Validare poprire. Sentința nr. 1863/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 1863/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 21-08-2015 în dosarul nr. 1863/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - validare poprire -

Înreg.11.06.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1863

Ședința publică din data de 21.08.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

Președinte – A. D. - E.

Grefier – I. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea P. A. și cu terțul poprit S.C. H. C. Research S.R.L. București.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată că este primul termen cu părțile legal citate.

Potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art.650 și 789 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză, estimează o durată a cercetării procesului de 30 zile, conform art.238 Cod procedură civilă și încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art.255 raportat la art.258 Cod procedură civilă.

Conform art.244 Cod procedură civilă instanța declară încheiată cercetarea procesului și, nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 11.06.2015, sub nr._, creditoarea E. K. România S.R.L., cu sediul în Iași, . Center nr.126-128, etaj 3, județul Iași, a solicitat în contradictoriu cu debitoarea P. A., cu domiciliul în Onești, Aleea Parcului ., . și cu terțul poprit S.C. H. C. Research S.R.L., cu sediul în București, ..2, ., validarea popririi pe veniturile debitorului, până la concurența sumei de 14.452,48 lei, cu titlu de debit urmărit și cheltuieli de executare.

În motivare se arată că pe rolul SCPEJ P. și C. a fost înregistrat dosarul de executare nr.517/2013 privind pe debitoarea P. A.. În cadrul procedurii de executare a fost emisă adresă de înființare a popririi la data de 11.05.2015, comunicată la data de 15.05.2015, prin care terțul poprit a fost obligat la plata prin reținere lunară din salariu în limita a 1/3 din suma restantă. Terțul poprit nu a dat curs solicitării.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 789 și urm. din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii s-a depus la dosar, în copie, încheierea nr.3458/03.12.2013 (file 6-7), încheierea din data de 04.12.2013 emisă în dosarul nr. 517/2013 (file 8-9), adresa nr.317-745/2013 emisă de SCPEJ către AFP Onești (file 10-11), informații privind contribuțiile sociale ale debitoarei (fila 12), adresă de înființare a popririi (fila 13), dovada comunicării acesteia (fila 14-15), adresă de înștiințare a înființării popirii emisă către debitoare (fila 16), dovada comunicării acesteia (file 17-18).

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 de lei.

În cauză terțul poprit a formulat întâmpinare (file 24-26) prin care a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că la 22.06.2015 s-a procedat la reținerea lunară din salariul debitoarei în limita a 1/3, urmând a se reține în continuare sume până la concurența sumei datorate de aceasta. Reținerea din veniturile salariale ale debitoarei s-a efectuat începând cu luna iunie și nu cu luna mai, deoarece la data primirii adresei de înființare a popririi fuseseră deja depuse declarațiile fiscale lunare.

În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispozițiile art.205 și urm. Cod procedură civilă, art.780 și urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării s-a depus la dosar un înscris numit „detalii tranzacție” pentru perioada 19.06-25.06.2015 (fila 28).

Instanța, constatând că este admisibilă și că poate duce la soluționarea cauzei, a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, conform art.255 raportat la art.258 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr. 3458/03.12.2013, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a debitoarei P. A. la solicitarea creditoarei E. K. România SRL, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 23.06.2006.

Ca urmare a încuviințării executării silite a fost format dosarul de executare nr. 517/2013 al SCPEJ P. și C., în care la data de 11.05.2015 a fost emisă către terțul poprit S.C. H. C. Research SRL adresa de înființare a popririi asupra salariului debitoarei până la încasarea sumei de 14.452,48 lei (fila 13), adresă comunicată acestuia la data de 15.05.2015 (file 14-15).

Conform dispozițiilor art. 789 alin.1 Cod pr. civ. „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”, iar conform alin. 4 „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.

În cauză, terțul poprit a formulat întâmpinare (file 24-26) prin care a arătat că a procedat la înființarea popririi pe salariul debitoarei, fiindu-i reținută, în luna iunie 2015, suma de 241 lei, conform înscrisului de la fila 28 dosar, arătând că va proceda în continuare la reținerea sumelor până la concurența sumei datorate de debitoare.

Astfel, față de cele arătate mai sus, față de situația de fapt expusă, având în vedere că poprirea a fost înființată, terțul poprit procedând la reținerea de sume din salariul debitoarei, instanța apreciază cererea ca fiind rămasă fără obiect, motiv pentru care urmează să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L., cu sediul ales în Iași, . Center, nr. 126-128, etaj 3, județul Iași, CUI_, J40/_/2002, în contradictoriu cu debitoarea P. A., CNP_, domiciliată în Onești, Aleea Parcului, ., . și cu terțul poprit S.C. H. C. Research S.R.L., cu sediul în București, .. 2, ., CUI_, J40/_/2012.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tehnored. A.D.E./L.I. – 22.09.2015

Ex.5

.., - 22.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1863/2015. Judecătoria ONEŞTI