Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 108/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 108/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._ - învestire cu formulă executorie -
Înreg. 08.01.2015
SENTINȚA CIVILĂ NR.108
Ședința din Camera de Consiliu din data de 16.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. D. E.
Grefier – G. M.
Pe rol se află cererea de învestire cu formulă executorie proces verbal de constatare a contravenției introdusă de către creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Cauza se soluționează fără citarea părților conform dispozițiilor art. 640¹, alin. 2 din Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, având în vedere prevederile art. 640¹, alin. 2 din Cod de procedură civilă, față de sediul creditoarei și al debitoarei, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Onești și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 79 la data de 08.01.2015, creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a solicitat învestirea cu formulă executorie titlului executoriu proces verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.12.2011 pentru a fi pus în executare împotriva debitoarei S.C. N. I. S.R.L.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 10, alin. 1, lit. a din OUG 80/2013.
Având în vedere prevederile art. 640¹, alin. 2 din Cod de procedură civilă, față de sediul creditoarei și al debitoarei, instanța a invocat în cauză din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Onești.
În fapt, la data de 19.12.2011 C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN a încheiat procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ prin care debitoarea S.C. N. I. S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, pentru că a circulat cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.
Conform dispozițiilor art. 640¹, alin. 2 din codul de procedură civilă „cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului”.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. are sediul în București, sector 6, iar debitoarea S.C. N. I. S.R.L. are sediul în ., județul Prahova, deci nici sediul creditoarei și nici sediul debitoarei nu se află în circumscripția Judecătoriei Onești, procesul verbal fiind comunicat debitoarei la sediul arătat la data de 17.01.2012.
Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, față de prevederile art. 132 din codul de procedură civilă, urmează a fi admisă excepția și a fi declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, județul Prahova.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Onești.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin D.R.D.P. București, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, CUI_, J_, în contradictoriu cu debitoarea S.C. N. I. S.R.L., cu sediul în comuna Bărcănești, ., CUI_, în favoarea Judecătoriei Ploiești, județul Prahova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
. Tel._ Fax._
DOSAR NR._
Data: 16 .01.2015
CĂTRE
JUDECĂTORIA PLOIEȘTI JUDEȚUL PRAHOVA
Vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ al Judecătoriei Onești, privind pe creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 108/16.01.2015 a fost declinată competența în favoarea dumneavoastră.
Dosarul numerotat si sigilat conține un număr de .file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. D.-E. G. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 237/2015. Judecătoria ONEŞTI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 119/2015. Judecătoria... → |
|---|








