Succesiune. Sentința nr. 6263/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 6263/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6263/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 6263/2015

Ședința publică de la 24 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. F. (D.), reclamant D. A. F. și pe pârât B. A., pârât B. F., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 3.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 17.06.2015 și 24.06.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. dsoar_ reclamanta B. F. în contradictroiu cu pârâții B. A. și B. F. a solicitat instanței de judecată: să constate faptul că masa succesorală rămasă după defunctul B. T. decedat la data de 04.12.2009 se compune din cota de ½ din imobilul situat în Oradea . județul Bihor înscrisă în CF_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Oradea, reprezentând în natură casă de locuit și anexe respectiv teren în suprafață de a 1525 mp, să constate că este unica moștenitoare rămasă după defunct în calitate de soție supraviețuitoare, să constate că pârâții sunt străini de moștenire prin neacceptarea acesteia în termenul legal, să dispună atribuirea cotei de ½ din imobilul situat în Oradea . județul Bihor înscrisă în CF_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Oradea în favoarea reclamantei, să dispună întabularea dreptului de proprietate a acesteia cu privire la acest imobil, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că prin contractul de cumpărare autentificat sub nr. 7721/11.11.1971 reclamanta, fostă C. născută D., a dobândit împreună cu defunctul B. T. dreptul de proprietatea asupra cotei de ½ din imobilul situat în Oradea . județul Bihor înscrisă în CF_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Oradea. Se arată că la momentul achiziționării imobilului reclamanta și defunctul nu erau căsătoriți, căsătoria realizându-se ulterior la data de 25.05.1983 cum rezultă din certificatul de căsătorie.

Se subliniază că reclamanta a dobândit moștenirea cotei de ½ prin stăpânirea faptică a bunurilor, a fost îndeplinită procedura prealabilă conform art. 193 C., invitând pârâții la ședința de mediere, ocazie cu care pârâta B. F. a arătat că nu are nici o pretenție succesorală.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv încuviințarea probei cu martorii C. M. și Patroc V..

În drept au fost invocate prevederile art. 651, 689, 700 alin. 1 Cod Civil.

Cererea a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul B. A. a arătat că solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea masei succesorale rămasă după defunctul B. T. decedat la data de 04.12.2009 se compune din cota de ½ din imobilul situat în Oradea . județul Bihor înscrisă în CF_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Oradea cu respingerea celorlalte capete de cerere.

Prin cererea reconvențională formulată a solicitat instanței de judecată să constate că are calitatea de moștenitor după defunctul B. T. decedat la data de 04.12.2009 în calitate de nepot de fiu prin reprezentarea tatălui acestuia, B. A. decedat la data de 05.10.2006, să se constate că în această calitate îi revine cota de ¾ din masa succesorală a defunctului B. T., să se dispună partajarea masei succesorale prin atribuirea cotei de ½ către reclamantă cu obligarea acesteia la plata unei sulte reprezentând ¾ din valoarea masei succesorale, cu notarea sultei în cartea funciară.

În motivare se arată că în urma defunctului B. T. au rămas ca moștenitori B. F. în calitate de soție supraviețuitoare respectiv pârâtul – reclamant reconvențional B. A.. Se subliniază că afirmațiile reclamantei referitoare la faptul că nu ar fi acceptata succesiunea de pe urma defunctului său bunic nu sunt adevărate deoarece a încercat să efectueze lucrări de întreținere la imobilul care face obiectul prezentului dosar fiind împiedicat de reclamantă. Nu a întreprins nici-o măsură în sensul acceptării succesiunii deoarece știa că bunicul său și-a exprimat dorința prin testamentul semnat de acesta ca reclamanta să beneficieze de un uzufruct viager asupra imobilului.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, expertiza tehnică în construcții, respectiv audierea în calitate de martori a numiților P. V. și P. F. C..

Pârâta B. F. legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanța de judecată pentru a-și susține poziția procesuală.

La primul termen de judecată instanța a încuviințat audierea martorilor solicitați, a încuviințat interogatoriul pârâtului – reclamant reconvențional, răspunsurile acestui fiind consemnate la filele 75 – 76, respectiv efectuarea expertizei tehnice în construcții.

Depozițiile martorului P. V. se află la fila 81, depoziția martorei C. M. se află la fila 82, depoziția martorului P. F. C. se află la dosarul cauzei la filele 106-107, depoziția martorei Patroc V. aflându-se la filele 104-105.

La termenul din 4 februarie 2015, având în vedere decesul reclamantei, instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitoarei acesteia D. A. F..

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză realizat de d-na expert B. A. L..

Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele

Cu privire la legea aplicabila, raportat la data decesului defunctului B. T. de 04.12.2009 astfel cum rezultă din copia certificatului de decesa . nr._ aflat la fila 15, in conformitate cu prevederile art. 91 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, care stabileste faptul ca moștenirea legală este guvernată de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii, adică la data decesului celui despre a cărui moștenire este vorba, instanta constata ca in prezenta cauza sunt incidente prevederile Codului civil de la 1864.

Conform art. 651 C. civ. vechi, succesiunile se deschid prin moarte.

Instanța reține faptul că în urma încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7721/11.11.1971 reclamanta B. F. – decedată a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra cotei de ½ din imobilul situat în Oradea . județul Bihor înscrisă în CF_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Oradea, reprezentând în natură casă de locuit și anexe respectiv teren în suprafață de a 1525 mp, astfel cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei la filele 11 – 14, defunctul dobândind la rândul său proprietatea exclusivă asupra cotei de ½ din acest imobil.

Căsătoria cu defunctul B. T. s-a încheiat la data de 25.05.1983 astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie aflat la fila 16, astfel încât instanța reține faptul că masa succesorală dezbătută în cadrul prezentului dosar o reprezintă cota de ½ din imobilul anterior menționat, proprietatea defunctului.

In cazul mostenirii legale, sunt chemate la succesiune rudele defunctului cu vocatie succesorala legala generala, vocatia concreta a mostenitorilor fiind determinata in functie de clasa de mostenitori si gradul de rudenie a acestora cu defunctul.

În cazul de față vocație succesorală legală generală la momentul decesului defunctului o aveau reclamanta-pârâtâă reconvențională B. F. în calitate de soție supraviețuitoare. Pârâtul – reclamant reconvențional B. A. in conformitate cu prevederile art. 665, 666 si 672 Vechiul Cod Civil, are calitatea de reprezentant legal al tatalui sau B. A., decedat la data de 5.10.2006 conform certificatului de deces . nr._ (fila 48) moștenitor din clasa I de moștenitori legali în calitate de fiu predecedat al defunctului, acesta urcand in locul, gradul si dreptul reprezentatului conform art. 664 Vechiul Cod Civil. Pârâta B. F. a avut calitatea de moștenitor din clasa I de moștenitori legali în calitate de fiică a defunctului, aceasta renunțând la cota legală care-i revenea, conform înscrisului de la filele 22-23.

Cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral operează de drept la momentul decesului celui a cărui moștenire se dezbate, această transmitere nu are caracter definitiv și obligatoriu, succesibilul având dreptul de a opta daca acceptă sau nu moștenirea legală la care legea îi dă dreptul. Acceptare moștenirii duce la consolidarea retroactivă a titlului de moștenitor respectiv la desființarea acestuia prin renunțarea la moștenire.

Astfel instanța reține faptul că pârâta B. F. prin renunțarea cota legală care-i revenea în calitate de fiică a defunctului – moștenitor din clasa I de moștenitori a devenit străină de moștenirea acestuia.

Termenul in care se poate manifesta aceasta optine este de 6 luni, conform art. 700 alin. 1 Vechiul Cod Civil, termen care urmeaza sa fie calculata de la data decesului persoanei despre a carei succesiune este vorba, in cazul de fata termenul de 6 luni curgand de la data de 04.12.2009.

Acceptarea voluntara tacita a unei succesiuni are loc in momentul in care succesibilul face acte sau fapte care nu puteau fi efectuate decat in calitatea sa de erede, din care rezulta in mod indirect dar neindoielnic, intentia sa de a accepta mostenirea, conform art. 689 Vechiul Cod Civil.

Cu toate ca legiuitorul nu a enumerat categoria de acte care semnifica acceptare tacita a succesiunii, din cuprinsul art. 690 Vechiul cod civil rezulta faptul ca reprezinta acte de acceptare a succesiunii actele de dispozitie efectuate, deoarece din aceste acte, indiferent de valoarea lor si de natura actului, rezulta intentia neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea pur si simplu

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din depozițiile C. M. (fila 82) respectiv Patroc V. (filele 104-105) instanța reține faptul că reclamanta B. F. – decedată a folosit imobilul care face obiectul prezentului dosar în mod continuu de la decesul defunctului său soț efectuând investiții la acest imobil în sensul că a construit anexe reprezentând în mnatură baie, bucătărie, a racordat imobilul la canalizare.

Totodată din depoziția martorei C. M. insntanța reține faptul că pârâtul – reclamant reconvențional nu a fost văzut de aceasta vizitându-și bunicul în timpul vieții și nici pe reclamantă ulterior decesului, arătând totodată faptul că aceasta nu le-a interzis copiilor să o viziteze.

Astfel, folosirea imobilului în mod continuu de către reclamantă de la decesul defunctului B. T. până la decesul acesteia în 2 ianuarie 2015, conform certificatului de deces . nr._ (fila 86), perioadă în care a efectuat investiții conform depozițiilor martorilor, reprezintă în mod neîndoielnic intenția acesteia de a accepta în mod tacit moștenirea după defunctul său soț.

Cu privire la pârâtul – reclamant reconvențional instanța reține faptul că acestuia în temeiul art. 249 C. îi revenea obligația de a face dovada acceptării tacite a moștenirii defunctului său bunic.

Din depozițiile martorilor încuviințați P. V. (fila 81), respectiv din depoziția martorului P. F. C. nu rezultă faptul că acesta a efectuat acte apreciate de legiuitor ca fiind acte de acceptare tacită a moștenirii.

Astfel instanța reține faptul că luarea unei damigene de vin nu reprezintă un act din care să rezultă în mod neechivoc intenția acestuia de a accepta moștenirea. Martorul P. V. prin depoziția sa a arătat faptul că nu are cunoștință ca pârâtul – reclamant reconvențional să fi efectuat investiții la casa bunicului său ulterior decesului acestuia.

Cu privire la intenția sa de a tunde via, instanța reține faptul că chiar dacă ar fi fost efectuată, acest act reprezintă unul de administrare, care nu este asimilat unui act de acceptare tacită a moștenirii.

Cu privire la susținerea pârâtului – reclamant reconvențional referitoare la faptul că nu a acceptat moștenirea deoarece a vrut să respecte ultima dorință a bunicului său materializată prin testamentul acestuia, instanța rțeine următoarele.

În temeiul testamentului (fila 45) defunctul B. T. a testat în favoarea reclamantei B. F. dreptul de uzufruct viager asupra imobilului care face obiectul prezentului dosar, reclamanta dobândind astfel folosința imobilului pe durata vieții acesteia. Existența acestui testament nu-l împiedica pe pârâtul – reclamant reconvențional să accepte expres succesiunea de pe urma defunctului său bunic, urmând să intre în posesia efectivă asupra imobilului la data decesului reclamantei, respectând astfel dorința bunicului său de a-i asigura soției sale folosința imobilului pentru restul vieții sale.

Raportat la aceste aspecte, instanța reține faptul că pârâtul-reclamant reconvențional B. A. nu a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii după defunctul B. T., motiv pentru care acesta a devenit străin de moștenire, calitatea sa de moștenitor fiind desființată retroactiv, astfel încât instanța urmează să respingă cererea reconvențională formulată de acesta.

Conform prevederilor Legii nr. 319/1944 soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu toate clasele de moștenitori, legiuitorul recunoscându-i acestuia dreptul la o cotă legală care variază în funcție de clasa cu care vine în concurs.

În cazul de față raportat la faptul că pârâta B. F. a renunțat la moștenirea după defunctul său tată iar pârâtul – reclamant reconvențional B. A. în calitate de reprezentant legal al tatălui său B. A. fiu predecedat al defunctului B. T. nu a acceptat succesiunea în termenul legal, instanțe reține că reclamanta-pârâtă reconvențională B. F. are calitatea de unică moștenitoare a defunctului.

Din certificatul de moștenitor nr. 3/13.01.2015 (fila 90) instanța constată că reclamanta D. A. F. este unica moștenitoare a reclamantei B. F..

Pentru aceste motive instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost ea formulată

În temeiul art. 453 C. instanța urmează să oblige pârâtul – reclamant reconvențional la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat, 400 lei reprezentând onorariu mediere, 1869 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta – pârâtă reconvențională B. F. (decedată) și D. A. F. domiciliată în . nr. 218, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul – reclamant reconvențional B. A. cu domiciliu ales în Oradea .. 11 . și pârâta B. F. domiciliată în Oradea ., . având ca obiect succesiune.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului B. T. cu CNP_ se compune din cota de ½ din imobilul situat în Oradea ., județul Bihor reprezentând casă de locuit și terenul în suprafață de 1525 mp înscris în CF nr._ Oradea provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ sub nr. topo 7493/12.

Constată că reclamanta – pârâta reconvențională B. F. (decedată) cu CNP_ are calitatea de unică moștenitoare a defunctului B. T. în calitate de soție supraviețuitoare.

Dispune întabularea dreptului de proprietate cu privire la cota de ½ din imobilul situat în Oradea ., județul Bihor reprezentând casă de locuit și terenul în suprafață de 1525 mp înscris în CF nr._ Oradea provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ sub nr. topo 7493/12 pe numele reclamantei B. F. (decedată) cu titlu de succesiune.

Obligă pârâtul – reclamant reconvențional B. A. la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, 400 lei reprezentând contravaloarea onorariu mediere, 1869 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de declarare a căi ide atac se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de azi 24 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. G. V. A. L.

Red./tehnored MCG

24.07.2015

5 ex. – 3 ex. comunicare D. A. F.

B. A.

B. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 6263/2015. Judecătoria ORADEA