Pretenţii. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 667/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 667/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._
Înreg. 13.06.2014 - pretenții - revendicare-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 667
Ședința publică din data de 12.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. C. M.
Grefier – I. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. I., în contradictoriu cu pârâtul G. V., având ca obiect „pretenții - revendicare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Rachieru L. pentru reclamantă și pârâtul asistat de avocat N. R., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că termenul a fost acordat pentru a se lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosar de către reprezentantul pârâtului la termenul anterior, după care;
Potrivit art. 219 Cod procedură civilă, instanța verifică identitatea pârâtului, care prezintă C.I. . nr._ CNP_.
Avocat Rachieru L. arată că a luat cunoștință de înscrisurile depuse la dosar.
Instanța constată că nu sunt formulate obiecțiuni la raportul de expertiză și dispune plata onorariului pentru expertul în specialitatea topo-cadastru S. V. conform chitanței aflate la fila 79 dosar.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța invocă din oficiu excepția rămânerii fără obiect al capătului de cerere privind revendicarea.
Avocat Rachieru L. arată că este de acord cu excepția.
Avocat N. R. arată că din cele două încheieri emise de către B.C.P.I. Onești rezultă că a fost intabulată pe numele pârâtului întreaga suprafață de teren și imobilul casă, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere privind revendicarea.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepție și o va uni cu fondul cauzei.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară terminată cercetarea procesului.
Întrebați fiind de către instanță, în temeiul art. 244, alin. 3 Cod procedură civilă, avocații părților declară că sunt de acord cu dezbaterea fondului la acest termen.
Fiind deschise dezbaterile asupra fondului, instanța acordă cuvântul avocatului reclamantei.
Având cuvântul pe fondul cauzei, avocat Rachieru L. arată că acțiunea a avut mai multe capete de cerere, respectiv obligarea pârâtului la plata contravalorii chiriei pentru spațiul în care locuiește, obligarea pârâtului la plata contravalorii energiei electrice consumate de către pârât și plătite de reclamantă, revendicarea suprafeței de 15.00 mp precum și obligarea pârâtului la plata contravalorii producției nete obținute de pe acest teren în ultimii trei ani de zile. Instanța urmează să aprecieze cu privire la revendicarea suprafeței de teren față de înscrisurile depuse la dosar, însă solicită obligarea pârâtului la plata chiriei pe care reclamanta a plătit-o pentru spațiul în care locuiește. Chiar dacă prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Onești pentru partajarea bunurilor comune a fost instituit un drept de retenție în favoarea pârâtului, acest imobil putea fi locuit de ambele părți, pârâta nu se află în situația în care era obligată să părăsească imobilul și să locuiască cu chirie. Reclamanta era proprietară și era îndreptățită să locuiască în imobil. Există un început de dovadă scrisă care urmează să fie coroborat cu declarația martorului Pătrânțaș.
Folosința exclusivă de către pârât a imobilului a avut drept consecință consumul de energie electrică exclusiv de către acesta. Solicită obligarea pârâtului la plata energiei electrice pentru perioada în care pârâta nu a locuit în imobil, dar a plătit pentru un serviciu de care a beneficiat o altă persoană, admiterea acestui capăt de cerere.
Cu privire la plata contravalorii impozitului, instanța urmează să aprecieze. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat N. R., având cuvântul pe fondul cauzei, arată că părțile au avut calitatea de soți iar prin sentința civilă nr. 1884 din 1 iunie 2012 s-a dispus sistarea stării de devălmășie. La momentul introducerii acțiunii proprietara imobilului era reclamanta, însă pentru îmbunătățirile aduse imobilului s-a instituit un drept de retenție asupra locuinței, ceea ce înseamnă că pârâtul a locuit în acest imobil doar pentru că instanța a instituit acest drept de retenție în favoarea pârâtului. Reclamanta nu este îndreptățită să-i solicite pârâtului plata chiriei având în vedere că: a fost stabilit un drept de retenție asupra imobilului în favoarea pârâtului, suma solicitată nu a fost dovedită, proba cu martorul nu justifică aceste pretenții, iar din proba cu interogatoriul reclamantei rezultă că aceasta a plecat pentru a locui împreună cu actualul soț și cu fiul acesteia, iar chiria s-a plătit pentru trei persoane. Totodată, nu există dovada că s-a plătit chiria. Cu privire la afirmația că există un început de dovadă că reclamanta a plătit 200 lei nu poate fi acceptată atât timp cât nu este coroborată cu alte probe. Pârâtul fiind îndreptățit să locuiască în imobil, nu era obligat să plătească chiria.
Cu privire la obligarea pârâtului la plata energiei electrice consumate la imobil, odată cu întâmpinarea a depus la dosar facturi și chitanțe din care rezultă că pârâtul a plătit contravaloarea energiei electrice consumate. Nu poate fi obligat la plata contravalorii consumului de energie electrică de 260 lei.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata impozitului, la data promovării acțiunii reclamanta era proprietară. Este obligația fiecărui proprietar să achite impozitul, nu era în sarcina pârâtului, care era un detentor precar și în consecință nu poate fi obligat la plata impozitului.
Cu privire la suprafața de 1500 mp teren, avocatul pârâtului arată că a pus concluzii pe excepția lipsei de obiect. Din raportul de expertiză rezultă că pârâtul nu a stăpânit această suprafață de teren.
Referitor la obligarea pârâtului la plata contravalorii producției nete obținute, nu există o producție netă pentru că așa cum a dovedit și reiese din declarațiile martorilor, pârâtul nu a folosit terenul în această perioadă și nu a realizat nici un fel de producție, reclamanta nu a dovedit existența acestei producții.
Solicită respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat Rachieru L., în replică, arată că acest drept de retenție există și în altă situație, atunci când cei doi soți locuiesc în același imobil, nu trebuie ca unul din aceștia să fie evacuat.
Avocat N. R. arată că nu s-a dovedit că reclamanta a dorit să locuiască în acel imobil și nu i s-a permis și nu vede cum pârâtul ar putea fi obligat la plata chiriei pentru trei persoane.
Pe parcursul concluziilor pe fondul cauzei s-a prezentat în sală și reclamanta.
În baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.06.2014, sub numărul_, reclamanta C. I. a chemat în judecată pârâtul G. V., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.500mp teren intravilan, situat în com. Urechești, .”, obligarea pârâtului la plata sumei de 7.200lei contravaloarea chiriei pentru ultimii 3 ani pe care reclamanta a achitat-o pentru imobilul în care locuiește, obligarea pârâtului la plata impozitului aferent imobilului situat în ., .. 379, în valoare de 108 lei, obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 260 lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică achitate și obligarea pârâtului să îi achite reclamantei contravaloarea producției nete obținute de pe terenul în cauză în ultimii 3 ani. De asemenea reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul este fostul său soț, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 271 din 22.01.2009, iar în timpul căsătoriei au locuit în imobilul proprietatea reclamantei situat în ., .. 379, jud. Bacău.
S-a mai arătat că pârâtul este o fire violentă și a alungat-o din casă pe reclamantă, acesta fiind nevoită să locuiască cu chirie, plătind lunar o chirie în valoare de 200 lei, în timp ce pârâtul folosește imobilul casă și terenul pentru care se pretinde contravaloarea recoltei.
În plus, reclamanta a arătat că deși nu a mai locuit în imobilul casă, a continuat să plătească facturile de utilități.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu martori, cu interogatoriu pârâtului și cu expertiză tehnică, și a depus la dosar înscrisuri (filele 8-20).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 822lei, din care suma de 465 lei a fost achitată de către reclamantă (fila 6), iar pentru suma de 357 lei, a fost acordat ajutor public judiciar prin încheiere din 26.06.2014 (filele 37-38), sub forma eșalonării diferenței de taxă de timbru în 4 tranșe lunare egale, în valoare de 89,25 lei care a fost avansată integral de către reclamantă (fila 41).
La data de 31.07.2014 pârâtul a depus la dosar, prin serviciul Registratură întâmpinare (fila 44), prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare pârâtul a arătat că este fostul soț al reclamantei, precizând că pe parcursul căsătoriei, dar și anterior acestui moment la imobilul situat în ., .. 379 s-au efectuat numeroase îmbunătățiri.
Totodată, pârâtul a arătat că prin sentința civilă nr. 1884 din 01.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Onești s-a dispus sistarea stării de devălmășie dintre cei doi foști soți, reclamanta fiind obligată să achite pârâtului suma de 35.202,75 lei cu titlu de sultă, fiind instituit un drept de retenție asupra imobilului casă în favoarea reclamantului, până la achitarea integrală a sultei.
Pârâtul a mai arătat că a achitat facturile de energie electrică aferente imobilului, precizând că în baza dreptului de retenție care i-a fost instituit cu privire la imobil nu a dobândit si obligația de plată a impozitului pe clădire, obligație ce rămâne în sarcina proprietarului.
În plus, pârâtul a precizat că nu folosește imobilul teren la care face referire reclamanta, ci folosește numi parte din teren care îi deservește la accesul spre casă.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
În probațiune pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu martori, cu interogatoriu și cu reclamantei, și a depus la dosar înscrisuri (filele 46-55).
Reclamanta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
La termenul din instanța a apreciat că proba cu înscrisuri solicitată este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei și a încuviințat-o, de asemenea a încuviințat proba cu interogatoriile părților, proba testimonială cu câte doi martori și proba cu expertiză topo-cadastru.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, părțile sunt foști soți, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 271 din 22.01.2009, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Onești.
Ulterior divorțului, prin sentința civilă nr. 1884 din 01.06.2012, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 28.01.2013, prin decizia civilă nr. 78/2013 a Tribunalului Bacău s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, reclamanta fiind obligată la plata unei sulte în valoare de 35.202,75 lei către pârât, iar în favoarea acestuia din urmă a fost instituit un drept de retenție cu privire la imobilul situat în ., .. 379, aparținând pârâtei, până la achitarea integrală de către reclamantă a sultei în valoare de 35.202,75 lei.
În drept, în temeiul art. 563 C.civ. acțiunea în revendicare este în esență, acțiunea prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar, fiind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate, pentru că ea apare ca o posibilitatea juridică ce îi permite titularului să își apere dreptul său real asupra bunului și să pretindă restituirea lui de la cel care îl stăpânește fără temei.
Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă și având în vedere că excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 1.500 mp, teren situat în com. Urechești, .”, cu vecini drum, moștenirori B. S., E. N., Runciuc G., care este o excepție de fond, ce face de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la aceasta:
În doctrină s-a arătat în mod constant că obiectul cauzei este pretenția concretă dedusă judecății, folosul practic urmărit de reclamant la momentul formulării unei cereri de chemare în judecată.
În cauză, pârâtul a depus la dosar două acte de adjudecare întocmite în dosarul execuțional nr. 120/2014 al B. B. D. (filele 91-92), din care reiese că la data de 09.02.2015 pârâtul a adjudecat în contul creanței deținute în baza sentinței civile nr1884 din 01.06.2012, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 28.01.2013, prin decizia civilă nr. 78/2013 a Tribunalului Bacău, suprafața de 2.848 mp, teren extravilan arabil+vie, situat în ., jud. Bacău, având CF nr._ și nr. cadastral_, precum și suprafața de 1.069,mp teren curți-construcții (casă, anexă, magazie, cămară, centrală) situat în ., jud. Bacău, având CF nr._ și nr. cadastral_, ambele proprietatea reclamantei.
Totodată, pârâtul a depus la dosar încheierea de Carte funciară nr. 4272 din 13.02.2015 (filele 95-99) și încheierea nr. 4273 din 13.02.2015 (filele 100-103), în baza cărora și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor dobândite prin cele două acte de adjudecare sus-menționate.
Așadar, se observă că deși la data sesizării instanței reclamanta era proprietara imobilelor casă și teren situate ., nr. 379, jud. Bacău, aceasta a pierdut dreptul de proprietate pe parcursul procesului, ca urmare a punerii în executare a sentinței civile nr. 1884 din 01.06.2012, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 28.01.2013, prin decizia civilă nr. 78/2013 a Tribunalului Bacău, în cadrul dosarului execuțional nr. 120/2014 al B. B. D., respectiv ca urmare a adjudecării la licitație de către pârât a imobilelor ce fac obiectul prezentei cauze.
După cum s-a arătat mai sus, acțiunea în revendicare este un mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar. Însă, în cazul dedus judecății în urma întocmirii actelor de adjudecare din dosarul execuțional nr. 120/2014 al B. B. D. (filele 91-92), care au fost înscrise în Cartea Funciară conform dovezilor de la filele 94-103, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în com. Urechești, .”, în favoarea pârâtului care a devenit proprietar, astfel se reține că în urma acestor acte juridice capătul de cerere privind revendicarea a rămas fără obiect, pârâtul chemat în judecată devenind el însuși proprietarul terenului revendicat.
Cu privire la capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 7.200 lei contravaloarea chiriei pentru ultimii 3 ani pe care reclamanta a achitat-o pentru imobilul în care locuiește și obligarea pârâtului la plata impozitului aferent imobilului situat în ., .. 379, în valoare de 108 lei, instanța reține că:
În cauză, prin sentința civilă nr. 1884 din 01.06.2012, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 28.01.2013, prin decizia civilă nr. 78/2013 a Tribunalului Bacău instanța a instituit în favoarea pârâtului un drept de retenție cu privire la imobilul situat în ., .. 379, aparținând pârâtei, până la achitarea integrală de către reclamantă a sultei în valoare de 35.202,75 lei.
Dreptul de retenție se prezintă ca un adevărat drept de garanție imperfect, în virtutea căruia cel care deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea până ce debitorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.
Prin urmare, se reține că pârâtul a avea un drept de retenție asupra imobilului în mod legal în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive, care urma a dăinui până la data la care reclamanta ar fi plătit suma la care a fost obligată cu titlu de sultă.
Astfel, situația aparte că reclamanta a locuit cu chirie de la data rămânerii definitive a sentinței sus-menționate și până la data introducerii prezentei acțiuni, nu se poate subscrie cuplei pârâtului, ci este cauzată doar de neîndeplinirea propriilor obligații ale reclamantei.
Mai mult, se reține că dreptul de retenție, este un drept de garanție, iar nu o formă de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuție, ci dreptul de proprietate a fost și a rămas până la data intabulării celor două acte de adjudecare în patrimoniul reclamantei, care avea obligația de a achita impozitul pe teren conform art. 256 Cod fiscal care statuează că: ”Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual”, în consecință instanța urmează a respinge și aceste capete de cerere.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 260 lei, reprezentând contravaloare energie electrică pentru imobilul situat în ., .. 379, instanța reține că:
Pentru imobilul casă situat în ., .. 379, facturile aferente energiei electrice consumate se emiteau către reclamanta G. (C.) I., aceasta fiind la acel moment proprietara imobilului și titulara contractului încheiat cu furnizorul de energie electrică.
Însă, deși reclamanta susține că ea este cea care plătea facturile de utilități - energie electrică, la dosarul cauzei au fost depuse facturile nr._ din 26.03.2014 și_ din 31.05.2014 (filele 18, 20, 52-55), pentru care ambele părți au depus la dosar chitanțe de plată, reclamanta la filele 17 și 20, iar pârâtul la filele 52-55. În consecință, se observă că pârâtul în calitate de titular al dreptului de retenție asupra casei a consumat implicit energie electrică și a achitat facturile fiscale respective, însă reclamanta nu a justificat motivul pentru care a achitat aceste facturi în condițiile în care nu locuia în imobil.
Mai mult, ca urmare a faptului că pârâtul a achitat facturile pentru utilitățile consumate, nu există temei pentru a fi obligat să îi restituie reclamantei sumele pe care aceasta din urmă le-a achitat benevol în contul acestor facturi, prin urmare, instanța va respinge și acest capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului să îi achite reclamantei contravaloarea producției nete obținute de pe terenul în cauză în ultimii 3 ani, instanța reține că:
Reclamanta a susținut că pârâtul i-a îngrădit accesul la terenul arabil în suprafață de 1.500 mp, situat în com. Urechești, .” și că nu a putut lucrat terenul în ultimii 3 ani anteriori, acesta fiind lucrat de către pârât care și-a însușit întreaga recoltă. Însă, contrar celor susținute de reclamantă, din declarațiile martorilor audiați în cauză la solicitarea ambelor părți reiese o altă situație de fapt.
Astfel chiar și martorul Pătrânțașu N., audiat sub prestare de jurământ la solicitarea reclamantei (fila 70), a arătat că: ”mai știu că părțile dețin lângă casă și un teren și o vie. Nu pot aproxima suprafața. De asemenea nu pot preciza cu exactitate dacă aceste terenuri au fost lucrate. Din câte știu la terenul respectiv reclamanta nu are acces, cred că accesul se face prin curte sau pe alte terenuri vecine. Terenul respectiv nu mai are în prezent nici gard”.
De asemenea, și al doilea martor propus de către reclamantă, Primcheru D. (fila 71), a arătat că: „nu am văzut ca acel teren să fie lucrat vreodată”.
Iar din depoziția martorului propus de către pârât - E. P. (fila 72) a reieșit că: ”știu că au teren și o vie, dar pârâtul nu s-a atins de nimic și nu le-a lucrat (…) terenul respectiv nu are gard nici măcar la intrare, Neavând gard accesul se poate face și prin curte și prin spate” .
Așadar, depozițiile martorilor sunt concordate în sensul că terenul în discuție nu a fost lucrat, nici de către pârât și nici de către reclamantă, iar cum acest teren nu este îngrădit nu s-a putut explica cum reclamanta în calitate de proprietar nu a avut acces la terenul care la momentul respectiv se afla în proprietatea sa.
În consecință observând că reclamanta a avut acces la terenul în discuție, că pârâtul nu a ocupat efectiv teren (cu privire la care nu i s-a stabilit un drept legal de retenție, spre deosebire de imobilul casă) și nu a efectuat lucrări agricole pe acest teren, instanța urmează a respinge și acest capăt de cerere.
Se va dispune plata către expert S. V. a onorariului definitiv în cuantum de 800 de lei achitat de reclamanta C. I. la CEC Bank SA Onești cu chitanța nr._/1 din 08.01.2015.
Conform art. 453 C.pr.civ „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, față de această prevedere legală instanța urmează să oblige reclamanta care a căzut în pretenții la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat, către pârât.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 1.500mp, teren situat în .”, cu vecini drum, moștenitori B. S., E. N., Runciuc G..
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind revendicarea.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. I., CNP_, cu domiciliul în ., .. 349, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtul G. V., CNP_, cu domiciliul în ., .. 379, jud. Bacău.
Dispune plata către expert S. V. a onorariului definitiv în cuantum de 800 de lei achitat de reclamanta C. I. la CEC Bank SA Onești cu chitanța nr._/1 din 08.01.2015.
Obligă reclamanta să achite pârâtului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnred. M.C.M/I.C.:16.04.2015 – 4 ex.
. – 2 ex.:1 ex. recl; 1 ex. pârât
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
. Tel._ Fax._
Dosar nr._ /2015 din 17.04.2015
C ă t r e,
TRIBUNALUL BACĂU
Biroul local pentru expertize judiciare tehnice și contabile
Vă trimitem alăturat copia sentinței civile nr. 667 din data de 12.03.2015 pronunțată în dosar nr._, având ca obiect „pretenții - revendicare”, privind pe reclamanta C. I. și pe pârâtul G. V., prin care s-a dispus plata onorariului pentru expert în specialitatea topo-cadastru S. V., în sumă de 800 lei, conform chitanței nr._/1 din 08.01.2015 emisă de CEC Bank Agenția Onești.
Vă mulțumim pentru colaborare.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.-C. M. I. C.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 680/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 620/2015.... → |
|---|
