Acţiune în constatare. Sentința nr. 6298/2015. Judecătoria ORADEA

Comentarii

0

Sentința nr. 6298/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6298/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6298/2015

Ședința publică de la 24 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. E. R.

Grefier A. M. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. G. S., reclamant C. F. C. și pe pârât . S.A. (F. EGNATIA B. OMANIA S.A.), având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.06.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Oradea sub dosar nr._/271/2014, contestatorii C. G. S. și C. F. C., în contradictoriu cu intimații . SA (fostă .), au solicitat instanței următoarele: a) să anuleze somația nr. 473/E/2014 din data de 06.05.2014 emisa in doar excutional nr. 473/2014 al B. A. B. si comunicata la data de 16.05.2014, încheierea Judecătoriei Oradea nr.3433/2014 de încuviințare a executării silite, incheierea nr. 473/E/2014 din 06.05.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare precum si toate actele executionale ulterioare; b) să constate, în temeiul art.711, alin.2 C.pr.civ., că sunt necesare lămuriri cu privire la întinderea și aplicarea obligațiilor constatate titlul executoriu, sub aspectul creanței ce face obiectul contractului de credit nr.RBD/E4U/CT68/_ din 01.04.2008 și a actelor adiționale ulterioare; c) să constate nulitatea absolută parțială a titlului executoriu în temeiul căruia s-a demarat executarea silită în dosarul execuțional nr.473/E/2014, nulitate cauzată de prezența clauzelor abuzive inserate în acesta, respectiv: pct.5 lit a) din contractul de credit nr RBD/EH/Or02/_/01.04.2008 referitor la comisionul de acordare credit de 1,5% din suma imprumutata, comisionul anual de 0,3 %, pct 5 lit b si c din contractul de credit referitoare la dobanda de 7,65% variabila in raport cu fluctuatia dobanzilor pe piata interbancara și pct.7 din actul aditional nr. 3/17.11.2011 referitor la dobanda variabila formata din Euribor la 3 luni si marja bancii de 7,2 puncte procentuale, pe cale de consecință, să oblige creditorul intimat la restituirea sumelor platite nedatorat in temeiul clauzelor abuzive sau la compensarea cu ratele aferente creditului restant.

La data de 20.05.2014, contestatorii au depus la dosar o cerere de precizare și completare a contestației la executare,solicitand instanței, in completarea contestatiei la executare ce face obiectul dosarului aratat mai sus, urmatoarele: 1) să anuleze somatia imobiliara nr. 473/E/2014 din data de 06.05.2014 emisa in doar excutional nr. 473/2014 al B. A. B. si comunicata la data de 16.05.2014, incheierea nr. 473/E/2014 din 06.05.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare precum si toate actele executionale ulterioare; 2) să constate caracterul abuziv al urmatoarelor clauze inserate in contractul de credit bancar ce constituie titlu executoriu in dosarul executional nr. 473/E/2014 astfel: a) clauza prevazuta la punctul 5 lit a) din contractul de credit nr RBD/EH/Or02/_ / 01.04.2008 referitor la comisionul de acordare credit de 1,5% din suma imprumutata, comisionul anual de 0,3 % ; b) clauza prevazuta la pct 5 lit b si c din contractul de credit referitoare la dobanda de 7,65% variabila in raport cu fluctuatia dobanzilor pe piata interbancara si să se constate că dobânda aplicabilă creditului este formată din marja fixă rezultată din scăderea din valoarea de 7,65% a valorii EURIBOR de la data încheierii contractului, plus EURIBOR; c) clauza prevazuta la punctul 7 din actul aditional nr. 3/17.11.2011 referitor la dobanda variabila formata din Euribor la 3 luni si marja bancii de 7,2 puncte procentuale; d) constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit si eliminarea acesteia; e) stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb euro – leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului; f) denominarea in moneda nationala a platilor, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pretul marfurilor sau al serviciilor intre rezidenti se plateste in moneda nationala, și, pe cale de consecinta, 3) să oblige creditorul . la restituirea sumelor platite nedatorat in temeiul clauzelor abuzive sau la compensarea cu ratele aferente creditului restant, cu cheltuieli de judecata.

Prin încheierea din 04.12.2014, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2014,instanța a dispus disjungerea capătului 3 al contestației la executare și a capătului 2 și 3 din cererea precizatoare, urmând a se forma un dosar nou, având ca obiect acțiune în constatare, având ca părți reclamanții C. G. S. și C. F. C. și, respectiv, pe pârâta . SA (fostă .), cauză ce face obiectul prezentului dosar disjuns nr._ .

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că intre aceștia, in calitate de imprumutati, si . SA ( fosta EGNATIA B.), in calitate de imprumutator, s-a incheiat Contractul de credit nr. RBD/EH/Or02/_ / 01.04.2008 avand ca obiect un credit in valoare de 140.000EUR, cu o dobanda de 7,65% variabila in functie de evolutia dobanzilor pe piata bancara, pentru achizitionarea unui imobil – teren cu constructie P+E, situat in Oradea, .. 2A, jud. Bihor, imobil ce a fost adus ca si garantie pentru restituirea acestui credit.

La momentul incheierii contractului de credit in cauza, raportat la circumstantele economice de la acel moment precum si la capacitatea reclamanților de intelegere a clauzelor contractuale si a implicatiilor acestora pe termen lung, contractarea acestui credit se prefigurat a fi cea mai avantajoasă alternativa, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectarii contratului. Astfel, reclamanții s-au obligat sa returneze creditul contractat la termenele si in cuantumul stipulate in contract, avand ca premiza cursul valutar al EUR de la aceea data (3,7 lei asa cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare cu garantie imoiliara nr. 124/01.04.2008) insa pe parcursul derularii contractului acesta s-a marit considerabil.

In ceea ce priveste constatarea ca abuzive a clauzelor indicate, apartinand contractului de credit si actelor aditionale ulterioare referitoare la comisionul de acordare credit de 1,5%, comisionul anual de 0,3 % si dobanda de 7,65% revizuibila in functie de fluctuatia dobanzilor pe piata interbancara, se solicită instanței sa observe caracterul abuziv al acestora si sa dispuna nulitatea lor absoluta.

În cauza sunt aplicabile dispozitiile Legii 193/2000, reclamanții avand calitatea de consumatori . Astfel, pentru a fi calificata ca fiind abuziva, o clauza contractuala trebuie sa indeplineasca conditia de nenegociere si pe aceea de a crea in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Ambele conditii sunt indeplinite in speta de fata raportat la faptul ca reclamanții nu au negociat absolut nimic din cuprinsul contractului de credit si de ipoteca. Mai mult, nu au avut cunostinta de prevederile contractuale referitoare la dobanda variabila si la comisioane, neavand nici posibilitatea lecturarii in intregime a contractelor, toate actele semnandu-se . scurt.

Cu privire la clauza privind dobanda de 7,65% p.a variabila in functie de fluctuatia dobanzilor pe piata interbancara, aceasta este abuziva sub aspectul lipsei de previzibilitate a costurilor creditului contractat in conditiile in care revizuirea ratei dobanzii depinde de factori care nu ne-au fost adusi la cunostinta, dobanda revizuita aplicandu-se automat. De altfel, in conformitate cu prevederile OUG 50/2010 se stabileste ca dobanda variabila este compusa dintr-un indice de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumita perioada sau din rata dobanzii de referinta a BNR la care institutia bancara adauga o anumita marja fixa pe toata perioada de creditare.

In speta de fata, in vederea aplicarii prevederilor legale enuntate mai sus, se apreciază că dobanda variabila de 7,65% prevazuta la incheierea contractului de credit este compusa din indicele Euribor la data de 01.04.2008 la care se adauga marja fixa a bancii, care trebuie sa ramana neschimbata pe intreaga perioada de derulare a contractului.

Prin actul aditional nr. 3 din 17.11.2011, creditul a fost suplimentat cu suma de 4000 euro, acordata exclusiv in scopul platii debitului restant aflat in sold, urmand totodata ca dobanda variabila stipulata in contract sa fie compusa din indicele EURIBOR la 3 luni la care se adauga o marja fixa de 7,2 puncte procentuale. Reclamanții sustin că banca a profitat de starea de nevoie a acestora si a marit in mod abuziv marja fixa ce intra in componenta dobanzii variabile, ceea ce a determinat un evident dezechilibru contractual intre drepturile si obligatiile părților.

Este abuziva, în opinia reclamanților, modalitatea de revizuire a ratei dobanzii in functie de fluctuatia dobanzilor pe piata interbancara, chiar dupa modificarea acesteia prin actul aditional nr.3 la contractual de credit. Din scadentarul semnat la incheierea contractului de credit, faptul ca din rata lunara de 977 euro, suma de 892 euro reprezinta dobanda, principalul de restituit fiind de 85 euro. Asfel s-a ajuns ca dupa aproximativ 6 ani de la contractarea creditului, sa rezulte un debit restant de 143.379,70 euro, fara ca banca sa arate in mod clar modul de calcul al acestuia.

Cu privire la caracterul abuziv al comisioanelor precepute prin contractul de credit, acestea reprezinta o dobanda mascata deoarece contractul de credit nu prevede si nici banca nu le-a explicat reclamanților ce costuri acopera comisioanele retinute de 1,5 % la acordarea creditului, respectiv de 0,3% anual, in conditiile in care pentru acordarea creditului se percepea lunar o dobanda de 7,65%/an, lucru care a produs un evident dezechilibru contractual a consumatorilor fata de unitatea bancara.

Cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit, eliminarea acesteia si stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb euro – leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului, se arată că s-a contractat creditul in cuantum de 140.000 euro in scopul exclusiv al achititionarii unui imobil in cuantum total de 190.000 euro ( echivalentul a 708.244 lei), care a fost adus ca si garantie pentru restituirea prezentului credit, fiind calculat la un curs euro/lei de 1 euro= 3,72 lei, asa cum rezulta din contractul de vanzare cumparare nr. 124/01.04.2008.

Clauza de risc valutar este o clauza abuziva, intrucat, raportat la momentul incheierii contractului si la circumstantele acestuia, precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influentarii naturii acesteia, determina un dezechilibru major intre drepturile si obligatiilor asumate de catre parti, riscul valutar fiind suportat exclusiv de catre consumator cu toate consecintele negative asupra posibilitatii de respectare a obligatiilor contractuale. Or, avand in vedere obligatia de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protectie inerente dreptului consumatorului in scopul garantarii dreptului consumatorului de a intelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care il incheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoasca riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea produs.

Raportat la prevederile legale in domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezinta un contract de adeziune continand clauze prestabilite de catre Banca care se impun clientului fara a-i da posibilitatea de a influenta continutul acestora, fapt ce determina inegalitatea pozitiilor juridice ale partilor contractante in sensul afirmarii intereselor bancii, in calitate de profesionist, in detrimentul consumatorului, care reprezinta partea mai slaba in contract .

Avand in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinand onerozitatea excesiva a executarii obligatiei de catre reclamanți, se impune restabilirea prestatiilor inerente contractului asumat prin inghetare cursului de schimb EUR– leu la momentul semnarii contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestatiilor asumate de parti care sa corespunda manifestarii de vointa in sensul angajarii in acest raport juridic.

Cu privire la denominarea in lei a platilor efectuate in temeiul contractului de credit contestat, efectuarea platilor in valuta implica suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului constand in comisioanele de schimb valutar din leu in euro cu consecinta impovararii consumatorului, determinand o onerozitate excesiva fata de obligatia asumata, fapt contrar principiului echitatii si bunei credinte care trebuie sa guverneze executarea contractului. Avand in vedere acest aspect, denominarea in moneda nationala a platilor constituie o aplicare in fapt a prevederilor legale precum si a principiului echitatii.

In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000, iar în probațiune au fost depuse la dosar inscrisuri.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare (f.45-58 dosar), înregistrată la instanță în data de 03.02.2015, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, cu prioritate în considerarea excepției prescripției dreptului la acțiune, și în subsidiar pe fond, ca neîntemeia.

Pe cale de excepție, pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune în sens material, în ce privește anularea pretinselor clauze abuzive, deoarece sancțiunea incidentă în cauză este nulitatea relativă și nu cea absolută, invocarea nulității realtive fiind circumscrisă termenului general de prescripție, prin urmare, o eventuală acțiune în constatarea caracterului abuziv ar fi trebuit demarată de reclamanți cu privire la acest contract în termenul general (de 3 ani) al prescripției.

Pe fond, pârâta a arătat că, ulterior încheierii contractului de credit cu reclamanții și a actelor adiționale, reclamanții au continuta să înregistreze întârzieri în rambursarea ratelor de credit, refuzând să-și onoreze obligațiile contractuale, motiv pentru care banca a declarat creditul exigibil anticipat, fapt notificat reclamanților.

În privința clauzelor contractuale contestate de reclamanți ca fiind abuzive, pârâta a arătat că trebuie respinsă acțiunea ca neîntemeiată pentru lipsa caracterului abuziv al clauzelor reclamate, potrivit art.4 din Legea nr. 193/2000.

În consecință, în temeiul acestor prevederi legale, o clauză nu poate fi considerată abuzivă dacă oricare din următoarele condiții sunt îndeplinite: clauza contractuală se referă la obiectul contractului sau la preț; deși clauza se referă la preț sau obiectul contractului, clauza este clar exprimată;clauza a fost negociată; clauza nu determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, cerințe care, în speță, sunt întrunite.

Privind caracterul variabil al dobânzii, pârâta a arătat că s-a stipulat expres, în contract, dreptul împrumutatului de a solicita încetarea unilaterală a contractului, notificînd în acest sens banca, dacă nu este de acord cu nivelul dobânzii, fără intervenția instanței și fără vreo formalitate prealabilă.

Totodată, modul de calcul al dobânzii variabile are la baza elemente obiective, ce țin de situația pieței financiar-bancare la un moment dat și nu poate fi discreționar întrucât regulile comerciale ce țin de concurența cu alte instituții financiar bancare, nu permit un mod de abordare a acestei probleme în maniera prezentată de către reclamanti și de către instanța de fond.

Cererea reclamanților este neîntemeiată și pentru faptul că respectivele clauze, referitoare la dobânzi și comisioane, sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației.

Pe de altă parte, nu se poate susține că reclamanții nu au avut cunoștință de prevederile contractuale, atâta timp cât aceștia au consimțit la semnarea contractului de credit, care prevedea în mod clar și explicit cuantumul, modul de calcul și de percepere a comisioanelor și a dobânzilor de către bancă pentru împrumutul acordat.

Mai mult, reclamanții au încheiat și acte adiționale la contract, solicitând majorarea creditului și acordarea unei perioade grație de 6 luni, cererile repetate ale reclamantului, ulterior concretizate în acte adiționale fiind o prezumție de cunoaștere și negociere a clauzelor contractuale. În niciun moment, pe toată perioada derulării contractului, reclamanții nu au ridicat problema existenței vreunei clauze abuzive sau a faptului că nu au înțeles modul de calcul al ratelor lunare.

În privința solicitării reclamanților de anulare a clauzei de risc valutar și stabilizare a cursului de schimb euro-leu la momentul semnării contractului, pârâta a arătat că în cuprinsul contractului de credit, așa cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare, nu există o clauză privind riscul valutar, de aceea nici nu a fost indicată în mod precis de către reclamanți.

În drept, au fost invocate art.205 și urm.C.pr.civ., iar în probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin încheierea din 12.02.2015, instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din 02.04.2015, instanța a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

În prezenta cauză, instanța a încuviințat pentru părți și a administrat proba cu înscrisuri. La termenul din 02.04.2015, pârâta a fost decăzută din proba cu interogatoriul reclamantului, probă încuviințată inițial în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

In fapt, între părți, s-a încheiat contractul de credit nr.RBD/EH/Or02/_ din 01.04.2008 (f.18-21 dosar), pentru suma de 140.000 EURO, împrumut acordat pentru o perioadă de 32 ani, prima rată fiind scadentă în data de 01.05.2008,urmând a fi rambursat integral până la data de 01.04.2040, conform schemei de rambursare anexate (f.33-35), împrumut acordat de către pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, reclamanților, în calitate de împrumutați, în scopul achiziționării imobilului-teren și construcție edificată pe acesta, situat în Oradea, ..2A, jud.Bihor, conform contractului de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară autentificat cu nr.124/01.04.2008 la BNP T. L.-S. (f.29-30).

Îndeplinirea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente a fost garantată prin constituirea unei ipoteci de prim rang și interdicție de înstrăinare și grevare asupra imobilului individualizat mai sus, achiziționat de reclamanți, conform contractului susmenționat.

La dosar, reclamanții au depus și cele trei acte adiționale la contractul inițial de credit (f.21 verso-24), având ca obiect constituirea unei garanții suplimentare a împrumutului, respectiv a unei garanții reale mobiliare, reeșalonarea și rescadențarea creditului, precum și suplimentarea împrumutului cu o sumă de până la 4000 euro, cu acordarea unei perioade de grație de 6 luni pentru rambursarea împrumutului și a dobânzii aferente acestuia, cu constituirea unei ipoteci mobiliare asupra soldului creditor al conturilor curente ale reclamanților, precum și a unei ipoteci imobiliare suplimentare asupra imobilului susmenționat, proprietatea reclamanților, conform contractului de ipotecă imobiliară RBD/MC/Or34/_, autentificat cu nr.2507/17.11.2011, la BNP V. C. (f.25-28).

Clauzele contractuale contestate de reclamanți ca fiind abuzive sunt cele de la pct.5, lit.a, b și c din contractul inițial de credit, privind comisionul de credit, comisionul anual și dobânda, precum și cea de la pct.7 din actul adițional nr.3/17.11.2011 privind elementele și modul de calcul al dobânzii.

Totodată, reclamanții au solicitat și constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit si eliminarea acesteia și stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb euro – leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului, precum și denominarea in moneda nationala a platilor, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pretul marfurilor sau al serviciilor intre rezidenti se plateste in moneda nationala.

La aceste petite principale se adaugă cele accesorii privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor platite nedatorat in temeiul clauzelor abuzive sau la compensarea cu ratele aferente creditului restant, cu cheltuieli de judecata.

În drept, instanța va avea în vedere, în speță, dispozițiile art. 1 al. 3, ale art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, precum și ale art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, care statuează următoarele:

a) art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

b) art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

c) art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;

d) art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Totodată, conform art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".

Chiar dacă prevederile referitoare la comisioane și la dobândă se circumscriu prețului contractului, instanța apreciază că aceste clauze pot face obiectul analizei instanței din perspectiva caracterului abuziv. Prețul împrumutului îl constituie dobânda pe care, indubitabil, banca are dreptul să o perceapă, precum și comisioanele, dar în măsura în care acestea sunt legal percepute, deoarece una din condițiile pe care obiectul contractului trebuie să le îndeplinească este să fie licit.

Textul art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000 se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.”

În consecință, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art.4, alin.2 din Directiva 93/13, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, dată în Cauza C-484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c.Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin Ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în Cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract.

De asemenea, în analiza aceleiași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v.Rocio Murciano Quintero, C-240/1998, prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Prin urmare, instanța constată că sunt nefondate susținerile și argumentele pârâtei conform cărora instanța nu ar putea analiza caracterul abuziv al clauzelor privind perceperea comisioanelor și dobânzii, deoarece acestea ar constitui elemente componente ale prețului contractului.

Apreciind asupra dreptului instanței judecătorești investite cu o astfel de acțiune în constatare, de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanța constată că, în speță, este fără echivoc faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist (pârâta) și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Totodată, instanța reține că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu reclamanții de către bancă, în sensul dispozițiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, și, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate, acestea nu trebuie să creeze, în detrimentul reclamantei consumatoare și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și, prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere.

1. Referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare:

În cazul reținerii caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamanți, nulitatea acestor clauze se raportează la nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale, determinată de caracterul său ilicit. Caracterul licit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze.

Art.1, alin.3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatorii de clauze abuzive, iar prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobânda variabilă și la comisioane, implicit prin aplicarea dispozițiilor art.1, alin.3 din Legea nr. 193/2000, se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc, ceea ce atrage constatarea nulității absolute a clauzei respective.

Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, incidente în prezenta cauză, potrivit art.201 din Legea nr.71/2011, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform art. 2 din același act normativ, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, iar art.3 consacra termenul general de prescripție de 3 ani. Art.7 din Decretul nr.167/1958 reglementează că prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Sancțiunea introducerii unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze, în sistemtul Legii nr. 193/2000. În sistemul vechiului Cod civil, nulitatea absolută putea fi invocată oricând, acțiunea în constatare având un astfel de obiect fiind imprescriptibilă, iar persoana care invoca nulitatea absolută putea solicita prin aceeași acțiune sau printr-o acțiune separată și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic sau clauzei contractuale lovite de nulitate absolută.

În literatura de specialitate s-a arătat că, spre deosebire de acțiunea în constatarea nulității absolute, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei lovite de nulitate este prescriptbilă, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani, în lipsa unei prevederi speciale contrare. Prescriptibilitatea acțiunii în restituirea prestațiilor se referă la situația în care persoana îndreptățită a formulat această acțiune pe cale separată, după obținerea constatării nulității absolute a clauzei contractuale.

În cazurile cum este cel din speță, în care pe lângă constatarea nulității se solicită și restituirea prestațiilor, nu se poate susține că termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea prestațiilor începe să curgă de la data plății fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi de natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulității absolute oricând. Prin urmare, în cazul în care prin aceeași acțiune se solicită atât constatarea nulitații absolute a unui act juridic sau clauze contractuale cât și restituirea prestațiilor, termenul de prescripție pentru petitul privind restituirea prestațiilor nu începe să curgă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale.

Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic civil anulat este o acțiune patrimonială, încadrându-se în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără just temei, întrucât mărirea patrimoniului pârâtei, în speță, nu mai are temei juridic care să o justifice, fiind aplicabil cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 ( regelementat in aceeasi modalitate si de art.2525 din Noul Cod Civil), anume prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea. Or, in în speța de față doar în momentul constatării nulității clauzei (care era temei a prestației executate) sumele achitate de reclamanți pârâtei au rămas fără temei juridic (contract) care să le justifice, fiind astfel nedatorate, moment în care s-a născut dreptul lor la acțiunea în restituire.

Prin urmare, având în vedere că până în prezent termenul de prescripție extinctivă pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început să curgă, raportat și la caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit ce face obiectul prezentului litigiu, instața va respinge ca nefondată excepția prescripției invocată de pârâtă.

2. Analiza clauzelor de la pct.5, lit.a, b și c din contractul inițial de credit nr.RBD/EH/Or02/_ din 01.04.2008, privind comisionul de credit, comisionul anual și dobânda, precum și a clauzeli de la pct.7 din actul adițional nr.3/17.11.2011 la contractul de creditprivind caracterul variabil, elementele și modul de calcul al dobânzii

Potrivit pct.5, lit.a din contractul de credit, ”la data semnării acestui contract, împrumutatul va plăti băncii un comision de credit în sumă de 1,5% din suma împrumutului, și ulterior anual un comision egal cu 0,3% din soldul împrumutului.”

Conform art.5, lit.b din contract, ”împrumutatul va plăti băncii o dobândă de 7,65% p.a., începând din ziua punerii la dispoziție a împrumutului. Dobânda este datorată și se plătește lunar, conform schemei de rambursare anexată.”

Conform pct.5, lit.c din contract, ”dobânda este variabilă. Banca își rezervă dreptul de a revizui nivelul de dobândă, în raport cu fluctuația dobânzilor pe piața bancară. Dobânda astfel revizuită se va aplica automat, acordul împrumutatului în ceea ce privește noul nivel fiind dat de acesta prin semnarea prezentului contract.(...) În situația în care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel al dobânzii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării, are posibilitatea să solicite încetarea unilaterală a prezentului contract, notificând în acest sens banca, fără intervenția instanței și fără altă formalitate prealabilă (...)”

La pct.7 din actul adițional nr.3/17.11.2011, s-a stabilit că ”împrumutatul va plăti băncii o dobândă curentă variabilă care se calculează începând din ziua punerii la dispoziție a împrumutului. Dobânda variabilă este formată din valoarea ratei de referință EURIBOR la 3 luni valabilă în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, la care se adaugă marja băncii de 7,2 puncte procentuale, valabilă de la data semnării prezentului act adițional.” Totodată, la același articol a fost înscrisă și formula de calcul a dobânzii variabile.

Conform art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Instanța constată că, în prezenta cauză, clauzele referitoare la dobândă și comisioane nu pot fi considerate ca fiind negociate direct cu reclamanții, întrucât convenția de credit a fost un contract tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența, cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau și sub aspectul ratei debânzii, respectiv al caracterului variabil al acesteia, în sensul revizuirii dobânzii în funcție de fluctuația dobânzilor pe piața bancară, iar ulterior în funcție de indicele EURIBOR, la care se adaugă marja băncii (conform actului adițional nr.3/2011), dar și sub aspectul comisioanelor percepute de bancă, și au fost de acord, prin semnarea contractului, cu plata dobânzii și a comisioanelor, având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu această modalitate de calcul a dobânzii și cu comisioanele percepute, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

În egală măsură, însă, instanța apreciază că nu este îndeplinită cerința caracterului abuziv al clauzelor susmenționate din contractul de credit bancar, cu modificările și completările ulterioare, aceste prevederi contractuale nefiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform cerinței statuate la art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000, prin încălcarea cerințelor bunei-credințe.

Astfel, atât dobânda, cât și comisioanele susmenționate au fost distinct individualizate și cuantificate, prin clauze exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, accesibil oricărui consumator diligent.

Mai mult, instanța constată că, în speță, nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda variabilă, nici a celei din contractul inițial, nici a celei din actul adițional nr.3/2011, în contextul în care s-a stipulat expres în contract faptul că ”în situația în care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel al dobânzii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării, are posibilitatea să solicite încetarea unilaterală a prezentului contract, notificând în acest sens banca, fără intervenția instanței și fără altă formalitate prealabilă ”.

Din acest punct de vedere, instanța reține incidența, în prezenta cauză, a prevederilor art.1, lit. A, teza finală din Anexa la Legea nr.193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, potrivit cărora ”sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.”

Astfel, la momentul încheierii contractului de credit bancar, reclamantii au avut cunoștință atât de existența, cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, inclusiv sub aspectul plății unei dobânzi variabile, ei având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest tip de dobândă.

Cu privire la modificările aduse pct.5, lit.c din contractul inițial prin art.7 din actul adițional nr.3/2011, instanța constată că acestea se circumscriu unei obligații de diligență din partea reclamanților, care nu contravine legii și care în mod cert nu atrage caracterul abuziv al clauzei respective, în sensul în care părțile au convenit, prin semnarea și însușirea acestui act adițional, ca împrumutatul să solicite expres băncii să îl informeze ”în mod periodic, respectiv în lunile ianuarie și iulie ale fiecărui an calendaristic prin notificare scrisă asupra cuantumului noii rate lunare și îi va pune la dispoziție în mod gratuit schema de rambursare. Astfel convenit între părți, modificarea dobânzii nu necesită încheierea unui act adițional.”

Instanța va reține, cu privire la actul adițional susmenționat la contractul de credit bancar, că a fost încheiat de părți după . O.U.G. nr.50/2010, astfel încât clauzele contractuale inițiale privind dobânda variabilă au fost modificate, în sensul dispozițiilor pct.7, potrivit cărora „împrumutatul va plăti băncii o dobândă curentă variabilă care se calculează începând din ziua punerii la dispoziție a împrumutului. Dobânda variabilă este formată din valoarea ratei de referință EURIBOR la 3 luni valabilă în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, la care se adaugă marja băncii de 7,2 puncte procentuale, valabilă de la data semnării prezentului act adițional”, fiind expres prevăzută și formula de calcul a dobânzii.

Astfel, rata dobânzii variabile este revizuibilă în funcție de indicele de referință EURIBOR la 3 luni, determinat pe baza monedei creditului (euro), conform valorii acestui indice de referință, la care se adaugă marja băncii, expres cuantificată (7,2 p.p.).

Instanța retine astfel că, în acord cu dispozițiile OUG nr.50/2010, prin efectele actului adițional susmenționat, clauza referitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în funcție de fluctuația dobânzilor pe piața bancară a fost eliminată.

Cu privire la petitul accesoriu referitor la obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate de pârâtă cu titlu de majorare dobândă, de la data majorării acesteia peste procentul de 7,65% și până la zi, instanța constată caracterul neîntemeiat al acestei cereri, raportat la dispozițiile art.9 ind.3, lit.g din O.G. nr.21/1992, potrivit cărora în contractele încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare, sub rezerva respectării regulilor impuse de legiuitor, au dreptul de a stipula, ca tip de dobândă contractuală, inclusiv dobânda variabilă, și nu obligatoriu o dobândă fixă, așa cum solicită reclamanții prin acțiunea introductivă.

În considerarea acestor aspecte, se apreciază că, în speță, clauzele privind dobânda contractuală, mai sus menționate, sunt clare, fără echivoc, pentru înțelegerea acestora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar elementele de care are nevoie consumatorul sunt accesibile și stabilite prin repere obiective, despre care reclamanții aveau cunoștință încă de la momentul încheierii și semnării contractului de credit.

Susținerea reclamanților privind caracterul abuziv al clauzei de la pct.5, lit.a din contractul inițial de credit privind perceperea comisioanelor este nefondată, având în vedere faptul că aceste comisioane sunt determinate procentual, raportat la un criteriu indicat expres (”un comision de credit în sumă de 1,5% din suma împrumutului, și ulterior anual un comision egal cu 0,3% din soldul împrumutului”), chiar de la momentul semnării contractului de credit bancar. Mai mult, reclamanții și-au însușit aceste clauze, chiar nenegociate, prin semnarea contractului, fără a ridica vreo obiecțiune cu privire la cuantumul acestora sau la motivația perceperii lor.

În plus, prin cererea introductivă reclamanții nu aduc argumente pertinente în susținerea poziției lor procesuale, cu privire la eventualul caracter abuziv al acestei clauze, singura mențiune fiind cea legată de aprecierea reclamanților că aceste comisioane ar reprezenta ”o dobândă mascată”.

Procedând la analiza clauzei privind comisionul de credit, instanța nu poate identifica nicio reglementare legală care să interzică sau cel puțin să suscite interpretări sub aspectul caracterului abuziv, la momentul încheierii contractului în litigiu sau ulterior, pe parcursul derulării acestuia, a clauzei privind perceperea comisionului susmenționat, unic, de altfel, în contextul în care banca nu a mai prevăzut în contract niciun alt comision.

Totodată, la pct.7 din contractul inițial, s-a consemnat faptul că ”împrumutatul declară și garantează băncii că: a) a fost informat de bancă, înainte de semnarea prezentului contract, despre contractele de credit oferite de bancă, despre toată documentația necesară acordării creditului și consideră că tipul și suma creditului sunt adecvate situației sale financiare și b) a înțeles și acceptat prevederile prezentului contract.”

În acest context, analizând și celelalte înscrisuri probatorii aflate la dosar (f.109-121), instanța va înlătura susținerile reclamanților, în sensul că nu au avut cunoștință și nu au fost informați de către bancă asupra dobânzii revizuite și asupra comisioanelor, motivat de faptul că, la rândul lor, și reclamanții au, în executarea contractului de credit susmenționat, o obligație de diligență – și anume aceea de a se informa și de a solicita băncii furnizarea unor informații și date în acest sens, conform art.7 din actul adițional nr.3/2011.

Mai mult, pe parcursul derulării contractului, motivat și de situația financiară precară în care se aflau, reclamanții au adresat mai multe cereri băncii, în vederea restructurării, reeșalonării, acordării unei perioade de grație în executarea obligației de plată a ratelor creditului, în final semnând mai multe angajamente de plată, oferind garanții suplimentare și fiind de acord inclusiv cu o majorare (suplimentare) a creditului cu încă 4000 euro. Or, dacă nu erau mulțumiți de condițiile de creditare și de modalitatea de derulare a contractului de credit, este cel puțin suprinzător faptul că reclamanții au fost de acord cu continuarea și cu modificarea raporturilor contractuale cu banca pârâtă, care, de altfel, a răspuns solicitărilor reclamanților în încercarea de redresare a acestora în executarea obligațiilor contractuale.

Prin urmare, a existat un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante (litigante pe tărâm procesual).

Situația de speță nu trebuie analizată prin analogie cu cazurile în care, în cuprinsul contractelor de credit, s-a prevăzut clauza privind perceperea unui comision de risc, care nu se justifică în situația existenței unei garanții imobiliare la nivelul valorii creditului. In speță, se constată că nu a fost stipulat în contract un comision de urmărire riscuri (sau de risc), tocmai datorită constituirii unei garanții reale imobiliare (prin instituirea unei ipoteci de rang I).

Prin urmare, reclamanții au avut cunoștință, încă de la momentul încheierii contractului de credit, de existența, cuantumul și modalitatea de percepere a dobânzii, respectiv a comisioanelor susmenționate și, chiar dacă nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor care le-au prevăzut, respectivele clauze au fost înșușite, prin semnarea convenției de către reclamanți, în calitate de împrumutați, fiind respectat întru totul principiul libertății contractuale instituit de legiuitorul civil (art.969 V.C.civ.).

În plus, toate aceste aspecte fac dovada diligențelor depuse de pârâtă, ca instituție bancară implicată în raporturi contractuale cu reclamanții, în calitate de beneficiari ai serviciilor bancare oferite de pârâtă, cu privire la informarea corectă și în timp util în legătură cu fluctuația dobânzii curente contractuale, respectiv cu comisioanele percepute, astfel că nu se poate vorbi, în speță, de o încălcare a cerinței bunei-credințe în derularea contractului de credit bancar încheiat între părțile litigante.

Totodată, instanța apreciază că și prevederile O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la drepturile consumatorilor și la protecția intereselor economice ale acestora de către furnizorii de servicii financiare, au fost respectate de către pârâtă. În acest sens, instanța reține că, la încheierea contractului de credit bancar cu reclamanții, pârâta a avut în vedere regulile impuse prin art.9 ind.3 din actul normativ mai sus indicat, sub aspectul menționării tipului de dobândă, respectiv a comisioanelor”în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere”.

Prin art.1 din Legea nr. 193/2000 se trasează două obligații ce incumbă comercianților și implicit băncii în contractarea cu consumatorii, respectiv: obligația pozitivă de transparență și cea negativă de a nu stipula clauze abuzive.

Or, în cazul primei obligații, reclamanții nu au invocat niciodată, pe parcursul derulării contractului, neînțelegerea contractului din această perspectivă legală, după cum nici faptul că nu ar fi negociat clauzele contractului și nu ar fi fost informați, iar prin perfectarea unui contract cu dobândă variabilă, reclamanții și-au asumat riscul majorării dobânzii inițiale în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, semnând convenția de credit fără nici o obiecțiune.

Veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun.

Ignorarea voinței reale a părților și alterarea condițiilor contractuale printr-o interpretare lipsită de rigoare juridică a clauzelor din convențiile de creditare reprezintă o ingerință a instanței de judecată în mecanismul contractual și o încălcare a dispozițiilor legale care normează libertatea contractuală.

Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul nefondat al capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv, implicit a nulității absolute, în privința clauzelor de la pct.5, lit.a, b și c din contractul inițial de credit, respectiv a clauzei de la pct.7 din actul adițional nr.3/2011 la contract, care au instituit dobânda și comisioanele în contractul de credit bancar încheiat între cele două părți, sens în care va respinge această cerere.

Raportat la soluția dată petitului principal al acțiunii introductive, în considerarea principiului accesorium sequitur principale, instanța va respinge și petitele accesorii privind restituirea sumelor încasate de bancă, în temeiul contractului de credit bancar încheiat cu reclamanta, cu titlu de dobândă variabilă și comisioane, sau la compensarea cu ratele aferente creditului restant.

3. Analiza clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit si eliminarea acesteia, stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb euro – leu la momentul semnarii contractului și denominarea in moneda nationala a platilor

Având în vedere că reclamanții nu au identificat expres clauza de risc valutar din contractul de credit nr.nr.RBD/EH/Or02/_ din 01.04.2008, la care au făcut referire în acțiunea introductivă, deși au adus argumente în sensul susținerii caracterului abuziv al unei astfel de clauze, pârâta menționând că o astfel de clauză nu a fost prevăzută în contractul de credit încheiat cu reclamanții, instanța va respinge ca nefondat acest capăt de cerere, în considerarea art.249 C.pr.civ., potrivit căruia ”cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, dar și a adagiului latin actor incumbit probatio.

Cu toate acestea, motivat și de celelalte cereri accesorii formulate de reclamanți în legătură cu riscul valutar în contractul de credit bancar, instanța va reține că, inserarea unei clauze de risc valutar în cuprinsul contractelor de credit ține de aplicarea si prevederea in mod expres, in cuprinsul contractului dintre parti, a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivit careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune.

Este de notorietate faptul ca, la acordarea oricărui imprumut in valuta, se suporta un risc valutar de către orice persoana fizica si juridica împrumutată, cuantificarea acestui risc fiind diferit, in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara. In speță, reclamanții nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care puteau avea efect asupra întinderii obligațiilor lor, iar o minimă diligentă îi obliga pe reclamanți să citească prevederile contractuale, pentru a-și angaja în cunoștință de cauză voința juridică.

In atare condiții, creditele se acorda in lei sau in valuta, mai precis in diferite tipuri de valuta, cu destinații multiple (pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop, ca, de ex., achiziționare de imobile).

De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic și nelimitat, obținerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opțiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcție de aspirațiile și motivația fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.

Conform art.948 din vechiul C.civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părtii care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.

Din comportamentul reclamanților ulterior încheierii contractului, respectiv faptul că nu au contestat clauzele acestuia imediat după ce au incheiat conventia si au achitat ratele acestuia, ca prim contact cu aplicarea si executarea in concret a conventiei, ci au introdus acțiunea de față după 6 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul acestora pentru clauzele contractuale și lipsa unei vătămări în acest sens.

Clauza privind riscul valutar, în general, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, având în vedere durata îndelungată a contractelor de credit bancar (în speță, contractul a fost încheiat de părți pe o perioadă de 32 ani), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.

În ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportarii riscului să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situatie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toti clientii bancii, în plus, daca suportarea riscului se face doar de catre imprumutat, sau si de banca.

În speță, banca nu a impus reclamanților suportarea riscului valutar si in cazul in care cursul ar fi scazut impunand mentinerea acestuia la data contractarii, ci din contra, pentru cazul in care acest curs ar fi scazut, riscul ar fi fost suportat in egala masura si de banca, mentinandu-se aceeasi valoare a ratei, la cursul de la data platii.

Referitor la solicitarea reclamanților de a se constata presupusul caracter abuziv al clauzei de risc valutar (neidentificată în concret), referitoare la rambursarea ratelor lunare in moneda creditului si implicit nulitatea acestora, instanta retine ca in speta conventia de credit a fost incheiata in euro, desi este evident ca in portofoliul bancii existau si contracte in moneda nationala, dar si in alta valuta decat euro. Contractarea creditului in alta moneda decât cea națională a ținut exclusiv de opțiunea reclamanților.

La momentul incheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii monedei euro, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb euro - leu, pentru a putea fi imputata bancii o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului, iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile partilor. În consecință, ambele parti accepta toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care isi încasează venitul.

Clauza incriminată de reclamanți, ce prevede rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul nu este nelegală/abuzivă, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.

Acordarea de credite in valuta si, respectiv, incasarea ratelor de credit in valuta, nu incalca principii ale regulamentului valutar intrucat acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art.2 si 3, coroborat cu art.1 lit.d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005, privind regimul valutar.

Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.

Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii sai externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquis-ul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.

Pe de altă parte, instanța reține că prin Legea nr.193/2000, care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit, în Cauza Banco Espaniol de Credito SA versus Joaquin Calderon Camino (C-618/10), că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze.

Or, prin cererile reclamanților se urmărește tocmai modificarea contractului, deși clauzele care stipulează moneda creditului și obligativitatea rambursării creditului în euro nu sunt nicidecum abuzive.

Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb euro-leu, instanta retine ca, în speță, clauzele incriminate sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art.1.578 si 1584 din Vechiul Cod Civil). Atât Vechiul cod civil (art.1.578), cât și Noul Cod civil (art.2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.

Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."

Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."

Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în euro,

astfel incat si rambursarea se face în moneda în care s-a acordat creditul (euro), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de euro de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în euro, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. Denominat înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (euro), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.

Aceasta este, de altfel, diferența esențială dintre situația dedusă judecății în acest dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii .

În timp ce în Ungaria petenții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.

Situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că "La 29 mai 2008, domnul Kásler și doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14 400 000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 46 469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94 240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF.

Contractul prevedea de asemenea că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kásler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației. "

Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea (cu totul diferită) din speța Kásler adusă în fața CJUE (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual, ci doar explicitează unele noțiuni generale din Directiva 1993/13 CEE).

În virtutea principiului nominalismului monetar sunt întrutotul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat (euro).

Prin urmare, cererile reclamanților de modificare a contractului, cu privire la clauzele care stipulează moneda creditului, stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb euro – leu la momentul semnarii contractului, denominarea in moneda nationala a platilor și restituirea sumelor încasate abuziv în baza clauzei de risc valutar se vor respinge ca neîntemeiate.

4. Cu privire la capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată, instanța va reține culpa procesuală a reclamanților în prezenta cauză, astfel că, în temeiul aceluiași principiu accesorium sequitur principale, va respinge ca nefondată și cererea accesorie formulată de reclamanți, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta M. B. (ROMÂNIA) SA (fostă EGNATIA B. (ROMÂNIA) SA) prin întâmpinare.

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. G. S., având CNP_, și de reclamanta C. F. C., având CNP_, ambii cu domiciliul în mun.Oradea, ..2A, jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta M. B. (ROMÂNIA) SA (fostă EGNATIA B. (ROMÂNIA) SA), având J_ și CUI RO_, cu sediul în București, ..90-92, sector 1.

Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. O. E. M. M. A.

Red. R.O.E.

Dact. M.A.M.

5 ex./03.08.2015

3 .- reclamantul C. G. S..

- reclamanta C. F. C..

- pârâta M. B. (ROMÂNIA) SA (fostă EGNATIA B. (ROMÂNIA) SA)

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6217/2015....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 6314/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 6179/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 6216/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 6177/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 6217/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 6314/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 6269/2015. Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 6068/2015. Judecătoria ORADEA Pretenţii. Sentința nr. 4806/2015. Judecătoria ORADEA