Partaj judiciar. Sentința nr. 2026/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2026/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2026/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._ - revizuire -
Înreg. 23.04.2015
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2026
Ședința publică din data de 17.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte – M.-C. M.
Grefier – I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe revizuientul S. I. și intervenienta S. M. în contradictoriu cu intimații pârâți B. D. N. și B. V., având ca obiect „partaj judiciar - revizuire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuientul și intervenienta și avocat T. M. pentru intimați, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în a cărui expunere arată intervenienta a depus răspuns la întâmpinare și înscrisuri, iar Tribunalul Bacău a trimis copia cererii formulate de B. D. N. și B. V. ce face obiectul dosarului_, potrivit dispozițiilor instanței date prin încheierea din data de 25.06.2015, după care;
Potrivit art. 219 al. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică identitatea revizuientului, care prezintă C.I. . nr._ CNP_ și pe cea a intervenientei, care prezintă B.I. . nr._ CNP_.
Instanța constată că la dosar au fost depuse înscrisurile solicitate de la Tribunalul Bacău.
La întrebarea instanței dacă mai sunt chestiuni prealabile de discutat, revizuientul arată că de 20 de ani se judecă întrucât în 1996 s-a dat o sentință în care nu a fost trecute nici vecinătățile, nici nr. de casă, nu s-a indicat nici terenul, s-a împărțit o casă, iar pentru cealaltă jumătate a fost obligat la cheltuieli.
Instanța invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de revizuire și acordă cuvântul asupra acesteia.
Revizuientul arată că în 2014 P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a descoperit un fals. Totodată arată că prin adresa nr. 24/1/A/37 din 22.04.2015 dosarul cu privire la revizuire s-a declinat spre competentă soluționare Judecătoriei Onești.
Avocat T. M. arată că revizuientul dorește revizuirea sentinței civile nr. 1442 din 31.03.1997 pronunțată în dosarul de partaj nr. 7962/1996, acesta fiind motivul pentru care s-a declinat soluționarea cauzei. În mod corect revizuientul s-a adresat Tribunalului Bacău, dar când a văzut că nu sunt sorți de izbândă, s-a întors și nu a mai solicitat revizuirea deciziei Tribunalului, ci a solicitat revizuirea sentinței dată de Judecătoria Onești și, față de opțiunea revizuientului s-a trimis judecătoriei pentru soluționare. Ne aflăm pe dispozițiile vechiului cod de procedură civilă și, într-adevăr cererea de revizuire este inadmisibilă. Revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de apel sau de recurs este inadmisibilă. Solicită admiterea excepției și respingerea cererii de revizuire, urmând ca dosarul Tribunalului Bacău în care este suspendată judecarea să continue cursul judecății. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței aflată în dosarul Tribunalului Bacău.
Revizuientul arată că nu a solicitat declinarea de competență, ci tribunalul a dispus-o.
Instanța îi explică revizuientului că acesta a formulat cererea de revizuire și în dosarul nr._ în care a fost respinsă cererea ca tardivă, iar împotriva acestei decizii intimații au formulat recurs, iar judecarea recursului este suspendată.
Revizuientul depune la dosar înscrisuri.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea precizată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2015 sub nr._ ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Tribunalul Bacău, dispusă prin Decizia civilă nr. 134 din 16.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ revizuientul S. I. a solicitat în contradictoriu cu intimații B. D.N. și B. V. și cu intervenienta S. M., revizuirea sentinței civile nr. 1442/1997 pronunțată în dosarul nr. 7962/1996 al Judecătoriei Onești.
Prin cererea de revizuire, în esență s-a arătat că sentința pronunțată în dosarul nr. 7962/1996 cuprinde o . erori în ce privește imobilul teren în suprafață de 1000 mp pe care este edificat imobilul casă de locuit inclus în lotul nr. 1.
În dovedirea cererii revizuientul a depus, în copie, înscrisurile care au stat la baza pronunțării hotărârii revizuite.
La data de 17.01.2013 intimații B. D.N. și B. V. (filele 73-74 ds._ ) au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii și au invocat excepțiile inadmisibilității formulării cererii și a tardivității introducerii acesteia.
La data de 07.01.2013 intervenienta S. M. a depus la dosar întâmpinare (fila 56 ds._ ), prin care a solicitat în esență admiterea cererii de revizuire.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322, alin. 1 C.pr.civ și art. 674, alin. 2 și 3 C.pr.civ.
La termenul din 17.09.2015 instanța a invocat din oficiu și cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire față de soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 2087 din 13.09.2013 în dosarul nr._ .
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 31.03.1997 prin sentința civilă nr. 3442 a fost soluționat dosarul nr. 7962/1996 având ca obiect anulare act – contract de tranzacție (filele 150-153), prin care instanța a dispus anularea tranzacției ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 333/05.03.1996 pronunțată în dosarul civil nr. 8072/1995, a fost anulat certificatul de moștenitor nr. 386/16.04.1985 și s-a dispus ieșirea părților din indiviziune și atribuirea de loturi conform expertizei tehnice efectuate.
Împotriva acestei sentințe părțile din prezenta cauză au fost formulat în decursul timpului căi de atac ordinare și extraordinare.
Față de dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și având în vedere că excepția inadmisibilității acțiunii este o excepție de procedură care face inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii astfel cum a fost invocată din oficiu la termenul din 17.09.2015.
În ce privește cadrul procesual și circuitul anterior al cererilor formulate de către revizuent, se reține că inițial, în cadrul dosarul nr._ al Tribunalului Bacău revizuentul S. I. a formulat în același timp cerere de revizuire și contestație în anulare, la termenul din 01.10.2012 instanța dispunând înregistrarea separată a acestora și repartizarea aleatorie (fila 4 ds. tribunal_ ), în urma disjungerii și a repartizării aleatorii dosarul având ca obiect revizuire a primit numărul_ (fila 24 ds. tribunal_ ).
Prin decizia civilă nr. 53 din 21.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Bacău și a fost declinată în favoarea Judecătoriei Onești, competența de soluționare a cererii de suspendare a executării sentinței civile pronunțate de Judecătoria Onești, având în vedere că sentința pentru care se solicita revizuirea a fost pronunțată în dosarul nr. 7962/1996, iar prin cererea adresată Tribunalului Bacău petentul a solicitat suspendarea executării sentinței până la soluționarea cererii de revizuire a sentinței 1442/1997, pronunțată în dosarul nr. 7962/1996 (fila 116 ds. tribunal_ ).
Ca urmare a deciziei civile nr. 53 din 21.01.2013 cauza a fost trimisă spre competentă soluționare la Judecătoria Onești, a fost înregistrată la data de 02.04.2013 tot sub nr._, iar la termenul din 14.06.2013 revizuentul prin reprezentant convențional av. Rachieru L. a precizat că solicită revizuirea sentinței civile nr. 1442/1997 pronunțată în dosarul nr. 7962/1996 (fila 63 ds. fond_ ), în final cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 2087 din 13.09.2013 (filele 70-71 ds. fond_ ), prin care a fost admisă excepția tardivității invocată de intimați și a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire, împotriva acesteia părțile având drept de a formula apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Din verificările efectuate de instanță în cadrul dosarului_ s-a constatat că împotriva sentinței civile nr. 2087 din 13.09.2013 au formulat recurs intimații B. D. N. și B. V., iar la data de 05.12.2013 cererea de apel împreună cu dosarul au fost înaintate instanței de control judiciar (fila 65 ds._ ), pe rolul Tribunalului Bacău cererea a fost înregistrată sub nr._, a avut primul termen de judecată la data de 29.04.2015 și la acest termen s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 C.pr.civ, după cum reiese din Adresa nr._ din 13.07.2015 (fila 64 ds._ ).
Pentru capetele de cerere cu care Tribunalul Bacău a rămas învestit după declinarea pe care a dispus-o prin decizia civilă nr. 53 din 21.01.2013 (fila 116 ds. tribunal_ ), la data de 09.12.2013 a suspendat judecarea cauzei pentru lipsa părților (fila 136 ds. tribunal_ ), la data de 22.09.2014 intimații B. D. N. și B. V. solicitând repunerea cauzei pe rol (fila 137 ds. tribunal_ ).
Prin încheierea din 27.10.2014 cererea de repunere pe rol a fost anulată ca netimbrată (fila 173 ds. tribunal_ ).
La data de 19.11.2014 intimatul B. D.N. a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei (fila 175 ds. tribunal_ ), care a fost soluționată prin Decizia civilă nr.134 din 16.02.2015 (fila 259 ds. tribunal_ ) prin care a fost admisă cererea de repunere pe rol, fiind de asemenea admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău privind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul S. I. în favoarea Judecătoriei Onești.
Ca efect al Deciziei civile nr.134 din 16.02.2015 (fila 259 ds. tribunal_ ), dosarul nr._ a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Onești, unde a fost înregistrat sub nr._, deoarece dosarul mai fusese și anterior transferat de la instanța sursă, iar sistemul informatic Ecris nu permite efectuarea încă o dată a transferului, fiind necesar a se înregistra cu număr nou această cauză (fila 4 ds._ ).
După cum se observă, prin sentința civilă nr. 2087 din 13.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ (filele 70-71 ds fond_ ), a fost admisă excepția tardivității invocată de intimații B. D. N. și B. V. și a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul S. I., care la termenul din 14.06.2013, prin reprezentant convențional av. Rachieru L., a precizat că solicită revizuirea sentinței civile nr. 1442/1997 pronunțată în dosarul nr. 7962/1996, prin această manifestare a disponibilității părții, schimbând practic obiectul dosarului nr._ astfel cum a fost el individualizat prin decizia civilă de declinare nr. 53 din 21.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ - soluționare cerere de suspendare a executării sentinței civile nr. 1442/1997 pronunțate de Judecătoria Onești în dosarul nr. 7962/1996 (fila 116 ds._ ds. tribunal).
În același sens, se constată că prezenta cauză înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești tot ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei – cererea de revizuire propriu-zisă din dosarul nr._, prin Decizia civilă nr. 134 din 16.02.2015 (fila 259 ds. tribunal_ ), are practic obiect, cauză și părți identice cu cele din dosarul nr._, astfel cum au fost precizate în fața instanței de fond, cu mențiunea că sentința pronunțată în acest dosar nu a rămas încă definitivă și irevocabilă, dosarul fiind suspendat în calea de atac după cum reiese din Adresa nr._ din 13.07.2015 (fila 64 ds._ ).
Mai reține instanța că în cauză nu este incidentă instituția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 2087 din 13.09.2013, pronunțată în dosarul nr._, cât timp această sentință se află în căile de atac, iar față de faptul că soluționarea recursului a fost suspendată conform art. 242 C.pr.civ 1865 nu este incidentă nici instituția suspendării judecății cererii de revizuire până la soluționarea recursului, conform art. 244, alin. 1, pct. 1 C.pr.civ.
Cu toate acestea trebuie a se avea în vedere că o cerere nu poate face obiectul analizei instanței decât o singură dată, iar în cauză, din derularea procedurilor judiciare mai sus expuse, s-a ajuns la situația în care o a doua instanță este învestită cu soluționarea aceleiași cereri de revizuire, ce a fost disjunsă din dosarul_ (fila 4 ds. tribunal nr._ ), fapt ce nu este permis de prevederile art. 166 din codul de procedură civilă și de art. 1201 C.civ, revizuentul având posibilitatea de a formula în termenul legal căi de atac împotriva sentinței civile nr. 2087 din 13.09.2013 în dosarul nr._, prin care a fost analizată aceeași cerere de revizuire.
În doctrină s-a arătat în mod constant că inadmisibilitățile sunt mijloace specifice de apărare prin intermediul cărora pârâtul fără a contesta în mod direct dreptul adversarului său, se opune acțiunii acestuia, declarând-o inacceptabilă, susținând că instanța nu poate examina cererea ce i s-a supus.
În consecință, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității și a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, față de soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 2087 din 13.09.2013 în dosarul nr._, fără a mai proceda la analiza excepțiilor invocate prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimați și fără a mai păși la analiza fondului cererii de revizuire.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DISPUNE :
Admite excepția inadmisibilității formulată de revizuientul S. I., CNP_, cu domiciliul în comuna Căiuți, ., județul Bacău, în contradictoriu cu intimații B. N. și B. V., ambii domiciliați în comuna Căiuți, ., județul Bacău și cu intervenienta S. M., CNP_, cu domiciliul în comuna Căiuți, ., județul Bacău.
Respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./ Tehnored. M.C.L./I.C :
13.10.2015: 6 ex
. – 4 ex:
1 ex. reviz., 2 ex. intimați; 1 ex. interv.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2017/2015. Judecătoria ONEŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2027/2015.... → |
|---|








