Obligaţie de a face. Sentința nr. 4796/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4796/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 4796/2015

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4796/2015

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier S. O.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. D. F. și pe pârât B. D., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. D. M. și pârâtul asistat de av. Szekely C., lipsă fiind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentanta reclamantului arată că nu poate depune contractul semnat de reclamant.

Reprezentanta pârâtului arată că susține excepția lipsei calității de reprezentant.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015, reclamantul B. D. F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B. D., să dispună obligarea pârâtului să-i permită accesul în imobilul situat în Oradea, ., ., jud. Bihor, înscris în CF 157.675 Oradea, nr. topo 9671/3/birou, proprietatea reclamantului.

Prin întâmpinarea depusă prin serviciul registratură al instanței la data de 10.03.2015 (filele 18 - 19 dosar) pârâtul a invocat excepția prematurității acțiunii, excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului convențional al reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului cu precădere prin prisma excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului convențional al reclamantului instanța retine următoarele:

Cererea de chemare in judecată a fost formulată de către avocat care a acționat in numele reclamantului (f 5-6 dosar) iar pârâtul a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului convențional.

Potrivit art. 82 cod pr. civilă „Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții,va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.”

Se retine că în termenul acordat pentru a face dovada calității de reprezentant a mandatarului nu s-a depus la dosar contractul de asistență juridică încheiat cu reclamantul.

Față de acestea, ținând seama de dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a doua cod pr .civ., instanța va anula cererea de chemare în judecată formulată potrivit dispozitivului prezentei.

Întrucât se află în culpă procesuală, în temeiul art. 453 cod pr. civilă instanța va obliga reclamantul să achite pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat prin chitanța nr. 29/27.03.2015 depusă in original la dosarul cauzei (fila 29 dosar) .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea de chemare in judecată formulată de reclamantul B. D. F., cu domiciliul procedural ales in Oradea, .. 15, județ Bihor la Cabinet avocat D. M. în contradictoriu cu B. D., cu domiciliul in Oradea, . ..

Obligă reclamantul a achita pârâtului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. G. S. O.

Red.dact.jud. CMG- 2 .

4 ex./08.06.2015- B. D. F.

- B. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4796/2015. Judecătoria ORADEA