Contestaţie la executare. Sentința nr. 8793/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8793/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 8793/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8793/2015

Ședința publică de la 16 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. C.

Grefier D. M. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii B. D. –M., B. S.-N. și pe intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. M. R. în reprezentarea contestatorilor, iar pentru intimată av. S. R., în baza delegațiilor depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

La întrebarea instanței pârtile arată că nu mai au alte cereri in probațiune si solicită cuvântul pe fond.

Reprezentantul pârâtei depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.

În baza art 258 rap. la art 255 Cod procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile. Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 394 NCPCiv. închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, anularea actelor de executare silită in baza art 662 Cod procedură civilă întrucât creanța nu este certă, lichidă si exigibilă. Executarea a început in baza a 2 contracte de credit, unul din 2008 și unul din 2007, la dosar există 2 hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit că se impune revenirea la suma inițială. Învederează că evaluarea s-a făcut în baza celor 2 contracte de credit din 2008 și 2007, expertul nu s-a deplasat la fața locului și nu a luat in calcul investițiile făcute de reclamanți, evaluarea s-a făcut ca fiind imobil în roșu.

Reprezentantul contestatorilor solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată si admiterea excepțiilor invocate. Apreciază că motivele invocare de contestatori nu sunt justificate și invocă prescripția dreptului de a cere executarea silită, respectiv in 15 zile de la data executării (30.10.2014) Apreciază că atât neegalitatea contestației cât si a titlului executor putea fi atacată în 15 zile de la data executării raportat la data introducerii contestației la instanță (03.04.2015). În ce priveste cererea de anulare a procesul verbal de licitație, la dosarul executorului există dovada notificării creditorilor de a se prezenta, iar pe fondul cauzei, apreciază că acțiunea contestatorilor este neîntemeiată, creanța este certă, lichidă si exigibilă, clauzele contestate la Tribunalul Bihor sunt doar parțiale, suma contestată nu este una reală, publicația de vânzare este corect făcută, la fel și modul de evaluare, făcut de către un evaluator independent. Pentru toate cele de mai sus, solicită respingerea contestației cu cheltuieli de judecată depuse la dosar .

In replică, reprezentantul contestatorilor arată că termenul de prescripție este corect însă instanța a constat că este irevocabil din martie 2015, iar termenul curge de prescripție curge de la momentul constatări clauzei abuzive, când sentința prin care s-a constatat abuzul a rămas definitivă. în ce priveste creanța, nu este certă întrucât suma poate fi ascendentă sau la fel de bine descendentă.

INSTANȚA

Constată că prin contestația înregistrată la instanță la data de 03.04.2015 si timbrată cu 1000 lei chitanță fiscală, contestatorii B. D. M. și B. S. N. în contradictoriu cu intimata creditoare BARCA C. ROMÂNA SA solicită ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor de executare silită întocmite de B. N. D. în dosar execuțional nr 696/2015, pentru lipsă de creanță certă, lichidă si exigibilă. Se contestă si raportul de evaluare al imobilului supus executării silite comunicat contestatorilor la 18.03.2015, considerându-se că evaluarea făcută de expertul evaluator nu este corectă, solicitându-se si anularea publicației de vânzare la licitație și efectuarea unei noi evaluări care să stabilească în mod real valoarea imobilului scos la licitație.

Din probațiunea administrată în cauză instanța urmează a reține următoarele:

Executarea silită a pornit împotriva contestatorilor ca urmare a cererii de executare depusă de intimată la B. N. D., la 10.09.2014 in baza titlului executor ce constă în contractele de credit bancar nr_ din 27.10.2008 și nr 729 F din data de 19.02.2007, ambele garantate ipotecar.

Executarea silită a fost pornită de executor după ce a primit încuviințarea instanței competente, prin Încheierea nr 9302 din 26.09.2014 și nr 9175 din 24.09.2014, emițându-se somațiile imobiliare din 01.10.2014 aflate la filele 103-105 dosar execuțional. Față de data comunicării acestor somații, în mod justificat intimata a ridicat excepția tardivității depunerii contestației la executare față de termenul prevăzut pentru aceasta de art 714 Cod procedură civilă. Astfel, contestatorul contestă caracterul cert, lichid si exigibil al creanței izvorâte din titlul executor cu toate că instanța de executare, verificându-l și-a dat acceptul pentru pornirea executării silite in temeiul său. Contestându-se, prin urmare însăși dreptul de a porni executarea silită în baza titlului executor, termenul de 5 zile dat de lege pentru depunerea contestației la executare, se socotește de la data primului act de executare silită de care au fost încunoștințați debitorii. Acesta este somațiile emise de executor la 01.10.2014, situație in care contestația introdusă la 03.04.2015 în mod evident nu respectă termenul de 15 zile prevăzut de art 114 alin 1 Cod procedură civilă, astfel încât excepția ridicată de contestatoare urmează a fi admisă.

Prețul real al unui imobil este cel dat de piață, respectiv el valorează exact atâta cât se poate obține din vânzarea publică a acestuia. Evaluarea imobilului asupra căruia se poartă executarea silită este făcută la cererea executorului, înainte de a-l scoate la licitație publică, are un caracter orientativ si neobligatoriu În aceste condiții, nu se poate considera ca motiv de contestație la executare, faptul că debitorul urmărit nu este de acord cu valoarea dată bunului urmărit de către evaluator. Instanța constată că procedura vânzării la licitație publică a imobilului adus de contestatori drept garanție la creditul ce l-au contractat, a respectat cerințele legale și că nu există nici o justificare pentru anularea acestuia pe considerentul că debitorii nu agreează metodele ori concluziile evaluatorului F. I. M., situație in care si acest motiv de contestație va fi considerat ca fiind neîntemeiat, astfel încât contestația nu va fi admisă in sensul celor solicitate de contestator.

În temeiul art. 716 si 451 Cod procedură civilă contestatorii vor plăti 6667,3 lei cheltuieli de judecată intimatei si 153 lei cheltuieli de urmărire către B. N. D. (conform notei de cheltuieli si a chitanței aferente acesteia).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de contestatorii B. D. M.- CNP_ și B. S. N.-CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales la C. av M. R., in Oradea, . 1, . în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA cu sediul în București, . 5, sector 3, J_, CUI_.

Obligă pe contestatori să plătească intimatei 6667,3 lei cheltuieli de judecată și 153 lei cheltuieli de executare pentru B. N. D..

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2015.

Președinte Grefier,

S. V. ChiriacDaniela M. F.

Red. SVC/Tehnored DMF

05.11.2015- 5 ex

3 . B. D. M.

-contestator B. S. N.

-intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8793/2015. Judecătoria ORADEA