Contestaţie la executare. Sentința nr. 8935/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8935/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 8935/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 8935/2015

Ședința publică de la 20 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. S.

Grefier C. M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . și pe intimat C.N.A.D.N.R. P. DIRECTIA REGIONALA DRUMURI SI PODURI CLUJ, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta contestatoarei, av. L. D. în baza delegației de la dosar, lipsa fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul ca la data de 16.10.2015, B. A. B. a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, copia dosarului execuțional nr.614/E/2015, după care:

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în baza art. 714 și art.651 Cod proc civ.

La interpelarea instanței reprezentanta contestatoarei arata ca nu a formulat capăt de cerere privind suspendarea executării.

În probațiune, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de părți, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, în baza art.392 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației la executare, cu cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

DELIBERÂND,

Constată că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 29.06.2015, sub dosar nr._, legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru (f.5), contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA P. DIRECTIA REGIONALA DRUMURI SI PODURI CLUJ, a solicitat anularea tuturor actelor de executare din dosarul execuțional nr 614/E/2015 al B. A. B. și încetarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, contestatoarea a arătat că în dosarul execuțional nr 614/E/2015 s-a pus în executare titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal . nr_ din 12.06.2012. Împotriva acestuia a formulat plângere ce face obiectul dosarului nr_ . Nu trebuia pornită executarea silită, întrucât plângerea suspendă executarea. După momentul sancționării s-au abrogat dispozițiile referitoare la tariful de despăgubire prin legea nr 144/2012, iar aceasta se aplică în speță ca lege contravențională mai favorabilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr 15/2002, OG nr 2/2001.

În probațiune au fost anexate înscrisuri.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată. A arătat că nu se opune suspendării executării silite până la soluționarea plângerii contravenționale.

În motivare, intimata a arătat că prevederile legii nr 144/2012 nu sunt aplicabile în speță, întrucât contestatoarea a formulat plângerea contravențională în anul 2015, mult după . actului normativ menționat.

Au fost respectate toate dispozițiile legale cu privire la executarea silită, drept urmare nu există motive de anulare a actelor de executare.

În drept au fost invocate prevederile art 711 și urm. Cod proc civ, OG nr 2/2001, OG nr 15/2002.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În dosarul nr 614/E/2015 al B.E.J. A. B. s-a pus în executare titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr_ din 12.06.2012, investit cu formulă executorie prin încheierea nr 2365/15.05.2015 din dosar nr_ .

Cererea de executare silită a fost formulată de intimată la data de 12.06.2015.

Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr_ din 12.06.2012 a fost atacat cu plângere de contestatoarea din prezenta cauză la data de 20.03.2015, în dosarul nr_ al Judecătoriei Oradea.

Art 32 alin (3) din OG nr 2/2001 prevede că plângerea suspenda executarea.

Art 37 din OG nr 2/2001 prevede: Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

Se constată că intimata a solicitat la data de 11.05.2015 investirea cu formulă executorie a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr_ din 12.06.2012, deși acesta fusese atacat cu plângere contravențională la data de 20.03.2015.

Ulterior, la 12.06.2015, intimata a solicitat și executarea silită a acestui proces-verbal, deși plângerea contravențională nu fusese soluționată.

Constatând că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr_ din 12.06.2012 nu avea caracter de titlu executoriu la data formulării cererii de investire cu formulă executorie, fiind atacat cu plângere contravențională, instanța va dispune anularea încheierii de investire cu formulă executorie nr 2365/2015 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr_ .

Pentru aceleași considerente, va dispune și anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosar nr 614/E/2015 al BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. B..

Se reține că intimata a arătat în întâmpinare că nu se opune suspendării executării silite până la soluționarea plângerii contravenționale, însă, întrucât contestatoarea nu a formulat capăt de cerere privind suspendarea executării, instanța nu se poate pronunța în acest sens.

În baza art 717 alin 2 și art 453 alin 2 Cod proc civ, va obliga intimata la plata către BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. B. a contravalorii fotocopierii dosarului execuțional. Apreciind excesivă suma de 8,68 lei solicitată de executorul judecătoresc pentru fotocopierea a 14 file, va dispune reducerea sumei solicitate de la 8,68 lei la 4,34 lei, obligând intimata la plata acestei sume.

În baza art 45 alin 1 lit f) din OUG nr 80/2013, instanța va dispune restituire taxei de timbru achitată de contestatoare, în cuantum de 20 lei, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ., J_, CUI RO_, cu sediul în Oradea, ., județ Bihor și sediu procesual ales la Cabinet de avocat L. D.- Oradea, . 17, ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A.- D.R.D.P. CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județ Cluj.

Dispune anularea încheierii nr 2365/2015 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr_ .

Dispune anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosar nr 614/E/2015 al BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. B..

Obligă intimata la plata către BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. B. a sumei de 4,34 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului execuțional.

Executorie.

Dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru în cuantum de 20 lei la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică, azi 20.10.2015.

Președinte, Grefier,

F. S. C. M. B.

Red.S.F.

Dact.S.F.

4 ex./16.11.2015

2 com./

.

C.N.A.D.N.R. P. DIRECTIA REGIONALA DRUMURI SI PODURI CLUJ,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8935/2015. Judecătoria ORADEA