Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 4795/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4795/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 4795/2015

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4795/2015

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier S. O.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . și pe intimat BRIȘCUȚ A.-F., având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru contestatoare av. P. F., pentru intimată se prezintă av. B. R., lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentantul contestatoarei arată că nu poate depune dovada achitării cauțiunii dar solicită instanței să aprecieze că aceasta a fost achitată.

În baza art. 244 C.pr.civ. instanța declară încheiată cercetarea procesului și în baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile pe fond.

Reprezentantul contestatoarei solicită instanței să constate că prezenta acțiune a rămas fără obiect și limitarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depuse la dosar.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2015 sub nr. dosar_, legal timbrată cu suma de 50 lei taxa judiciara de timbru, petenta . a solicitat a se dispune suspendarea executării silite în dosar 74/E/2015 al SEJ B. pornite împotriva sa de creditoarea intimată BRIȘCUȚ A. F. , până la soluționarea de către Judecătoria Oradea a contestație impotriva executării silite .

In dezvoltarea motivelor arată că în fapt la data de 27.02.2015 a fost somată de către SEJ Beiusan să achite suma de 6013,51 lei . Subliniază că sentința civilă nr. 881/LA/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 23.10.2014 in dosar_ nu este titlu executoriu întrucât a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Oradea, instanță care a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a acțiunilor din dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea si dosar nr._ * al Tribunalului Bihor. Apreciază că nu sunt îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 662 cod pr. civilă privind existența unui titlu executoriu . Mai mult, solicită a se avea in vedere faptul că în fara pretențiilor câștigate se solicită si cheltuieli de judecată iar suma pentru care s e pornește executarea silită este dublă Apreciază că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru admisibilitatea cererii .

În drept, se invocă preved. art.718 Cod procedură civilă, art. 632, art.633, art. 664 cod pr. civilă, art 555 cod civil.

În probațiune, s-au depus la dosar, în copie: contestația la executare, somația de plată nr. 2 /24.02.2015 Încheierea din 20.02.2015, Încheierea din 24.02.2015, sentința civilă nr. 881/LM/2014 a Tribunalului Bihor, taxa timbru .

Prin Întâmpinarea depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței la data de 07.03.3015 pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor arată că prin sentința civilă nr. 881/LA/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 23.10.2014 în dosar civil nr._, societatea contestatoare a fost obligată la plata drepturilor salariale neachitate, la plata indemnizației de concediu, dobânda legală aferentă, actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective si cheltuieli d e judecată efectuate in acel proces. Împotriva acestei sentințe contestatoarea a declarat apel si a solicitat suspendarea procesului până la soluționarea unei plângeri in care părți sunt doar contestatoarea si ITM Bihor. În acest context au înțeles a uza de prevederile art. 448 cod pr. civilă iar susținerile contestatoarei că se execută o hotărâre care nu este executorie, nefiind definitivă, nu pot fi primite.

In cauză s-a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:

Împotriva contestatoarei s-a demarat executarea silită in dosarul execuțional nr. 74/E/2015 al SEJ B. pentru suma de 6031,5 lei., în baza sentinței civilă nr. 881/LM/2014 a Tribunalului Bihor la cererea intimatei creditoare Brișcuț A. F. .

Împotriva executării silite contestatoarea a formulat contestație la executare in dosar nr._ al Judecătoriei Oradea, soluționat la data de 02.04.2015, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 38 dosar.

Potrivit art. 718 alin. 1 C.pr.civ., ” Până la soluționarea contestației la executare, [….], la solicitarea părții interesate si numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.” A.. 2 al art. 718 cod pr. civilă stipulează că ,pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea in prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației.

În prezenta speță se constată că a fost soluționată de către Judecătoria Oradea în dosar_ contestația la executare formulată de contestatoare, soluția fiind aceea de respingere a contestației la executare, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 38 dosar.

Întrucât prin cererea ce formează obiect al prezentului dosar s-a solicitat suspendarea executării silite in dosar execuțional nr. 74/E/2015 al SEJ B. până la soluționarea contestației la executare iar acesta a fost soluționată, după cum s-a reținut anterior, instanța va constata că prezenta cerere a rămas fără obiect.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. În cauza de fata, constatând că cererea a rămas fără obiect, instanța retine că părțile nu au căzut în pretenții, astfel că va respinge capătul de cerere privind obligarea la cheltuielile de judecată, fiecare urmând a-și suporta propriile cheltuieli efectuate .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Constată că cererea de suspendare a executării silite în dosarul execuțional nr. 74/E/2015 al SEJ Beiusan, formulată de contestatoarea ., înregistrată la ORC sub nr. J_, cod unic de înregistrare_, cu sediul procedural ales in Oradea, ., județ Bihor la C. avocat, Insolvență si Birou Mediator P. F. in contradictoriu cu intimata BRIȘCUȚ A. F., cu domiciliul in ., . a rămas fără obiect .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel in termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezenta si de la comunicare pentru partea lipsă .

Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. G. S. O.

Red.dact.jud. CMG- 2 .

4 ex./26.05.2015- .

- BRIȘCUȚ A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 4795/2015. Judecătoria ORADEA