Partaj judiciar. Sentința nr. 2020/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2020/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2020/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._

Înreg. 04.03.2014 - partaj judiciar -

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2020

Ședința publică din data de 17.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M.-C. M.

Grefier – I. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta N. L. E., în contradictoriu cu pârâții N. T. L., T. M. L. și S. A. M., având ca obiect „partaj judiciar”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat reclamanta asistată de avocat E. N., lipsă fiind pârâtele și avocatul pârâtei N. T. L..

Față de lipsa pârâtelor, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.

La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat reclamanta asistată de avocat E. N. și avocat P. R. D. pentru pârâta N. T. L., lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în expunerea căruia arată că s-a depus la dosar, de către expert M. M. I., raportul de expertiză dispus a fi efectuat în prezenta cauză, în trei exemplare iar două exemplare s-au comunicat părților, după care;

La întrebarea instanței dacă se formulează obiecțiuni la raportul de expertiză, avocat E. N. arată că valoarea apartamentului stabilită de către expert este extrem de mică, însă achiesează la concluziile expertului și în consecință, nu are obiecțiuni de formulat ,iar avocat P. R. D. arată, de asemenea că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța ia act că nu sunt obiecțiuni la raportul de expertiză și va dispune plata onorariului definitiv în cuantum de 700 lei expertului M. M. I..

Nemaifiind alte chestiuni de discutat, conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară terminată cercetarea procesului.

Întrebați fiind de către instanță, în temeiul art. 244, alin. 3 Cod procedură civilă, avocații părților declară că sunt de acord cu dezbaterea fondului la acest termen.

Fiind deschise dezbaterile asupra fondului, avocat E. N. solicită deschiderea succesiunii după defuncții indicați în cererea principală. Instanța a reținut prin încheierea de admitere în principiu cotele de ½ și solicită ca apartamentul să fie atribuit în lotul reclamantei cu obligarea acesteia la sulta respectivă. Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru onorariu expert și onorariu avocat.

Avocat P. R. D. arată că este de acord cu concluziile, N. L. E. este moștenitoare în totalitate după defuncta N. M., revenindu-i o cotă de 1/1 din ½, iar pe tulpina cealaltă este moștenirea după defunctul N. L. P., tatăl pârâtelor. Așa cum s-a făcut expertiza, e de acord ca apartamentul să fie trecut în lotul reclamantei, iar pârâta pe care o reprezintă să primească sulta. Cu cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2014 sub nr._ , solicitând instanței să dispună ieșirea din indiviziune și formarea loturilor după defuncții N. C., decedat la data de 21.12.1992 și N. M., decedată la data de 17.12.2011.

În motivare, reclamanta a arătat că defunctul N. C. a fost căsătorit cu N. M., din căsătorie rezultând reclamanta, în calitate de fiică și numitul N. L. P., decedat la data de 05.11.2004, care a fost căsătorit cu pârâta N. T. L., celelaltete două pârâte T. M. L. și Sângereanu A. M. fiind copii rezultați din căsătoria acestora.

A mai arătat reclamanta că după defuncți s-a dezbătut succesiunea notarială finalizată cu emiterea Certificatului de moștenitor nr. 117 din 17.12.2013.

În ceea ce privește prima succesiune, după defunctul N. C., decedat la data de 21.12.1992, s-a arătat că vocație succesorală are numitul N. L. P., în cotă de 1/1 din cota de ½, în condițiile în care soția supraviețuitoare N. M. și reclamanta au renunțat la această succesiune.

În ce privește a doua succesiune, după defuncta N. M., decedată la data de 17.12.2011, s-a arătat că vocație succesorală are reclamanta în cotă de 1/1 din cota de 1/2, în condițiile în care fiicele fratelui predecedat N. L. P. au renunțat expres la succesiune.

A mai arătat reclamanta că după N. L. P. rămâne cu vocație succesorală numai soția supraviețuitoare, descendenții direcți fiind renunțători, și în acord cu prevederile art. 972 C.civ, cota acesteia este de ¼, urmând ca restul să fie cules de către reclamantă.

În ce privește masa succesorală, reclamanta a arătat că aceasta se compune dintr-un apartament situat în mun. Onești, ., ., pasivul succesoral fiind compus din suma de 5.725 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea defunctei N. M., suma de 750 lei reprezentând spezele apartamentului (întreținere, curent electric, impozite) și suma de 7.000 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de montarea centralei termice în apartament.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 1143, art. 1155 C.civ., art. 455 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu, acte, martori și depus la dosar înscrisuri (filele 8-25).

La data de 30.04.2014 prin serviciul Registratură pârâta N. T. L. a depus la dosar întâmpinare (fila 65), prin care a arătat că din căsătoria defuncților N. C., decedat la data de 21.12.1992 și N. M., decedată la data de 17.12.2011, au rezultat doi copii, reclamanta și defunctul N. L. P., decedat la 05.11.2004.

În legătură cu succesiunea după defunctul N. C., decedat la data de 21.12.1992, s-a arătat că vocație succesorală au N. M., în calitate de soție supraviețuitoare și cei doi copii reclamanta și N. Lician P., masa succesorală fiind compusă din: bunuri mobile conform certificatului de moștenitor nr. 1489 din 20.11.1992 și ½ din imobilul situat în mun. Onești, ., ., iar în urma renunțării la succesiune a soției supraviețuitoare N. M. și a fiicei reclamante N. E., a rămas ca unic moștenitor N. L. P..

În ce privește a doua succesiune după defuncta N. M., decedată la data de 17.12.2011 s-a arătat că vocație succesorală au reclamanta și pârâtele T. M. L. și Sângereanu A. M., care au urcat prin reprezentare în locul tatălui lor N. L. P., dar care au renunțat expres la succesiunea defunctei, masa succesorală după această defunctă fiind compusă din ½ din imobilul situat în mun. Onești, ., ..

Cu privire la sumele de bani ce s-au solicitat a fi incluse în masa succesorală, pârâta a arătat că cheltuielile de înmormântare trebuie suportate de unica moștenitoare a defunctei N. M., care este reclamanta, pentru spezele apartamentului nu s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate, iar cu privire la centrala termică pârâta a arătat că acesta a fost smulsă din perete, precizând că oricum acesta a fost montată anterior decesului defunctei, inclusiv cu ajutorul celor trei pârâte.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ, art. 1120 și urm. C.civ, art. 982 și urm. C.civ.

În probațiune pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriu.

La data de 11.06.2014 pârâta T. M. L. a depus la dosar un înscris (fila 89) prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, solicitând ca apartamentul să revină în lotul reclamantei, care s-a ocupat singură de înmormântarea defunctei.

La data de 02.10.2014 pârâta Sîngereanu A. M. a depus la dosar un înscris (fila 97) prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, solicitând ca apartamentul să revină în lotul reclamantei, care s-a ocupat singură de înmormântarea defunctei.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă. Totodată a încuviințat pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtei N. T. L. și proba testimonială cu 1 martor, iar pentru pârâta N. T. L. proba cu interogatoriul reclamantei.

La data de 17.07.2015 la dosar a fost depus raportul de expertiză tehnică în construcții (filele 205-210).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 16.04.2015 (filele 187-190), instanța a reținut că: „la data de 21.08.1992 în mun. Onești, jud. Bacău a decedat numitul N. P. C., iar la data de 17.12.2011 în mun. Onești, jud. Bacău a decedat numita N. M., conform certificatului de deces ., nr._, defuncții au avut calitatea de soți, iar din căsătorie a rezultat reclamanta N. L. E. (filele 24-25) și numitul N. L. P., decedat la data de 05.11.2004, conform certificatului de deces ., nr._ (fila 9). Acesta din urmă a fost căsătorit cu pârâta N. T. L., din căsătorie rezultând doi copii, pârâtele T. M. L. și Sângereanu A. M. (filele 15-18).

În drept, în conformitate cu prevederile art. 91 din Legea 71/2011 care statuează că: „moștenirile deschise înainte de . Codului civil (01.10.2011) sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”.

Având în vedere că moștenirea se deschide „prin moarte”, după cum prevede art. 651 din Codul civil de la 1864, în prezenta cauză sunt incidente prevederile vechiului cod civil în ce privește succesiunea după defunctul N. P. C., decedat la data de 20.11.1992, și prevederile noului cod civil în ce privește succesiunea după defuncta N. M., decedată la 17.12.2011.

După deces, la solicitarea moștenitorilor, a fost emis Certificatul de moștenitor nr. 117 din 17.12.2013 (filele 159-160), autentificat de către BNP V. C..

Din Certificatul de moștenitor nr. 117 din 17.12.2013 (filele 159-160), reiese că în urma defunctului N. P. C., decedat la data de 20.11.1992 a rămas ca moștenitor în cotă de 1/1 numitul N. Lician P., decedat la data de 05.11.2004, în calitate de fiu, renunțători fiind N. M., în calitate de soție supraviețuitoare în baza declarației de renunțare autentificată sub nr. 8275 din 20.11.1992 și reclamanta N. L. E., în calitate de fiică, în baza declarației de renunțare autentificată sub nr. 8274 din 20.11.1992, masa succesorală fiind compusă din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 39 situat în mun. Onești, ..5, jud. Bacău, compus din două camere și dependințe, restul de ½ din apartament aparținând soției supraviețuitoare N. M., conform Contractului de vânzare-cumpărare nr._ din 19.12.1991 (fila 11).

Din același Certificat de moștenitor nr.117 din 17.12.2013 (filele 159-160), reiese că în urma defunctei N. M., decedată la data de 17.12.2011 a rămas ca moștenitoare în cotă de 1/1 reclamanta N. L. E., în calitate de fiică, renunțători fiind T. M. L., în calitate de nepoată de fiu predecedat în baza Declarației de renunțare autentificată sub nr. 8381 din 12.12.2013 (fila 176) și Sîngereanu A. M. în calitate de nepoată de fiu predecedat, în baza Declarației de renunțare la succesiune din 11.09.2013 dată în fața notarului public C. Mehlinf – in Issaquah (filele 178-179). Masa succesorală fiind compusă din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.39 situat în mun.Onești, ..5, jud. Bacău, compus din două camere și dependințe, restul de ½ din apartament aparținând moștenitorilor lui N. L. P., fiind dobândit prin moștenire legală de pe urma defunctului N. P. C..

În ce privește compunerea masei partajabile, trebuie subliniat că pentru stabilirea masei succesorale se impune în primul rând stabilirea activului brut al moștenirii, ceea ce presupune identificarea tuturor bunurilor cu valoare patrimonială ce existau în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, adică la data decesului.

În cauză din Certificat de moștenitor nr. 117 din 17.12.2013 (filele 159-160), reiese că succesibilii nu au declarat bunuri mobile cu urmau a fi partajate, masa succesorală fiind compusă numai din bunul imobil reprezentat de apartamentului nr. 39 situat în mun. Onești, ..5, jud. Bacău.

În ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei N. T. L. să achite suma de 2.350 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare pentru defuncta N. M. și suma de 750 lei reprezentând spezele apartamentului (întreținere, curent electric, impozite) - pasiv succesoral și suma de 7.000lei reprezentând cheltuieli ocazionate de montarea centralei termice în apartament – contravaloare îmbunătățiri aduse imobilului, se reține după cum urmează:

În primul rând, reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării defunctei N. M. și nici în legătură cu sumele avansate pentru plata impozitelor și a utilităților și a impozitelor, nu a depus la dosar nicio chitanță, factură, bon fiscal sau alt înscris din care să reiasă cheltuielile avansate cu această ocazie, și în plus solicitarea reclamantei de a fi obligată pârâta N. T. L. la plata acestei sume este nejustificată pe fondul cauzei ca urmare a faptului că din Certificatul de moștenitor nr.117 din 17.12.2013 (filele 159-160), reiese implicit că acesta este străină de succesiunea defunctei.

În al doilea rând, din înscrisurile depuse la dosar în legătură cu procedura de montare a centralei termice (filele 36-43), reiese pe de o parte că la data de 13.10.2010, în timpul vieții defunctei N. M., soțul reclamantei N. F. a achiziționat o centrală termică și 5 calorifere (fila 42), în valoare de 2.974 lei, la care s-a adăugat suma de 190 lei reprezentând costul manoperei de autorizare ISCIR (fila 41), însă din probele administrate nu s-a dovedit că sumele astfel avansat au provenit din patrimoniul reclamantei pentru a justifica majorarea cotei sale cu contravaloarea îmbunătățirilor, cu atât mai mult cu cât pe fond solicitarea reclamantei de a fi obligată pârâta N. T. L. la plata acestei sume este nejustificată ca urmare a faptului că din Certificatul de moștenitor nr. 117 din 17.12.2013 (filele 159-160), reiese implicit că aceasta este străină de succesiunea defunctei.

În consecință instanța urmează a respinge aceste capete de cerere.

În ce privește cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre moștenitori în urma decesului defunctului N. P. C., se reține că la data de 05.11.2004 a decedat N. L. P., în patrimoniul acestuia la data decesului aflându-se dreptul de proprietate asupra unei cote de ½ din apartamentul nr. 39 situat în mun. Onești, .. 5, jud. Bacău, dobândit ca urmare a acceptării succesiunii defunctului, iar locul său urmează a fi luat de moștenitorii care vin la succesiune pe această tulpină, anume soția supraviețuitoare N. T. L. și cele două fiice T. M. L. și Sângereanu A. M., cu mențiunea că succesiunea acestui defunct nu a fost încă dezbătută și nici nu s-a solicitat un capăt de cerere în acest sens în prezenta cauză.

Referitor la cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre moștenitori în urma decesului defunctei N. M., instanța nu poate primi susținerile reclamantei, astfel în urma declarațiilor de renunțare la succesiune formulate de pârâtele T. M. L. și Sângereanu A. M., se consideră că nu au fost niciodată moștenitoare, după cum prevede expres art. 1121 C.civ., însă este important de subliniat că aceste pârâte nu au renunțat la succesiunea tatălui lor N. L. P., ci au renunțat la succesiunea după bunica paternă.

În plus, pârâta N. T. L. în calitate de soție supraviețuitoare nu poate veni la succesiunea defunctei N. M. prin reprezentarea soțului său predecedat, N. L. P., deoarece art. 965-966 C.civ. exclud o asemenea posibilitate, reprezentarea putând opera doar cu privire la descendenți, prin urmare această pârâtă nu vine în concurs cu reclamanta, cum greșit se susține în cerere, ci a fost și a rămas străină de succesiunea defunctei N. M., neavând vocație succesorală, în consecință reclamanta urmează a dobândi cealaltă cotă de ½ din apartamentul nr. 39 situat în mun. Onești, .”.

Așadar, văzând încheierea de admitere în principiu, instanța urmează a proceda la formarea loturilor în sensul indicat de către părți, în unanimitate, prin preluarea tuturor bunurilor din masa de partajat în lotul reclamantei, cu consecința obligării acesteia la plata sultei în cotă de ½ din valoarea mesei partajabile către pârâtele de pe tulpina N. L. P..

În consecință urmează a se atribui reclamantei N. L. E. lotul nr. 1 format din:

- apartament nr.39 situat în mun. Onești, .. 5, jud. Bacău, compus din două camere și dependințe, având o suprafață de 50,59 mp.

Reclamanta are dreptul la bunuri în valoare de 33.679 lei și primește bunuri în valoare de 67.358 lei.

Obligă reclamanta să plătească tulpinei N. L. P. sultă în valoare de 33.679 lei.

Lotul nr. 2 - tulpina N. L. P. primește în lot sultă în valoare de 33.679 lei.

În privința cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C.pr.civ „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar conform art. 453, alin. 2 C.pr.civ: „dacă este cazul, judecătorul va putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”, în cauză, ținând cont atât de obiectul cauzei deduse judecății – ieșire din indiviziune ce la profită ambelor părți fără ca vreuna dintre acestea să se afle în situația pierderii procesului, de faptul că fiecare parte urmează să suporte proporțional cu cota parte din dreptul de moștenire și cheltuielile de judecată efectuate în vederea ieșirii din indiviziune dar și de faptul că acțiunea a fost admisă în parte, urmează a obliga tulpina N. L. P. să achite reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat (fila 212), 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru (a cărei cuantum total a fost stabilit la valoarea de 4.105 lei, ce a fost eșalonat în 12 rate lunare, pe care reclamanta le-a achitat integral până la data pronunțării, din care suma de 500 lei reprezintă taxa de timbru aferentă capetelor de cerere respinse, ce urmează a fi suportate de către reclamantă,) și 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu expert (fila 194).

Dispune plata către expert M. I. M. a onorariului definitiv în cuantum de 700 de lei achitat de reclamanta N. L. E. la CEC Bank SA Onești cu chitanța nr._/1 din 17.06.2015 (fila 194).

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DISPUNE :

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N. L. E., CNP_, cu domiciliul în Onești, ., . în contradictoriu cu pârâtele N. T. L., CNP_, cu domiciliul în Onești, Hotel T., Centrul Wellness, .. 1, jud. Bacău, T. M. L., CNP_, cu domiciliul în București, ., nr.13, sector 6 și Sângereanu A. M., CNP_ cu domiciliul procesual ales la fam. T. M. L., cu domiciliul în București, ., nr. 13, sector 6.

Constată că la data de 21.08.1992 a decedat defunctul N. P. C..

Constată că de pe urma defunctul N. P. C. a rămas ca moștenitor în cotă de 1/1 numitul N. L. P., decedat la data de 05.11.2004 în calitate de fiu al defunctului, descendent de gradul I.

Constată că la succesiunea defunctului N. P. C. au renunțat numita N. M., în calitate de soție supraviețuitoare și N. L. E., în calitate de fiică.

Constată că masa succesorală la data decesului defunctului se compunea din:

1.cota parte de ½ din apartamentul nr.39 situat în mun. Onești, .. 5, jud. Bacău, compus din două camere și dependințe, având o suprafață de 50.59 mp.

C. de partajat este de 1/1 din cota de ½ asupra apartamentul nr. 39 situat în mun. Onești, .. 5, jud. Bacău, în favoarea numitului N. L. P., care se va culege de către moștenitori.

Constată că la data de 17.12.2011 a decedat defuncta N. M..

Constată că de pe urma defunctei N. M. a rămas în cotă de 1/1 moștenitor reclamanta N. L.-E., în calitate de fiică al defunctei, descendent de gradul I.

Constată că la succesiunea defunctei N. M. au renunțat numitele T. M. L. și Sângereanu A. M., în calitate de nepoate de fiu predecedat.

Constată că masa succesorală la data decesului defunctei se compunea din:

1.cota parte de ½ din apartamentul nr. 39 situat în mun. Onești, .. 5, jud. Bacău, compus din două camere și dependințe, având o suprafață de 50,59 mp.

C. de partajat este de 1/1 din cota de ½ asupra apartamentul nr. 39 situat în mun. Onești, .. 5, jud. Bacău, în favoarea numitei N. L.-E..

Respinge capătul de cerere privind pasivul succesoral și constatarea îmbunătățirilor aduse imobilului.

Constată că valoarea totală a masei de partaj este de 67.358 lei.

Dispune ieșirea din indiviziune a părților conform propunerilor de lotizare formulate de acestea, după cum urmează:

Atribuie reclamantei N. L. E. lotul nr. 1 format din:

- apartament nr. 39 situat în mun. Onești, .. 5, jud. Bacău, compus din două camere și dependințe, având o suprafață de 50,59 mp

Reclamanta are dreptul la bunuri în valoare de 33.679 lei și primește bunuri în valoare de 67.358 lei.

Obligă reclamanta să plătească tulpinei N. L. P. sultă în valoare de 33.679 lei.

Lotul nr. 2 tulpina N. L. P. primește în lot sultă în valoare de 33.679 lei.

Obligă tulpina N. L. P. să achite reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat, 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru și 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu expert.

Dispune plata către expert M. I. M. a onorariului definitiv în cuantum de 700 de lei achitat de reclamanta N. L. E. la CEC Bank SA Onești cu chitanța nr._/1 din 17.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./ Tehnored. M.C.L./I.C :

06.10.2015: 6 ex

. – 4 ex:

1 ex. recl., 3 ex. pârâți

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

. Tel._ Fax._

Dosar nr._ din 06.07.2015

C ă t r e,

TRIBUNALUL BACĂU

Biroul local pentru expertize judiciare tehnice și contabile

Vă trimitem alăturat copia sentinței civile nr. 2020 din data de 17.09.2015, pronunțată în dosar nr._, având ca obiect „partaj succesoral”, privind pe reclamanta N. L. E., în contradictoriu cu pârâții N. T. L., T. M. L. și S. A. M., prin care s-a dispus plata onorariului definitiv pentru expert în specialitatea construcții M. M. I., în sumă de 700 lei, conform chitanței nr._/1 din 17.06.2015 emisă de CEC Bank Agenția Onești.

Vă mulțumim pentru colaborare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-C. M. I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2020/2015. Judecătoria ONEŞTI