Plângere contravenţională. Sentința nr. 633/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 633/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 633/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL B.

DOSAR NR._ - plângere contravențională -

Înreg. 15.10.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 633

Ședința publică din data de 06.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – A. D.-E.

GREFIER – I. L.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petentul B. Ș., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. pentru BDNE Onești, având ca obiect plângere la contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul personal, martorul M. C., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, se audiază martorul prezent, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată la dosar.

Conform art.244 Cod procedură civilă instanța declară încheiată cercetarea procesului și, nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii, nu a fost vinovat, s-a uitat la pieton, acesta avea deschisă umbrela, pietonul nu a pășit pe zebră și după trecerea de pietoni a fost oprit de organele de poliție. A fost atent, nu a încălcat regulile de circulație.

Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 15.10.2014 sub nr._, petentul B. Ș., cu domiciliul în comuna Bîrsănești, ., jud. B. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – BDNE Onești, cu sediul în B., ..2, jud. B., anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 02.10.2014.

În motivarea plângerii, petentul a invocat excepția necompetenței teritoriale a agentului constatator motivat de faptul că fapta a fost constatată de un echipaj al I.-BDNE Onești, a cărui competență se întinde asupra drumurilor naționale și europene, fapta având loc în interiorul localității Onești. În continuarea motivării arată că cele menționate în procesul verbal nu corespund realității, când a trecut peste trecerea de pietoni, persoana respectivă nu se angajase în traversarea acestei treceri.

În drept, plângerea a fost motivată pe dispozițiile O.G. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a depus, în copie, procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.10.2014.

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În timpul parcurgerii etapei scrise intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii, menținerea procesului verbal, fapt fiind constatată în mod nemijlocit de către agenții poliției rutiere, petentul neacordând prioritate de trecere pietonului care se afla în traversarea regulamentară a marcajului pietonal semnalizat corespunzător. Agentul constatator are competență materială pe raza întregului județ.

În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispozițiile art.205-208 Cod procedură civilă, pe cele ale HG 1391/2006, pe cele ale OUG 195/2002 și pe cele ale OG 2/2001.

În dovedirea întâmpinării intimatul a depus la dosar, în copie, raportul agentului G. Echrem (fila 17).

În temeiul art.411 al.1 pct.2 Cod procedură civilă intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii R. Ș., propus de petent și M. C., propus de intimat, potrivit dispozițiilor art.255 raportat la art.258 din Codul de procedură civilă, ca fiind admisibile și putând duce la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 02.10.2014, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatului procesul-verbal . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul B. Ș. a contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006, constând în aceea că la data de 02.10.2014, ora 11.35, pe Calea Mărășești din Onești, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare 9472-DPL (Spania) nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea străzii pe marcaj pietonal însoțit de indicator rutier „Trecere pentru pietoni”.

Pentru săvârșirea contravenției petentului i s-a aplicat, în temeiul art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, o amendă în cuantum de 450 lei, fiind luată și măsura reținerii permisului de conducere.

În drept, potrivit art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, iar conform art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului. Potrivit art. 98 alin. 4 lit. b din același act normativ clasa a II-a de sancțiuni este de 4 sau 5 puncte-amendă, respectiv 360 lei sau 450 lei.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța constată că plângerea contravențională formulată de către petent a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de lege, procesul verbal fiind încheiat la data de 02.10.2014, plângerea contravențională fiind depusă la instanță la data de 15.10.2014.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 17 din O.G. nr.2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În cuprinsul plângerii petentul a invocat excepția necompetenței teritoriale a agentului constatator motivat de faptul că fapta a avut loc în interiorul municipiului Onești unde competent ar fi fost un echipaj al Poliției Rutiere Onești și nu un echipaj al I. B.-BDNE Onești a cărui competență se întinde asupra drumurilor naționale și europene. Referitor la acest aspect instanța reține că agentul constatator nu poate fi considerat necompetent din punct de vedere teritorial acesta făcând parte din BDNE Onești a cărui competență se întinde asupra drumurilor naționale și europene (cum arată și petentul), fapta fiind săvârșită pe un drum european.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudență a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României), în cauzele A. contra României, din 4 oct. 2007 și Telfner contra Austriei, din 20 martie 2001, a apreciat faptul că materia contravențională aparține domeniului penal, acuzatul-contravenient beneficiind de prezumția de nevinovăție, sarcina probei contrare incumbând acuzatorului, respectiv organului constatator.

În cuprinsul plângerii formulate petentul a arătat că în momentul în care a trecut peste trecerea de pietoni pietonul nu se angajase în traversare.

În cauză a fost audiat martorul R. Ș. (fila 26), propus de petent, din declarația căruia instanța reține că petentul a fost sancționat pentru faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, fapta petrecându-se la trecerea de pietoni aflată înaintea ultimului sens giratoriu spre B.. Pietonul a fost neatent, afară ploua, acesta făcând primul pas pe trecere în momentul în care pietonul se afla deja pe trecerea de pietoni.

În cauză a fost audiat și martorul M. C., propus de intimat, respectiv persoana căreia nu i s-a acordat prioritate, din declarația căruia instanța reține că la începutul lunii octombrie din anul 2014 se afla la trecerea de pietoni de lângă sensul giratoriu aflat înaintea podului la ieșirea din oraș către B., a avut intenția să treacă . picior pe trecere și s-a oprit, trecând petentul cu mașina. Fapta se întâmpla pe la ora 10-11, vremea era frumoasă, martorul arătând că este sigur de faptul că nu avea umbrelă la momentul la care se pregătea să traverseze . parcate mai multe mașini, acesta fiind probabil motivul pentru care nu a fost observat de petent.

Referitor la existența în zonă a unor mașini parcate care împiedicau vizibilitatea, instanța apreciază că acest aspect nu poate înlătura răspunderea petentului, mai ales în situația în care trecerea de pietoni este presemnalizată, așa cum rezultă din cele consemnate în procesul verbal, existând astfel posibilitatea unui comportament prudent din partea petentului de natură să împiedice producerea unui accident.

Astfel, având în vedere cele expuse anterior, declarația persoanei căreia nu i s-a acordat prioritate de trecere, faptul că trecerea de pietoni este presemnalizată, față de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată și a menține procesul-verbal . nr._ din 02.10.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. Ș., CNP_, cu domiciliul în comuna Bîrsănești, ., județul B., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – BDNE Onești, cu sediul în B., .. 2, județul B., CUI_.

Menține procesul-verbal . nr._ din 02.10.2014.

Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tehnored. A.D.E./L.I. – 07.04.2015

Ex.4

.. – 07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 633/2015. Judecătoria ONEŞTI