Stare civilă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 10190/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. C. H.

Grefier N. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant T. G. și pe pârât P. M., pârât S. P. COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚA A PERSOANELOR ORADEA, pârât P. M.- prin curator av.A. R., având ca obiect stare civilă .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av.C. C. și pentru pârât, curator av.A. R., lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus precum și faptul că pârâta S. P. COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚA A PERSOANELOR ORADEA a depus răspuns la adresa instanței, în care se indică domiciliul actual al pârâtului P. M. ca fiind în . . jud.C..

Av.C. C. arată că reclamantul nu a achitat onorariul curator deoarece este apărător desemnat de Baroul Bihor, delegația fiind emisă de acesta din urmă, motiv pentru care și onorariul urmează a fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție; învederează instanței că a asigurat prezența unui martor la acest termen și solicită audierea acestuia.

Instanța pune în discuție faptul că pârâtul P. M. și-a schimbat domiciliul la data de 16.06.2015 sens în care prezenta acțiune a rămas fără obiect.

Av.C. C. apreciază că acțiunea nu a rămas fără obiect deoarece toate amenzile emise de Primărie pe numele pârâtului P. încă sunt trimise la domiciliul anterior în Oradea . nu comunică celorlalte autorități modificările survenite în baza de date cu privire la schimbarea de domiciliu.

Instanța având în vedere baza de date S.P.C.L.E.P. ORADEA din care reiese că pârâtul și-a schimbat domiciliul, apreciază că nu mai este util audierea martorului, sens în care revine asupra probei testimoniale.

Av.C. C. și curatorul pârâtului arată că nu au alte cereri, alte probe.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art.244 NCPC., instanța declară cercetarea procesului încheiată iar în baza art.392 NCPC închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av.C. C. solicită admiterea acțiunii chiar dacă pârâtul și-a schimbat adresa de domiciliu, deoarece toate amenzile și mandatele sosesc la vechea adresă.

Curatorul pârâtului nu se opune admiterii acțiunii având în vedere actele de la dosar.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată la data de 24.04.2015 reclamantul T. G. în contradictoriu cu pârâții P. M., S. P. COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ORADEA a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea mențiunilor privind domiciliul din actul de identitate al pârâtului P., obligarea pârâtei SPCLEP la efectuarea cuvenitelor mențiuni în actul de identitate al pârâtului.

În motivare, reclamantul arată că în calitate de proprietar al imobilului situat în comuna Nojorid, . jud. Bihor, și-a exprimat acordul ca pârâtul să își stabilească domiciliul la această adresă, în contextul în care reclamantul avea nevoie de ajutor la o construcție iar pârâtul își căuta un loc de muncă și un adăpost. Ulterior, după plecarea pârâtului, a aflat că acesta este urmărit penal în mai multe dosare fiind căutat deseori de poliție, iar reclamantul a fost obligat să dea mai multe declarații despre pârât.

În drept OUG 97/2005.

Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru.

Pârâtul S. P. COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ORADEA a depus întâmpinare prin care a arătat că nu se opune la admiterea acțiunii.

Pârâtul P. M. nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare; instanța a dispus citarea pârâtului prin publicitate fiind numit curatorul A. R. pentru reprezentarea intereselor pârâtului.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În calitate de proprietar al imobilului situat în comuna Nojorid, . jud. Bihor, reclamantul și-a exprimat acordul ca pârâtul să își stabilească domiciliul la această adresă.

Instanța constată că cererea reclamantului a rămas fără obiect pe parcursul procesului deoarece conform informațiilor obținute de pe site-ul DEPABD acesta și-a schimbat la 16.06.2015 domiciliul în .), .. C..

Așadar, se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în acest cadru procesual.

În privința onorariului curatorului A. R. fixat de instanță prin încheiere la suma de 150 lei și pus în sarcina reclamantului, instanța constată că nu a fost achitat până la data prezentei sens în care în baza art. 48 alin 2 din OUG 80/2013 va obliga reclamantul să avanseze curatorului această sumă; doar după ce reclamantul va avansa acest onorariu se va putea întoarce împotriva pârâtului printr-o cerere separată pentru cheltuieli de judecată, aceasta fiind soluția care reiese din dispozițiile art. 48 din OUG 80/2013 și care respectă dreptul curatorului de a-și încasa efectiv onorariul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantul T. G. având CNP_ cu domiciliul procesual ales la C..av.C. C. cu sediul în Oradea ..1 . jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâții P. M. având CNP_ cu domiciliul în T., com.T. . jud.C., S. P. COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR ORADEA cu sediul în Oradea, calea republicii nr.24 jud.Bihor.

Obligă reclamantul să achite curatorului A. R. suma de 150 lei onorariu.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publica astăzi, 17.11.2015.

P. GREFIER

R. C. H. N. S.

Red.R.C.H./ 04.01.2016

Tehn.N.S./ 5 ex/ 3 . G.

P. M.

S.P.C.L.E.P. ORADEA / 04.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stare civilă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA