Obligaţie de a face. Sentința nr. 2516/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2516/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 2516/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
DOSAR NR._ obligația de a face
pretenții
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2516
Ședința publică din data de 03.11.2015
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
PREȘEDINTE – A. L.
GREFIER - B. S. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta C. R. DE A. BACĂU S.A., în contradictoriu cu pârâtul G. I., având ca obiect obligația de a face și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial, conform art. 126 din Constituție, art. 94 și art. 107 Cod de procedură civilă.
În baza art. 237 Cod de procedură civilă, instanța constată proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind concludentă și necesară soluționării cauzei. În baza art. 255 Cod de procedură civilă, instanța constată admisibilitatea acestei probe pe care o încuviințează, potrivit art. 258 Cod de procedură civilă. Decade pârâtul din dreptul de a formula probe, motivat de faptul că nu a depus întâmpinare.
În baza art. 238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata procesului la 30 de zile.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, conform art. 244 Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând,
Asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Onești la data de 20.07.2015 sub nr._ reclamanta C. R. DE A. BACĂU SA l-a chemat în judecată pe pârâtul G. I., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să permită accesul reprezentanților reclamantei la instalația de apă canal care se află pe proprietatea pârâtului, obligarea acestuia la plata sumei de 45,23 lei din care 44,75 lei reprezintă contravaloarea serviciilor prestate și neachitate și 0,48 lei penalități de întârziere calculate până la 25.06.2015, penalități de întârziere în continuare până la plata efectivă a debitului și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt reclamanta arată că a încheiat cu pârâtul un contract pentru furnizarea apei potabile, pârâtul nu a plătit niște facturi restante și interzice reprezentanților reclamantei accesul la instalația de apă canal pentru debranșare.
Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 148, 194, 254 Cod procedură civilă, art. 1350, 1516, 1719 și 1771 cod civil și dispozițiile Legii 241/2006.
Cererea este legal timbrată cu taxă de timbru de 40 lei.
În cadrul etapei scrise, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului la data de 07.09.2015, dar în termen legal, până la data de 02.10.2015, acesta nu a depus întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar: contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 6917/01.12.2010 (fila 14), calcul penalități (fila 9), facturi (filele 10, 11), notificare (fila 12), proces-verbal lipsă acces (fila 13).
Față de nedepunerea întâmpinării și în acord cu dispozițiile art. 208 Cod procedură civilă, instanța a aplicat pârâtului sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta și pârâtul au încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 6917/01.12.2010 (fila 14) prin care reclamanta se obligă să presteze pârâtului serviciile de alimentare cu apă potabilă, preluarea apelor uzate și meteorice, transportul și epurarea acestora, monitorizarea calitativă și cantitativă a poluanților din apele uzate evacuate în rețeaua de canalizare a orașului, cu obligarea pârâtului la plata contravalorii acestor servicii.
În derularea contractului reclamanta a emis facturile aflate în fotocopie la dosar la filele 10 – 11, însă pârâtul nu a plătit din contravaloarea acestor facturi în sumă de 44,23 lei.
Reclamanta a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu pârâtul, dovada convocării pârâtului la această conciliere fiind la fila 12 dosar, însă pârâtul nu a dat curs convocării făcute de reclamantă, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat în acest sens.
Având în vedere faptul că acest contract de furnizare a serviciilor de apă canal încheiat între părți este valabil, având putere de lege între părțile contractului, văzând și dispozițiile art. 31 din Legea nr. 241/2006 care prevăd că utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură, iar neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, și văzând și dispozițiile art. 1073 și 1075 Cod civil din 1864, în vigoare la data încheierii contractului, instanța reține că pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract, urmând a-l obliga la plata serviciilor prestate de reclamantă.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata de penalități calculate până la data de 25.06.2015, în cuantum de 0,48 lei, instanța o va admite, având în vedere că acest cuantum a fost calculat de reclamantă în baza dispozițiilor art. 31 alin. 7 din Legea 241/2006 republicată, modalitatea de calcul rezultând din centralizatorul de calcul penalități atașat la fila 9 dosar. Penalitățile de 0,3% vor fi percepute în continuare, de la data de 25.06.2015 și până la plata efectivă a debitului.
Având în vedere că instalația de utilizare a apei se află pe proprietatea utilizatorului, părțile au prevăzut în contract la art. 6.5 că operatorul are dreptul de a avea acces la instalațiile de utilizare a apei aflate în folosința sa de pe proprietatea utilizatorului pentru debranșare, în caz de neplată. Cum pârâtul nu a plătit la scadență debitul de 44,23 lei, reclamanta l-a notificat în vederea debranșării în condițiile art. 6.6 din contract, și pentru că pârâtul nu a dat curs acestei notificări, reclamanta solicită ca instanța să permită reprezentanților reclamantei accesul pe proprietatea pârâtului în vederea debranșării. Având în vedere situația de fapt prezentată și dispozițiile contractuale menționate anterior, instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâtul să permită reprezentanților societății reclamante accesul la instalația proprie de apă canal ce se află pe proprietatea sa din localitatea Târgu-Ocna, .. F1, ., județul Bacău, în vederea debranșării pârâtului de la serviciile de apă canal.
Având în vedere dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 44,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și contravaloarea taxelor poștale.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta C. R. de A. Bacău S.A. înregistrată sub nr. J_, CUI RO_, prin director general R. G., cu sediul în Bacău, ., județul Bacău împotriva pârâtului G. I. – CNP_, domiciliat în Târgu-Ocna, . F1, ., județul Bacău.
Obligă pârâtul să permită reprezentanților reclamantei accesul la instalația proprie de apă – canal în vederea sistării individuale a serviciilor.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 44,23 lei contravaloare servicii, suma de 0,48 lei penalități și, în continuare penalități de 0,3%, începând cu data de 25.06.2015 și până la plata debitului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 44,90 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.L. – 19.11.2015
Tehn. B.S.M. – 19.11.2015
Exemplare: 4 (patru)
..11.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2512/2015. Judecătoria ONEŞTI | Validare poprire. Sentința nr. 2528/2015. Judecătoria ONEŞTI → |
|---|








