Contestaţie la executare. Sentința nr. 2386/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2386/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 2386/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2386/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-M. F.
Grefier L. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator T. J. și pe intimat S. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că fondul cauzei a fost dezbătut la termenul din 04.03.2015, când s-a amânat pronunțarea pentru azi, 11.03.2015, încheierea din 04.03.2015 făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare (f.4) înregistrată la Judecătoria Oradea în data de 10.06.2014, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 425 lei (f.14), contestatorul T. J., în contradictoriu cu intimata ȘOICAN A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea somației nr. 550/2014, a încheierilor nr. 4893/2014 și 550/22.05.2014 și a tuturor formelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 550/E/2014 al B.E.J. A. B..
În motivarea în fapt, contestatorul arată că prin convenție s-a obligat să presteze pentru creditoare lucrări în valoare de 5.000 RON. A executat o parte din lucrări, aproximativ 70 % din valoarea indicată, nefiind corect să fie executat pentru întreaga sumă Mai arată că s-a oferit să continue lucrările și pentru diferența de aproximativ 30 %, creditoarea fiind de acord, însă refuză să semneze un act scris în acest sens.
În probațiune a depus înscrisuri și a propous audierea martorelor G. I. și E. M.-A..
Intimata a formulat întâmpinare (f.17-18) prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și ca tardivă în ceea ce privește solicitarea de anulare a Încheierii nr. 550/E/22.04.2014.
Arată că până la termenul din 30.12.2013, prevăzut în contract, contestatorul a efectuat doar 20 % din lucrările de tâmplărie la care s-a obligat, intimata îndeplinindu-și obligația corelativă, de a întreprinde toate diligențele necesare pentru lichidarea . și de a depune toate situațiile financiare restante la bugetul consolidat și cererea de intrare în insolvență prin lichidator autorizat.
Ulterior primirii somației, reclamantul a mai continuat să execute 10 % din lucrări.
Raportat la aceste aspecte, apreciază că se impune reducerea cuantumului despăgubirii pentru neexecutarea obligațiilor asumate de contestator de la 5.000 RON la 3.500 RON, corespunzător stadiului lucrărilor efectuate.
În probațiune a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului și cu martorul O. M..
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare (f.22) prin care a arătat că lucrările realizate sunt balustradă terasă și ușă pivniță, mai rămânând de realizat acoperiș fântână.
A atașat planșe foto.
La dosarul cauzei a fost atașat în copie dosarul execuțional nr. 550/E/2014 al B.E.J. A. B..
La termenul din 01.10.2014, instanța a admis excepția tardivității invocată prin întâmpinare și a anulat în parte contestația la executare, în ceea ce privește încheierea nr. 550/E/2014 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare.
Instanța a administrat probele cu înscrisuri, interogatoriu și martori, audiind martorul intimatei, O. M. (f.48). Martorele încuviințate intimatului nu s-au prezentat nici după emiterea mandatelor de aducere, instanța procedând la judecată.
La proba cu interogatoriul s-a prezentat doar intimata, contestatorul lipsind, deși a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 358 C.pr.civ.”.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În dosarul execuțional nr. 550/E/2014 al B.E.J. A. B. a început executarea silită împotriva contestatorului, la solicitarea intimatei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de convenția autentificată sub nr. 3351 din 21.10.2013 de notarul public G. C. (dos.ex.:f.1).
Prin convenția amintită mai sus, contestatorul s-a obligat față de intimată să-i execute până cel târziu la 30.12.2013 lucrări de tâmplărie (balustradă terasă de 14 metri liniari, ușă terasă, ușă sub scară, acoperiș ornamental pentru fântână cu cadru din lemn) la imobilul proprietatea acesteia din Peștiș nr. 145/A jud. Bihor, în contul unei datorii de 5.000 RON pe care contestatorul o avea față de intimată, reprezentând angajamentul acesteia de a îndeplini toate procedurile și de a depune toate diligențele necesare pentru lichidarea ., la care contestatorul era asociat unic și administrator, respectiv să depună toate situațiile financiare restante la bugetul consolidat (bilanțuri, declarații etc.) și să depună prin lichidator autorizat cererea de intrare a societății în insolvență.
Prin sentința nr. 1514/2014 din 11.02.2014 a Tribunalului Bihor (dos.ex.:f.6), pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei . și radierea acesteia din registrul comerțului.
Prin încheierea nr. 4893/2014 din 14.04.2014 (dos.ex.:f.10) pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită, creditoarea fiind autorizată să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu și anume pentru recuperarea sumei de 5.000 lei.
Prin somația nr. 550/E/2014 din 22.05.2014, contestatorul a fost somat să achite suma de 6.393 lei compusă din debitul principal de 5.000 lei și cheltuieli de executare.
Potrivit art. 711 alin. 1 și art. 714 alin. 1 și 3 C.pr.civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite împotriva contestatorului, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare în termen de 15 zile de la comunicarea actelor de executare contestate, respectiv 5 zile în ceea ce privește încheierile executorului judecătoresc.
Art. 711 alin. 3 C.pr.civ. prevede că după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Potrivit art. 665 alin. 5 pct. 2 și 4 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, respectiv în situația în care creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
În speță, din cuprinsul convenției autentificate sub nr. 3351 din 21.10.2013, instanța nu poate reține caracterul cert și lichid al creanței datorate de contestator, în condițiile în care prin același act s-a convenit că părțile au latitudinea de a compensa, în parte, datoriile reciproce în funcție de cantitatea lucrărilor prestate până la data de 30.12.2013.
Or, însăși intimata recunoaște că până la termenul de 30.12.2013, contestatorul a efectuat o parte din lucrări, aspect confirmat prin răspunsul la interogatoriu (f.42) și prin declarația martorului O. M. (f.48). În aceste condiții, instanța apreciază că, deși convenția în temeiul căreia a fost încuviințată executarea silită este un înscris autentificat de un notar public, acesta nu constituie titlu executoriu în sensul art. 639 C.pr.civ., deoarece nu constată o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 662 C.pr.civ., creanța fiind condiționată de îndeplinirea obligațiilor de către contestator, iar potrivit art. 662 alin. 5 C.pr.civ., creanțele condiționale nu pot fi puse în executare.
Pentru considerentele de mai sus, instanța, în temeiul art. 719 alin. 1 C.pr.civ., va admite contestația la executare și va anula încheierea nr. 4893/2014 din dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea. Pe cale de consecință, instanța va anula toate actele și formele de executare silită din dosarul execuțional nr. 550/E/2014 al B.E.J. A. B..
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul T. J., CNP_, domiciliat în Oșorhei în Oradea nr. 33 jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata ȘOICAN A., domiciliată în Oradea .. 11 ., și, în consecință:
Anulează încheierea nr. 4893/2014 din dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea, precum și toate actele și formele de executare silită din dosarul execuțional nr. 550/E/2014 al B.E.J. A. B..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2015.
PreședinteGrefier
C. M. FLOREALAURA Ș.
CMF-11.03.2015
4 ex. / 2 .:T. J.
Intimată:S. A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2381/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2376/2015.... → |
|---|








