Contestaţie la executare. Sentința nr. 865/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 865/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 865/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 865/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. E. R.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator K. L. A. și pe intimat . SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 08.04.2014, sub dosar nr._, contestatorul K. L. A., în contradictoriu cu intimata . SRL, a formulat contestație la executare împotriva actului de executare reprezentat de procesul-verbal de sechestru nr.1/05.03.2014, efectuat in dosarul executional nr. 565/E/2013 al SOCIETATII DE EXECUTORI JUDECATORESTI “BEIUSAN”, solicitând instanței ca prin hotararea ce o va pronunța sa admită contestatia si, pe cale de consecinta, să dispună anularea procesului-verbal de sechestru susmenționat, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea în fapt, contestatorul a învederat că la data de 02.04.2014 i s-a comunicat procesul-verbal de sechestru nr.1 incheiat la data de 05.03.2014, întocmit de SEJ B. in dosarul executional nr. 565/E/2013, privind sechestrarea autoturismului marca AUDI, cu nr. de inmatriculare_ .
Dosarul executional mai sus mentionat a fost inregistrat la executorul judecatoresc ca urmare a punerii in executare a titlurilor executorii reprezentand bilete la ordin: BO nr. BTRL3BT_,emis la data de 22.07.2013 scadent la data de 31.10.2013, in valoare de 6000 lei, si BO nr. BTRL3BT_, emis la data de 22.07.2013 scadent la data de 05.11.2013, in valoare de 6000 lei. Impotriva titlurilor executorii anterior menționate, contestatorul a formulat contestatie la executare, obiect al dosarului nr._/271/2013 al Judecatoriei Oradea.
Contestatorul recunoaște că a deținut autoturismul marca AUDI, cu nr. de inmatriculare_, insa acesta a fost vandut numitului SOLTESZ Z., la data de 22.02.2013, prin contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate, ultima rata din pret fiind achitata la data de 20.08.2013. În fapt, de la data achitarii ultimei rate, nici autoturismul, nici actele si nici cheile acestuia nu se mai află in posesia contestatorului, ci a cumparatorului SOLTESZ Z..
Desi la data de 20.03.2014 contestatorul a prezentat executorului judecatoresc contractul de vanzare- cumparare a autoturismului, ulterior, la 02.04.2014, i s-a comunicat prin posta procesul-verbal de sechestru nr.1/05.03.2014 cu obligatia de a păstra autoturismul și de a-l prezenta la cererea executorului judecatoresc.
Mai arată contestatorul că nu i s-a comunicat instituirea sechestrului asupra autoturismului la data la care a prezentat contractul de vanzare-cumparare a autoturismului, iar procesul- verbal contestat nu poarta mentiunile obligatorii prevăzute de art 743 C.pr.civ., inclusiv semnatura contestatorului.
In drept, contestatorul a invocat art. 711 si urmat., art.714 si urmat, art. 726, 743 si urmat. C.pr.civ, art. 1166 si urmat C.civ., iar în probațiune a deupus la dosar înscrisuri, solicitând încuviințarea probei testimoniale.
Contestația la executare a fost legal timbrată, în temeiul art.10, alin.2, raportat la art.3, alin.1, lit.c din OUG nr.80/2013, cu 768,70 lei taxă de timbru, potrivit chitanțelor depuse la dosar (f.14 și 18).
Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare(f.21-24), solicitând respingerea ca inadmisibilă și neîntemeiată a contestației la executare, fiind invocată inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate încheiat la data de 22.02.2013, avand ca obiect autoturismul marca AUDI A4, nr. de identificare WAUZZZ8E16A274051, nr. inmatriculare_, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, intimata arată că executarea silita in dosarul executional nr. 565/E/2013 al SEJ B. a fost demarată în temeiul titlurilor executorii reprezentate de biletul la ordin . nr._ emis la 22.07.2013 in valoare de 6000 lei, data scadenta in 31.10.2013 si biletul la ordin . nr._ emis la 22.07.2013 in valoare de 6000 lei, data scadenta in 05.11.2013, emise de ., executare incuviintata prin Încheiere nr. 7225/18.11.2013 emisa de Judecatoria Oradea.
Biletele la ordin au fost avalizate de administratorul societatii debitoare Neobox Srl, în persoana contestatorului K. L. A., care, potrivit adresei Primăriei Oradea nr._ din 2.12.2013, figura in evidentele institutiei cu un autoturism marca AUDI A4 proprietate privata, nr. de identificare WAUZZZ8E16A274051.
Aceeasi verificare s-a efectuat si catre Serviciul public Comunitar Regim Permise de conducere si Inmatriculare a vehiculelor, institutie care a comunicat intimatei la data de 05.03.2014 ca autoturismul marca AUDI A4, nr. de identificare WAUZZZ8E16A274051, este inmatriculat sub nr._ din data de 19.02.2013 pe numitul K. L. A..
Ca urmare a datelor si inscrisurilor susmentionate, executorul judecatoresc a aplicat prevederile art.739 alin.4 C.pr.civ., întocmind procesul-verbal de sechestru nr.1 din 05.03.2014 asupra bunului mobil – autoturismul marca AUDI A4, nr. de identificare WAUZZZ8E16A274051, inmatriculat sub nr._ .
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a invocat inopozabilitatea fata de creditoarea 4M O. Services Srl a contractului de vanzare-cumparare incheiat de catre debitorul avalist K. L. si tertul contractant Soltesz Z. la data de 22.02.2013. În acest sens, intimata a făcut trimitere la dispozițiile art.731 alin.4 C.pr.civ., teza II, care prevede ca „...in cazul in care se afirma ca unele bunuri apartin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezulta din inscrisuri cu data certa, executorul va sechestra bunurile, ....”, or, cat timp contractul de vanzare- cumparare incheiat de contestator in data de 22.02.2013 nu respectă condițiile de formă prevazute de lege, ce ocrotesc interesele tertilor pentru incheierea sa valabila, acest inscris este inopozabil atat executorului judecatoresc, cat si intimatei creditoare.
În considerarea celor de mai sus, intimata solicită a se constata si sanctiona contestatorul pentru faptul ilicit savarsit prin nesocotirea respectivei norme legale, acesta nemaiputand invoca actul juridic respectiv contra tertilor si suportand riscul ca efectele acestuia sa nu fie recunoscute de acestia.
Totodată, intimata a invocat și art.1562 alin.2 C.civ., potrivit caruia „un contract cu titlu oneros sau o plata facuta in executarea unui asemenea contract poate fi declarata inopozabila numai atunci cand tertul contractant ori cel care a primit plata cunostea faptul ca debitorul isi creeaza sau isi mareste starea de insolvabilitate.”
In perioada cuprinsa intre incuviintarea executarii silite a dosarului executional nr. 565/2013 – 18.11.2013, somarea debitorului avalist K. L. privind plata sumei de_,05 lei reprezentand debit si cheltuieli de executare in temeiul titlurilor executorii mai sus mentionate si pana la incheierea procesului-verbal de sechestru din 05.03.2014, contestatorul K. L. vine si prezinta un anume contract de vanzare-cumparare avand ca obiect autoturismul marca AUDI A4, nr. de identificare WAUZZZ8E16A274051, nr._, inscris incheiat sub semnatura privata la data de 22.02.2013 cu numitul Soltesz Z., cetatean maghiar.
In mod curios, debitorul avalist K. L. a detinut proprietatea autoturismului doar 3 zile de la data inmatricularii acestuia pe numele sau, respectiv 19.02.2013 asa cum rezulta din adresa nr._/22.01.2014 emisa de Serviciul public Comunitar Regim Permise de conducere si Inmatriculare a vehiculelor, intrucat partile incheie contractul de vanzare-cumparare la data de 22.02.2013; sustin ca s-au platit banii si s-a predat bunul, desi nu se efectueaza nicio formalitate de radiere de la serviciul fiscal din cadrul Primariei Oradea si nici radierea de la Politia rutiera.
Din modul în care s-au succedat evenimentele, intimata concluzionează în sensul că scopul urmarit de contestator a fost acela de a-si sustrage de la urmarire bunul pe care il are in proprietate si de a-si cauza si mari o stare de insolvabilitate. Lipsa oricaror alte bunuri urmaribile de valoare acceptabila (cel putin pâna la concurenta drepturilor de creanta) pun, practic, creditoarea intimata 4M O. Services Srl în imposibilitatea de a obtine executarea titlului executoriu. Starea de insolvabilitate a contestatorului a fost generata de înstrainarea autoturismului prin Contractul de vanzare-cumparare incheiat la 22.02.2013.
Mai mult, cu toate ca, pe calea contestatiei, se invoca lipsa posesiei si a folosintei bunului - autoturismul marca AUDI A4, nr. inmatriculare_, intimate arată că, din probatoriul ce se va administra în cauză, va rezulta că, în speță, contestatorul (debitorul avalist) are in continuare posesia și folosința autoturismului, fiind vazut de mai multe ori in perioada decembrie 2013 – mai 2014 la volanul acesteia in localitatea de domiciliu – Oradea.
In drept, intimata a invocat art.205, alin.2 C.pr.civ. si celelalte dispozitiile legale menționate în cuprinsul întâmpinarii, iar în probațiune a depus la dosar înscrisuri, solicitând încuviințarea probei testimoniale.
Prin notele depuse la dosar la termenul din 15.01.2015 (f.46-49), contestatorul a solicitat admiterea contestației și anularea procesului-verbal ca fiind, în principal, rămas fără obiect, și în subsidiar ca netemeinic și nelegal, arătând că la data de 17.12.2014, SEJ B. a instituit un nou sechestru asupra aceluiași autoturism în dosarele execuționale nr.565/E/2013 și nr.614/E/2013, diferența constând în aceea că, de această dată, autovehiculul se dă în custodia unui terț. Cum al doilea sechestru, cu ridicare și dare în custodie, este mai complex, evident că primul sechestru instituit rămâne fără aplicabilitate, fără interes, respectiv fără obiect.
Pe fondul cererii, contestatorul mai arată că, în ceea ce privește posesia autoturismului, faptul că a condus sporadic acel autoturism, la cererea cumpărătorului partener de afaceri, nu reprezintă proprietatea.
Intimata a depus la dosar concluzii scrise (f.51-53), reiterând apărările din cuprinsul întâmpinării.
La solicitarea instanței, SEJ B. a depus la dosar copia certificată pentru conformitate cu originalul a dosarului execuțional nr.565/E/2013.
În cauză, instanța a încuviințat pentru părți și a administrat proba cu înscrisuri, respectiv proba testimonială, prin audierea martorilor B. G. (declarația de la f.43 dosar) și N. C. F. (declarația de la f.44 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, împotriva contestatorului, în calitate de debitor (avalist), a fost demarată executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr.565/E/2013 al SEJ B., la cererea intimatei, pentru recuperarea creanței în sumă de 12.000 lei, potrivit titlurilor executorii reprezentate de biletul la ordin BO . nr._ emis la 22.07.2013 in valoare de 6000 lei, data scadenta in 31.10.2013, si biletul la ordin BO . nr._ emis la 22.07.2013 in valoare de 6000 lei, data scadenta in 05.11.2013, emise de debitoarea ., executare incuviintata prin Încheierea nr. 7225/18.11.2013, pronunțată de Judecatoria Oradea în dosarul nr._/271/2013.
Prin procesul-verbal de sechestru nr.1/05.03.2014 (f.9 dosar), întocmit de SEJ B. în dosarul execuțional susmenționat, s-a procedat la sechestrarea bunului mobil reprezentând autoturismul marca AUDI A4, nr. de identificare WAUZZZ8E16A274051, inmatriculat cu nr._, proprietatea debitorului K. L. A., așa cum reiese din adresa nr._/22.01.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor. Actul de executare susmenționat a fost comunicat debitorului contestator la data de 02.04.2014, așa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare depus la dosarul execuțional nr.565/E/2013.
Împotriva procesului-verbal de sechestru nr.1/05.03.2014, emis de executorul judecătoresc în dosarul execuțional susmenționat, contestatorul (debitorul avalist K. L. A.) a formulat contestație la executare, ce face obiectul prezentului dosar.
Conform art.731, alin.1 C.pr.civ., “dacă în termen de o zi de la comunicarea somației însoțite de încheierea de încuviințare a executării debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț.”
Potrivit art.739, alin.1 C.pr.civ., “în cadrul procedurii de urmărire a unui autovehicul, proprietatea debitorului, executorul judecătoresc poate dispune sechestrarea acelui bun, făcând mențiunea acestei măsuri și pe certificatul de înmatriculare, precum și pe cartea de identitate a autovehiculului respectiv.” Totodată, potrivit art.739, alin.4 C.pr.civ., “executorul judecătoresc poate aplica, de asemenea, măsura sechestrului asupra unui autovehicul în baza datelor obținute de la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, dacă debitorul în cauză este proprietarul înregistrat al acelui bun (…)”.
Așa cum rezultă din adresa nr._/22.01.2014 a Instituției Prefectului Județului Bihor-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, înregistrată la SEJ B. în data de 05.03.2014 (f.25 dosar), autoturismul ce a făcut obiectul sechestrului în procedura de executare silită figurează înmatriculat din data de 19.02.2013 pe numele contestatorului din prezenta cauză.
Mai mult, din datele fiscale privind bunurile impozabile ale contribuabilului K. L. A. (contestatorul din prezenta cauză), comunicate executorului judecătoresc prin adresa nr._/02.12.2013 a Mun.Oradea-Direcția Economică (f.25 dosar), rezultă că acesta deține în proprietate autoturismul marca AUDI A4, cu nr. de identificare WAUZZZ8E16A274051.
Având în vedere înscrisurile probatorii susmenționate, față de dispozițiile art.739, alin.4 C.pr.civ., instanța reține că în mod legal și temeinic a procedat executorul judecătoresc la instituirea sechestrului asupra autovehiculului cu datele de identificare susmenționate, proprietatea debitorului contestator.
Cât privește contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, încheiat la data de 22.02.2013 între contestatorul K. L. A., în calitate de vânzător, și numitul Soltesz Z., în calitate de cumpărător, contract având ca obiect autoturismul marca AUDI A4, cu nr de identificare WAUZZZ8E16A274051, inmatriculat cu nr._ (f.12 dosar), cât și actul adițional la acest contract, încheiat la data de 20.08.2013 (f.13 dosar), instanța constată că acestea sunt înscrisuri sub semnătură privată, guvernate de principiul consensualismului (art.1178 C.civ.).
Conform art.731, alin.4 C.pr.civ., “bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparțin acestuia din urmă. În cazul în care se afirmă că unele bunuri aparțin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra bunurile, însă va face mențiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse.”
În speță, din adresele emise de autorități (Instituția Prefectului Județului Bihor-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv Mun.Oradea-Direcția Economică), rezultă fără echivoc faptul că autovehiculul asupra căruia s-a instituit sechestrul prin procesul-verbal nr.1/05.03.2014, întocmit de SEJ B., este deținut în proprietate de contestatorul debitor, fiind activată, astfel prezumția simplă instituită de legiuitor prin dispozițiile art.731, alin.4, teza inițială C.pr.civ.
Deși contestatorul se prevalează, în susținerea poziției sale procesuale, de contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului, încheiat la data de 22.02.2013, acest înscris nu are dată certă, prin urmare formalitatea impusă de lege pentru asigurarea opozabilității față de terți a actului juridic susmenționat nu a fost respectată de contestator la încheierea contractului translativ de proprietate de care acesta se prevalează, astfel încât nu poate face dovada contrară celor reținute mai sus în baza înscrisurilor probatorii analizate de instanță.
Conform art.278, alin.1 C.pr.civ., „data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, respectiv: 1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcționar competent în această privință; 2. din ziua când au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică, făcându-se despre aceasta mențiune pe înscrisuri; 3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public; 4. din ziua morții ori din ziua când a survenit neputința fizică de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz; 5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar și pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condițiile art. 269, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar; 6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeași natură care dovedește în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului.”
Din cuprinsul dosarului execuțional, raportat la textul de lege susmenționat, instanța va reține că nici la acest moment nu se poate aprecia că respectivul contract de vânzare-cumpărare a autoturismului a dobândit dată certă, deoarece nu poartă nicio mențiune în acest sens din partea executorului judecătoresc și, în plus, nu s-a făcut dovada operării modificărilor nici în baza de date a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor, nici în baza de date a organului fiscal).
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar considera că, prin simpla prezentare a înscrisului sub semnătură privată, de către contestator, executorului judecătoresc, acesta ar dobândi dată certă, instanța ar putea considera, cel mult, ca dată certă a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, având ca obiect autoturismul identificat mai sus, data înregistrării la SEJ B. a declarației pe propria răspundere dată de contestator, privind înstrăinarea autoturismului ce a făcut obiectul sechestrului, respectiv 20.03.2014 (f.84 din dosarul execuțional atașat la dosarul cauzei), declarație la care contestatorul a atașat contractul de vânzare-cumpărare. Or, este evident că această dată este ulterioară datei de 05.03.2014, aceasta din urmă fiind data încheierii procesului-verbal de sechestru nr.1, ce face obiectul prezentului litigiu.
Mai mult, formalitatea privind data certă a unui înscris sub semnătură privată, reglementată de art.278 C.pr.civ. ca excepție de la regula puterii doveditoare a înscrisurilor sub semnătură privată până la proba contrară, se explică prin grija legiuitorului de a-i ocroti pe terți împotriva pericolului care poate să îl reprezinte pentru ei trecerea unei date false în înscris, de regulă, sub forma antedatării înscrisului. În speță, în contextul în care executarea silită împotriva contestatorului a fost demarată la data de 12.11.2013, iar din susținerile acestuia, precum și ale martorului B. G., rezultă că autoturismul ar fi fost vândut de contestator partenerului său de afaceri, dată fiind legătura de interese ce poartă între vânzător și cumpărător, se conturează cel puțin o suspiciune, dacă nu o certitudine, de întocmire pro causa a contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului asupra căruia s-a instituit sechestrul.
În plus, din declarațiile celor doi martori audiați în cauză, B. G. și N. C. F. (f.43-44 dosar), rezultă că autoturismul obiect al sechestrului instituit de organul de executare este în continuare folosit de către contestator.
Pe cale de consecință, raportat la ansamblul probator administrat în cauză și la temeiurile legale mai sus citate, instanța reține că, la data încheierii procesului-verbal de sechestru nr._, contestatorul avea calitatea de proprietar al autoturismului asupra căruia s-a instituit sechestrul, iar bunul sechestrat se afla în posesia contestatorului, acesta din urmă fiind supus obligațiilor legale, enumerate de executorul judecătoresc în procesul-verbal contestat, respectiv să nu înstrăineze bunul sechestrat, să-l păstreze, să nu-l gajeze și să-l prezinte la cererea executorului judecătoresc.
Referitor la inopozabilitatea față de intimată a contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului proprietatea contestatorului, sancțiune invocată de intimată prin întâmpinare, instanța, calificând această susținere drept o apărare de fond, o va înlătura, în parte, constatând inaplicabilitatea, în speță, a dispozițiilor art.1562, alin.2 C.civ., text de lege inclus de legiuitor în secțiunea dedicată acțiunii revocatorii; or, în speță, instanța constată că intimata nu a făcut dovada promovării unei astfel de acțiuni, ci a invocat respectiva dispoziție legală în cadrul apărărilor iterate în acest cadru procesual al contestației la executare.
Cât privește procesul-verbal încheiat la data de 17.12.2014, având ca obiect instituirea sechestrului asupra aceluiași autoturism (f.50 dosar), instanța reține că acest act de executare nu contravine celui anterior, încheiat la data de 05.03.2014, o măsură în plus pentru garantarea plății debitului fiind numirea, prin acest ultim proces-verbal, a unui custode pentru bunul în cauză, ca reprezentant al intimatei creditoare.
În concluzie, față de considerentele mai sus expuse, în baza probatoriului administrat în cauză și a temeiurilor de drept incidente în planul dreptului material, instanța va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestator și va menține ca legal și temeinic actul de executare reprezentat de procesul-verbal de sechestru nr.1/05.03.2014, întocmit de SEJ B. în dosarul execuțional nr.565/E/2013.
Reținând culpa procesuală a contestatorului în prezenta cauză, în temeiul art.453, alin.1 C.pr.civ., instanța va admite cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata, către intimată, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit documentelor justificative depuse la dosar (f.54-55).
Referitor la solicitarea SEJ B. de obligare a contestatorului la plata sumei de 120,28 lei, reprezentând contravaloarea multiplicării înscrisurilor din dosarul execuțional atașat la dosarul cauzei, instanța va respinge această solicitare, cheltuielile pretins avansate nefiind dovedite de organul de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul K. L. A., având CNP_, cu domiciliul în mun.Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimata . SRL, înmatriculată în registrul comerțului cu nr.J_, având CUI RO_, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat G. N. M., situat în mun.Oradea, Parcul T. nr.1, ..
Menține ca legal și temeinic actul de executare reprezentat de procesul-verbal de sechestru nr.1/05.03.2014, întocmit de SEJ B. în dosarul execuțional nr.565/E/2013.
Obligă contestatorul la plata, către intimată, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Respinge cererea formulată de SEJ B. de obligare a contestatorului la plata sumei de 120,28 lei, reprezentând contravaloarea multiplicării înscrisurilor din dosarul execuțional atașat la dosarul cauzei.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. O. E. M. M. A.
Red. R.O.E.
Dact. M.A.M.
4 ex./22.04.2015
2 .- contestatorul K. L. A..
- intimata . SRL.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6303/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 861/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








