acele contravenții ce pot conduce la o calificare penală după criteriile Curții, prezumția de nevinovăție să aibă prioritate față de prezumția de legalitate a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Recent, într-o cauză asemănătoare, respectiv, I. P. c. României ( pct.25-27) Curtea a arătat că suspendarea permisului de conducere al reclamantului în temeiul unor dispozițiilor legale generale care se aplică tuturor cetățenilor în calitate de utilizatori ai drumurilor publice, și aplicarea unei amenzi nu ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva, sunt suficiente pentru a demonstra că respectiva contravenție avea, în conformitate cu art.6 din Convenție, un caracter penal, având în vedere caracterul general al normei și scopul sancțiunilor, de prevenire dar și de pedeapsă.

În cauza N. G. c. României, Curtea a făcut câteva precizări extrem de importante cu privire la obligațiile ce le revin părților într-o astfel de cauză, astfel “odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.”

Prin urmare, instanța apreciază că prezumția de nevinovăție va prevala asupra celei de legalitate și temeinicie a procesului verbal, organul constatator având obligația de a proba în instanță toate elementele constitutive ale contravenției, așa cum rezultă cu claritate din Hotărârea A. c. României, în timp ce petentului trebuie să i se ofere efectiv posibilitatea de a-și pregăti și a-și prezenta apărarea, de a produce și de a solicita administrarea oricăror probe în favoarea sa.

În cauză, din depoziția martorului C. M. (fila 29), reiese că în ziua respectivă a fost oprit de poliție fiind vorba despre un contravenient care nu avea acte la el era puțin băut și nu avea nici vestă reflectorizantă, semnând procesul verbal ca martor. Din depoziția acestuia reiese „am fost oprit de un polițist de la circulație la sensul giratoriu de la C. și mi-a arătat pe un monitor identificarea petentului și mi-a zis că acesta nu avea actele la el, și era puțin băut și nu avea nici vestă reflectorizantă”. A mai arătat martorul că „eu l-am văzut cu ochii mei pe petent mergând pe bicicletă, fără a avea vestă și lumini.

Cu privire la susținerea petentului conform căreia avea vesta reflectorizantă pe care o purta, iar luminile tocmai le pornea, deoarece tocmai urcase pe bicicletă când a fost oprit de agentul de poliție, instanța observă că acesta este infirmată de cele declarate de martor, care a arătat că l-a văzut pe petent circulând pe bicicletă fără ca aceasta sa fie echipata cu lumini, iar petentul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante,.

Afirmațiile petentului nu sunt susținute de probele administrate iar acesta nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține cele afirmate.

În același timp, intimatul a făcut dovada elementelor constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului, astfel, din coroborarea celor reținute în procesul verbal cu depoziția martorului audiat la cererea intimatului reiese că petentul nu a respectat regulile de circulație cu privire la circulația bicicliștilor pe drumurile publice.

În consecință, observând că petentul nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal, iar intimatul a făcut dovada elementelor constitutive ale contravenției reținute și a aplicat sancțiunea în limitele legale, instanța urmează să respingă plângerea formulată împotriva procesului verbal CP, nr._ din 01.08.2014 și să mențină ca legal și temeinic procesul verbal contestat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de către R. G., CNP_ domiciliat în Onești, .. 6, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., pentru Poliția municipiului Onești cu sediul în B., .. 2, jud. B..

Cu drept de apel în termen 30 zile de la data comunicării hotărârii.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnred.L.B/L.M, 04.03.2015– 4 ex.; . – 2 ex: 1 ex petent.; 1 ex. intimat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 371/2015. Judecătoria ONEŞTI