Plângere contravenţională. Sentința nr. 2381/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2381/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 2381/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2381/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. O. B.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I. B., având ca obiect plângere contravenționala_
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă administratorul societătii, asistat de av. S.-L. raluca și pentru intimată cons. jr. Blikling C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Petenta, prin reprezentant, depune la dosar dovada începerii activității în secția la care s-a desfășurat controlul.
Se procedează la audierea martorilor P. M. și L. C..
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 394 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Petenta, prin reprezentant, solicită în principal admiterea plângerii iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, fără cheltuieli de judecată.
Învederează instanței că cele două persoane pentru care a fost sancționată au fost ulterior angajate, contractele de muncă au fost încheiate cu data zilei următoare. Prezenta acestora în secția de croitorie a fost justificată prin faptul că acestea se informau asupra condițiilor de muncă, nefiind remunerate.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea plângerii, fără cheltuieli de judecată.
Arată că în mod nelegal petenta nu deține o procedură de selecție a personalului în vederea angajării.
INSTANȚA
Constata ca, prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr de dosar_, formulata in termenul legal, petenta . a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. B. anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ., nr._ din data de 14.08.2014.
În subsidiar s-a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
In motivarea plangerii, petenta arata ca prin procesul verbal de contraventie contestat a fost sanctionata cu o amenda in cuantum de 20.000 lei pentru fapta de a-i fi primit la munca fara a le incheia contracte individuale de munca pe numitele R. R. S. si L. C. D., cu data inceperii activitatii.
Sustine ca cele retinute in sarcina sa nu corespund realitatii.
Astfel, in ceea ce o priveste pe numita R. R. S. arata ca i-a fost incheiat un contract individual de munca in data de 12.08.2014, cu inceperea activitatii din data de 13.08.2014. Nu este adevarat ca aceasta ar fi prestat munca pentru petenta incepand cu data de 12.08.2014, afalandu-se in hala de productie doar pentru a se interesa de conditiile de munca in vederea angajarii, foaia de pontaj fiind competata pentru aceata data in urma presiunilor exercitate de inspectorii I..
In ceea ce o priveste pe numita L. C. D., arata ca aceasta a fost la sediul petentei in data de 14.08.2014 pentru a se interesa de o eventuala angajare, urmand a incepe insa activitatea abia in data de 15.08.2014.
Cu privire la cuantumul sanctiunii aplicate, arata ca amenda de 20.000 lei este disproproportionat de mare in raport de gradul de pericol al faptei, motiv pentru care solicita inlocuirea acesteia cu sanctiunea avertismentului.
In drept invoca art. 31 si 32 din OG nr. 2/2001.
Depune in sustinerea plangerii in copie inscrisuri.
Intimata a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale.
In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile de la dosar si cu martorii P. M. si L. C. D..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie ., nr._ din data de 14.08.2014, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 20.000 lei in temeiul art. 276 alin 1 e) din lg. 53/2003 – Codul Muncii, pe motiv ca a incalcat art. 16 din Codul Muncii, anume ca le-a primit la munca pe numitele R. R. S. si L. C. D., fara a le incheia in prealabil contracte individuale de munca.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului verbal contestat.
De asemenea, instanța constată că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că proba cu înscrisuri administrată în cauză este lămuritoare și atestă săvârșirea de către petentă a faptei ce constituie contravenție.
Potrivit art 276 al 1 lit. e din Legea 53/2003 constituie contravenție si se sancționează primirea la munca a persoanelor fără încheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1). Potrivit art 16 al 1 din Legea 53/2003 contractul individual de munca se încheie in baza consimțământului părților, in forma scrisa, in limba romana. Obligația de încheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfășoare o activitate independenta, precum si asociația familiala au obligația de a încheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior începerii raporturilor de munca.
Din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile petentei, reiese că acesta a săvârșit contravenția reținută în procesul-verbal.
Cu toate acestea, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite. Pe de alta parte, art. 21 alin. 3 din acelasi act normativ prevede ca sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
Analizând în temeiul art. 34 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea contravențională aplicată, instanța constată că amenda în cuantum de 20.000 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, cu împrejurările în care a fost săvârșită fapta și cu atitudinea petentei.
Astfel, observând împrejurările în care a fost săvârșită fapta, conduita petentei și urmarea produsă, se constată că acesta nu a fost de rea credință, și deși nu poate invoca drept apărare necunoașterea legii, acest aspect trebuie luat în considerare la individualizarea sancțiunii.
In concret, instanta va retine ca la momentul controlului petenta era la inceputul activitatii, fiind infiintata in anul 2014 ( dupa cum rezulta din numarul de inregistrare in Registrul comertului), obtinandu-si ceritificatul de operator in sistemul REVISAL abia in data de 14.07.2014.
In aceste conditii pot fi justificate unele disfunctionalitati cu privire la intocmirea documentelor privind functionarea societatii, inclusiv intocmirea si inregistrarea in REVISAL in termenul legal a contractelor individuale pentru salariatii nou angajati.
Totodata, instanta constata ca perioada pentu care nu le-au fost intocmite celor doua salariate contractele individuale de munca este una scurta ( o zi ), astfel ca sanctiunea aplicata petentei este una disproportionata, in raport de gradul concret al pericolului social al faptei.
Scopul răspunderii contravenționale poate fi și unul preventiv, nu doar coercitiv, astfel încât petenta să realizeze pe viitor importanța respectării normelor legale care reglementează și disciplinează sfera raporturilor de muncă .
Aprecierea că pentru această contravenție nu poate fi aplicată decât sancțiunea amenzii, ar avea drept consecință înlăturarea voinței legiuitorului de a se aplica o sancțiune care să respecte principiul proporționalității, stabilit urmare analizei în fiecare caz în parte, a gravității faptei, a pericolului social concret produs și a circumstanțelor în care s-a săvârșit.
Pentru aceste considerente instanța urmează ca în temeiul art. 5, 34 si următoarele din OG.2/2001 să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 20.000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 14.08.2014, cu sancțiunea avertisment.
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Admite in parte plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul in ORADEA, R. C., nr. 65, .. 2, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA B., cu sediul in ORADEA, ARMATEI ROMANE, nr. 1B si in consecinta:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei aplicată petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 14.08.2014, cu sancțiunea avertismentului.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel, care se va inregistra la Judecatoria Oradea, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotarari.
Pronunțată în ședință publică azi 11.03.2015.
PREȘEDINTE Grefier F. O. B. C. R.
Red F.B.
Dact R.C. 16 Martie 2015- 4 ex
2 com- .
- INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA B.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2380/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2386/2015. Judecătoria... → |
|---|








