Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1974/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1974/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 1974/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1974/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. E. R.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent I. B. și pe intimat P. P., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
In baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., față de disp. art. 126 din Constituția României, instanța procedează la verificarea competenței și, potrivit art. 30 alin. 1, art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă și art. 9 alin. 3 și 391 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză.
Conform prevederilor art. 238 alin. 1 C.pr.civ. instanța, estimează durata procesului ca fiind de 1 termen de judecată.
În temeiul disp. art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 și art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, în temeiul art. 244 și art. 392 C.pr.civ. instanța declară încheiată etapa cercetării procesului și dezbaterile pe fondul cauzei, reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asuprea acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.08.2014 pe rolul Judecătoriei Oradea sub dosar nr._, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., în contradictoriu cu intimatul P. P., a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.04.2008, cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității, susținând că intimata nu a achitat amenda stabilită prin procesul-verbal mai sus menționat și nu există posibilitatea executării silite a acesteia.
În probațiune, petentul a depus la dosar, în copie, înscrisuri, respectiv: adresa . de contravenție susmenționat, somație, alte înscrisuri.
În drept, au fost invocate art.9, art.39 ind.1 din O.G. nr.2/2001, OG.nr.55/2002, C.pr.civ. ș.a.
Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar, nu a formulat apărări, nu a invocat excepții și nu a propus probe în apărare, neprecizându-și astfel poziția procesuală.
Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, intimata a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.04.2008, emis de petent (f.6 dosar). Amenda nu a fost achitată de către intimatul contravenient, pentru această sancțiune contravențională neexistând posibilitatea executării silite a petentei.
Conform art. 9, alin.3 din OG nr.2/2001 „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, iar art.391, alin.1 din O.G. nr.2/2001 adaugă și condiția să ”nu existe posibilitatea executării silite”.
Instanța constată că aceste condiții sunt îndeplinite în speță. Astfel, intimatul nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție emis de petent și indicat în petitul cererii, sancțiunea rămânând definitivă în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal. De la data rămânerii definitive a sancțiunii au trecut 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite a contravenientei, astfel cum rezultă din adresa . dosar).
Instanța are în vedere și Decizia ICCJ nr. 7/20.09.2010, publicată în MO nr. 126/18 februarie 2011, prin care a fost admis recursul in interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, în sensul că ,, dispozițiile art. 9 alin.3-5 din OG nr.2/2001, prin raportare la dispozițiile art.9, alin.1 si 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art.1 din OG nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar daca actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității’’.
Potrivit art. 2, alin.1 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, actualizată, ,,activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor de copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și altor așezăminte social-culturale’’.
Pe de altă parte, potrivit art. 3, alin.1 din OG 55/2002, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă, ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe durata cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.
De menționat este faptul că, deși intimata nu și-a prezentat poziția în fața instanței, având în vedere disp. art. 9 alin. 5 din OG 2/2001, modificate în urma admiterii, prin Decizia nr. 1354/2008 a Curții Constituționale, a excepției de neconstituționalitate, referitor la acordul contravenientului la prestarea muncii în folosul comunității, instanța va aprecia că cererea este întemeiată, astfel că, în baza art. 39 ind. 1 din OG 2/2001, va admite sesizarea formulată pentru procesul-verbal de contravenție . nr._/07.04.2008 și, în consecință, va dispune înlocuirea amenzii aplicate intimatului și va obliga intimatul să presteze muncă în folosul comunității pe o durată de 37 ore, constând în următoarele activități, ce urmează a se desfășura pe raza localității C., județul B.: întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor de copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și altor așezăminte social-culturale.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun.Oradea, ..18, jud.B., în contradictoriu cu intimatul P. P., având CNP_, cu domiciliul în ., ..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.04.2008, cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității.
Obligă intimatul să presteze muncă în folosul comunității pe o durată de 50 ore, constând în următoarele activități, ce urmează a se desfășura pe raza .: întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor de copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și altor așezăminte social-culturale.
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. O. E. M. M. A.
Red. R.O.E.
Dact. M.A.M.
4 ex./06.03.2015
2 .- petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
- intimatul P. P..
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1981/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1982/2015.... → |
|---|








