Partaj judiciar. Sentința nr. 5059/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5059/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 5059/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5059/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. E. R.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe revizuent S. (F. NYIRI) V. și pe pârât Z. I. V., pârât Z. A., pârât B. T. J., pârât N. P., pârât N. E., pârât N. K., pârât S. M., pârât Z. A. E., pârât N. V., pârât M. I., pârât N. I., pârât R. R., pârât S. I. L., pârât P. A., pârât P. A., pârât D. S. M., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea revizuentei, av. B. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, pentru pârâta de rând 1, procurator Z. E. în calitate de procurator și av. P. A., în substituirea av. H. C., în baza împuternicirii avocațiale de substituire depusă la dosar, pârâtul S. I. L., personal și asistat de av. Cergheș C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, în reprezentarea pârâților B. T. J., N. P., S. M., P. A. și D. M. S., av. Cergheș C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, pârâta Nanghiu V., personal și asistată de av. R. C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, iar pentru pârâta M. I., av. R. C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentanta revizuentei depune la dosar dovada citării pârâtelor R. R., respectiv N. I. prin publicitate potrivit disp. art. 95 C.proc.civ., prin publicarea citației într-un ziar mai răspândit cu cel puțin 15 zile înainte de termenul de judecată acordat în cauză. totodată, depune la dosar dovada comunicării cererii de chemare în judecată în dosar nr._ al Judecătoriei Oradea.
Instanța apreciază că procedura de citare cu pârâtele R. R., respectiv N. I. a fost realizată cu respectarea disp. art. 95 C.pr.civ..
Pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, raportat la disp. art. 326 alin. 3 și art. 322 pct. 5 C.pr.civ..
Reprezentanta revizuentei arată că își susține cererea de revizuire formulată, consideră că sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate ale cererii. În momentul la care clientei sale i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată s-a constat că există o suprapunere în CF, apărând două umere cadastrale.
Privind excepția tardivității formulării cererii, invocată de către pârâtele Nanghiu V. și M. I. prin întâmpinare, reprezentanta revizuentei solicită respingerea acesteia având în vedere faptul că doar la data de 22.04.2015 a aflat despre existența acestei probleme, imposibilități de a pune în executare sentința judecătorească.
Reprezentanta pârâtei de rând 1, av. H. C. solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire și respingerea excepției tardivității formulării cererii, invocată de către pârâtele Nanghiu V. și M. I. prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâților de rând 3,4,7,13,14 și 16, av. Cergheș C. arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Susține că, o hotărâre care aduce prejudicii tuturor părților este nelegală.
Reprezentantul pârâtelor de rând 9 și 10, av. R. C. solicită respingerea cererii de revizuire raportat la disp. art. 322 pct. 5 C.pr.civ.. Susține că mijlocul legal în cazul de față nu este revizuirea. Privind tardivitatea, arată că această excepție a fost invocată privind cartea funciară.
Reprezentanta pârâților de rând 3,4,7,13,14 și 16, av. Cergheș C. susține că, în opinia sa, modalitatea de soluționare a acestei probleme este revizuirea.
Reprezentanta pârâtei de rând 1, av. H. C. arată că înscrisurile noi au fost invocate întrucât nu se cunoștea despre existența acestora.
Reprezentantul pârâtelor de rând 9 și 10, av. R. C. arată că principiul publicității cărții funciare este unul imperativ și esențial.
Reprezentanta revizuentei arată că mai există un principiu esențial, cel al bunei credințe.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asuprea cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 23.05.2014, sub dosar nr._, legal timbrată, revizuenta S. (F. NYIRI) V., în contradictoriu cu intimații Z. I. V., Z. A., Z. A. E., B. T., N. P., N. E., N. K., S. M., N. I., R. R., N. V., M. I., a solicitat instanței modificarea în parte a sentinței civile nr._/02.11.2011, pronunțată de Judecătoria Oradea, în temeiul art.322 pct.5 V.C.pr.civ., în sensul desființării loturilor M și N atribuite prin hotărâre pe seama revizuentei și a reclamantei Z. I.-V., formării unor loturi noi, în aceeași suprafață și în aceeași locație, respectiv în tarlaua 10, parcelele 36/1, 36/2 și 36/3.
In motivarea în fapt a cererii, revizuenta arată că prin sentința civilă nr._/2011, completată și îndreptată prin sentința nr.8935/2012, ambele pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2005, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la terenurile cuprinse în TP nr.747/08.08.1994, nr.681/04.07.1994, nr.755/22.08.1994, nr.853/20.09.1994, în varianta 1 din raportul de expertiză întocmit de expert S. D.. Instanța a dispus, de asemenea, întabularea dreptului de proprietate după defuncți în favoarea moștenitorilor, întabularea TP menționate pe numele titularilor, cu titlu de reconstituire, condiționat de întocmirea documentației cadastrale, precum și întabularea loturilor formate, cu titlu de partaj, condiționat de întocmirea documentației cadastrale.
Împotriva acestei sentințe nu a fost formulat recurs, toate părțile achiesând la cele dispuse de către instanță.
Odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate în probațiune, formulată de reclamanta Z. I. V., în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Oradea, revizuenta a aflat că asupra loturilor M și N, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză nr.542/2011 al expertului S. D., atribuite revizuentei prin sentința supusă revizuirii, au fost constituite două numere cadastrale, anterior pronunțării sentinței susmenționate.
Mai mult, din analiza CF_ B. și a CF_ B., rezultă înstrăinarea în favoarea unor terțe persoane a unor cote părți din suprafața nr.cad.1142 și 1143 B., astfel că anularea documentațiilor cadastrale în acest moment este puțin probabil admisibilă. Instanța de judecată nu a avut cunoștință de existența nr.cad.1142 și 1143 B., acceptându-se astfel formarea loturilor M și N, conform raportului de expertiză susmenționat, care în prezent nu mai poate fi operat la CF.
În această situație, revizuenta solicită revizuirea sentinței civile nr._/2011, în privința ambelor loturi M și N, iar sistarea indiviziunii să se facă prin atribuirea și formarea unor loturi noi, pe baza unei completări la raportul de expertiză.
Față de dispozițiile art.322, pct.4 C.pr.civ., revizuenta arată că momentul la care a luat cunoștință de înscrisurile noi este data de 22.04.2014, dată la care i s-a comunicat cererea de chemare în judecată formulată de Z. I. V. și înscrisurile anexate respectivei cereri.
În temeiul art.327 C.pr.civ., în cazul admiterii cererii de revizuire, instanța poate modifica în tot sau în parte hotărârea atacată.
În drept, au fost invocate art.322 pct.5, art.323, art.324, alin.1 pct.4, art.326, art.327 V.C.pr.civ., iar în probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.
Legal citată, intimata Z. I. V. a formulat și a depus la dosar întâmpinare (f.51-53 dosar), solicitând admiterea cererii de revizuire ca fiind temeinică și legală, arătând că se află într-o situație similară cu revizuenta.
Revizuirea sentinței civile nr.8935/2012, pronunțată de Judecătoria Oradea este calea primordială de rezolvare a problemelor litigioase dintre părțile în proces, după pronunțarea soluției de partaj, care nu ține seama de situația juridică a terenurilor de împărțit, părțile acestui proces, chiar și cele față de care s-a pronunțat partajul, continuând să rămână în indiviziune asupra imobilelor identificate cu nr.cad.1143 din CF_ B. și nr.cad.1142 din CF_ B..
Eroarea judiciară se datorează neevidențierii în raportul de expertiză tehnică, ce a stat la baza pronunțării sentinței, a existenței celor două numere cadastrale care se suprapun peste loturile M și N, atribuite prin hotărâre revizuentei și intimatei susnumite.
Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, se arată că sunt întrunite cerințele legale, înscrisurile prezentate de revizuentă fiind opozabile celorlalte părți, dobândind dată certă prin înscrierea în cartea funciară.
Legal citate, intimatele N. V. si M. I., au formulat și au depus la dosar întâmpinare (f.90-92), solicitând respingerea cererii de revizuire formulata de numita S. V. ca inadmisibila, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecata – onorar avocat conform chitantei anexate.
În motivare, se arartă că prin sent. civ. nr._/2011 din dos. nr. 1._ a Judecatoriei Oradea, irevocabila, s-a dispus, în privința celor două intimate, atribuirea lotului 2 (avand in componenta loturile E2, G1 si H), iar in ce o priveste pe revizuenta atribuirea lotului 1 (avand in componenta loturile A2, B1, C2, D13, N, cad. 1794 si F2).
Dupa pronuntarea hotararii judecatoresti, intimatele au procedat la intabularea drepturilor astfel conferite. In ce o priveste pe revizuenta, aceasta a incercat sa-si incrie dreptul de proprietate conferit prin sentinta susmenționată, insa nu a reusit din motive tehnice.
Cu titlu prealibil, intimatele solicită, în privința intimatei M. I., constatarea lipsei calitatii procesuale pasive in cadrul prezentei proceduri, avand in vedere faptul ca prin actul de partaj succesoral aut. sub nr. 199/2009, aceasta și-a instrainat cota de ½ parte din terenurile ce formau obicetul dosarului de fond catre sora ei, N. V..
In ce priveste admisibilitatea de prinicipiu a cererii de revizuire, este de observat ca aceasta se întemeiază pe art.322 pct.5 C.pr.civ., adică “s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea portrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor “-
Intimatele învederează că nu suntem in prezenta vreunui inscris care sa fi fost retinut de partea potrivnica sau care sa nu fi putut fi infatisat de partea dintr-o imprejurare mai presus de vonita ei - cartile funciare sunt publice, nu pot fi retinute de nici o parte (in concret nici nu s-a petrecut un asemenea eveniment) iar studierea lor era o posibilitate pe care toate partile procesuale o aveau la indemana.
Asadar textul legal este inaplicabil prezentei cauze, nestudirea cartilor funciare de catre partile implicate . poate fi motiv de revizuire a hotararii.
În plus, se invocă și tardivitatea cererii de revizuire, intrucat, conform art. 324 pct.4 C.pr.civ. termenul de depunere a cererii de revizuire curge “din ziua cand s-au descoperit inscrisurile care se invoca” . Revizuenta socoate ca a “descoperit” inscriurile la data de 22.04.2014 cand i s-a comunicat o cerere de chemare in judecata formulata de o alta parte din proces Z. I., omitand se arate ca, de fapt, acele inscriusuri sunt cartile funciare – ori omisiunea de a lua la cunostinta de existenta si continutul propriilor carti funciare nu poate fi considerata fapta de “ascundere de inscrisuri doveditoate” sau “imposibilitate de infatisare a unor inscrisuri”
Este evident ca in aceasta cauza termenul de studiere a propriilor carti funciare nu curge doar de la 22.04.2014, aspect sub care cererea de revizuire este tardiva.
Pe fondul cauzei, intimatele solicita respingerea cererii de chemare in judecata, intrucat aceasta le prejudiciaza in mod direct, deoarece aduce atingere drepturilor castigate de intimate in instanta. Astfel, dupa realizarea Raportului de expertiza topo in primul dosar, intimatele au verificat conformitatea celor cuprinse in Raportul de expertiza realizat; faptul ca revizuenta nu a procedat in acelasi fel este problema ei, pe care urmeaza a si-o rezolva fara afectarea drepturilor intimatelor.
Trebuie observat ca ceea ce solicita pe fond revizuenta este atribuirea unui nou lot in suprafata de 7500 mp, cel atribuit prin hotarare formand la acest moment un numar cadastral distinct atribuit altor persoane. O cerere similara are si reclamanta Z. V.. In plus, conform celor aratate de revizuenta, o parte din coproprietarii din fostul dosar au vandut cotele lor parti unor terti.
In drept, a fost invocat art. 205 C.pr.civ., iar în probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Legal citate, și intimatele B. TUNED J., S. M. si N. P. au formulat și au depus la dosar întâmpinare (f.100-104), prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și introducerea în cauză a adevăraților titulari ai drepturilor de proprietate privind cauza ce formează obiectul prezentului dosar, respectiv introducerea în cauză a numiților: S. I. – L., P. A. și D. S. – M..
În motivare, intimatele au arătat că au încheiat un contract de vânzare - cumpărare sub semnătură privată cu numitul S. I. L., privind cota de ½ din terenul situat în B., . ./2, respectiv suprafața de 3750 mp, conform Titlului de Proprietate nr. 853/20.09.1994.
În aceleași condiții, la data de 01.09.2006, intimata B. T. – J. a vândut cota de ½ din același teren, . . de 3750 mp, conform Titlului de Proprietate nr. 853/20.09.1994.
De asemenea, intimata S. M., împreună cu N. E. și N. K., toate moștenitoare ale defuncților N. A. și N. C., au vândut sub semnătură privată numitului S. I. L., terenul în suprafață de 7500 mp situat în . nr. 36/1, din . Titlului de Proprietate nr. 853/20.09.1994.
La data de 14.06.2010, ulterior deschiderii succesiunii, numitele B. T., N. P. și S. M., au văndut cotele lor de proprietate,(și anume 1/6 B. și N., 1/6 S.) din terenul în suprafață totală de 7500 mp înscris în Cf nr._ B., cu nr. cad. 1142, respectiv din terenul în suprafață totală de 7500 mp înscris în CF nr._ B., cu nr. cad. 1143, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr 1751/14.06.2010 de către BNP “P. ioan și A.” numitului D. S. – M..
De asemenea, numiții Z. A. – Gyula și A. E. E., în calitate de moștenitori ai defunctului Z. I. Emeric, au văndut cotele lor de 1/6 din suprafețele de teren a câte 7500 mp fiecare, inscrise în CF nr._ B., cu nr. cad. 1142 și_ B., cu nr. cad, 1143 numitului S. E. L., conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2319 din 09.08.2012 de către BNP “P. I. și A.”, care la data de 25.10.2013 vinde cele două cote de 1/6 fiecare numitului P. A. conform contractului de vânzare – cumpârare autentificat sub nr. 1953/25.10.2013 de către BNP “P. I.” din Oradea.
Așadar, în urma acestor contracte de vânzare – cumpărare și a înțelegerii/acordului existent între toți moștenitorii în drepturi ai defuncților R. I., Bat T., N. P., N. C., Z. I. Emeric și a numitei Zetenyi I. V. ce sunt înscriși în T. P. nr. 853/20.09.1994, actuali titulari ai dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 7.500 mp fiecare, înscrise în CF nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr. 1750) cad. 1142, și CF nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1143) cad. 1143, sunt numiții S. I. L., D. S. – M., P. A. căsătorit cu P. A..
Luînd în considerare toate cele expuse în cele de mai sus, în baza art. 247 N.C.P.C., intimatele susnumite au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive.
În caz de respingere a excepției invocate, intimatele au arătat că se impunea formarea loturilor și atribuirea acestora conform înțelegerii existente și a folosinței terenurilor, deoarece fiecare titular/moștenitor a efectuat diferite acțiuni, activități, au investit sau chiar înstrăinat aceste parcele.
Așadar, solicită modificarea sentinței civile nr._/2011, în sensul formării unor noi loturi, conform înțelgerii existente. În ceea ce îi privete pe numiții N. V. și M. I. moștenitori ai defunctului Bat T., solicită să se constate faptul că aceștia folosesc teren în altă . înca din anul 1991, atribuindu-li-se astfel respectiva suprafață.
În drept, intimatele au invocat art. 205 si urm., art. 32, art. 36, art. 247 N.C.pr.civ., iar în probațiune au depus la dosar inscrisuri.
La data de 05.09.2014, revizuenta a formulat o extindere a cererii de chemare în judecată (f.134), solicitând introducerea în cauză, în calitate de intimați, a numiților S. I. – L., P. A., P. A. și D. S. – M..
Legal citați, intimații S. I. – L., P. A. și D. S. – M. au formulat și au depus la dosar întâmpinare (f.171-176), solicitând admiterea cererii de revizuire, iar pe cale de consecință modificarea sentinței civile nr._/2011, în sensul desființarii loturilor M și N, formării unor noi loturi, conform înțelgerii existente, respectiv atribuirea parcelei 36/1 după defunctul N. C. în favoarea subsemnatei moștenitoare S. M., care a vândut subsemnaților conform contractelor sus menționate, atribuirea parcelei 36/2 dupa defuncta N. P., subsemnatelor moștenitoare B. T. J. și N. P., care au vândut conform contractelor anexate, atribuirea parcelei 36/4 numitei Z. V., și atribuirea parcelei 36/3 reclamantei S. (fosta Nyri), având în vedere că această parcelă este liberă. În ceea ce îi privete pe numiții N. V. și M. I. moștenitori ai defunctului Bat T., solicităm să se constate faptul că aceștia folosesc teren în altă . înca din anul 1991, atribuindu-li-se astfel respectiva suprafață.
În motivare, se arartă că expertul desemnat în cauza inițială a omis existența a două numere cadastrale, respectiv 1142 și 1143, fapt ce a dus la suprapunerea loturilor atribuite în baza sentinței ce formează obiectul revizuirii. S-a omis de asemenea faptul că există o folosință a respectivelor terenuri conform înțelegerii dintre defuncții titulari ai T. P. nr. 853/1994. Încă din anul 1991, proprietarii din TP, iar ulterior și moștenitorii acestora, au folosit acele parcele conform întelegerii existente și înscrisă în TP 853/1994. Așadar, conform anexei TP 853/1994, parcelele 36/1 și 36/2 în suprafată de 7500 mp fiecare, din . folosite și atribuite în natură defuncților N. P. și N. C., iar ulterior de moștenitorii acestora: N. P., B. T. J., și S. M.. Tot în baza acestei împărțeli, . atribuită lui Z. I. Emeric (Gyula), iar . Z. V., toate în .>
Atât R. I. cu moștenitorii S. V., fostă Nyri, cât și Bat T. cu moștenitorii N. V. și M. I., foloseau și folosesc și în prezent, parcelele 82/16 din . parcelă din .>
Asadar, atât titularii de titlu de proprietate cât și moștenitorii acestora și-au recunoscut dreptul de proprietate și dreptul de folosință a fiecărei parcele în parte, cu toate că nu au solicitat ieșirea din indiviziune și formarea unor numere cadastrale. Acest lucru este de neînvinovățit odată ce, după cum bine se cunoaște există o așa numită “practică” în “stabilirea” dreptului de proprietate sau mai bine zis de folosință.
În baza celor menționate, intimații consideră că se impunea formarea loturilor și atribuirea acestora conform înțelegerii existente și a folosinței terenurilor, deoarece fiecare titular/moștenitor a efectuat diferite acțiuni, activități, a făcut investiții sau a înstrăinat aceste parcele.
Atribuirea într-o altă modalitate decât cea în baza înțelegerii între părți ce reiese din anexa Titlului de proprietate și din planurile de amplasament ale Primăriei, ar duce la prejudicierea gravă a intereselor și a drepturilor intimaților susmenționați, terți de bună credință.
Este inadmisibil ca după o recunoatere a folosinței terenurilor încă din anul 1991 și a tuturor consecințelor ce rezulta din aceasta să soliciți atribuirea unor terenuri asupra cărora în realitate nu ai avea decât un drept iluzoriu.
În drept, a fost invocat art. 205 și urm. N.C.P.C., iar în probațiune s-au depus al dosar înscrisuri.
Intimatele R. R. și N. I. au fost legal citate prin publicitate, conform art.95 V.C.pr.civ.
Pentru soluționarea cererii de revizuire, instanța a dispus atașarea dosarului de fond nr._/271/2005 al Judecătoriei Oradea și dosarul nr._ al Tribunalului Bihor.
În cauză, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu preeminență, din perspectiva dreptului procesual civil aplicabil în speță, instanța va face aplicarea disp.art.322 și următ. din vechiul C.pr.civ. privind revizuirea hotărârilor, raportat la disp.art.27 din Noul C.pr.civ., conform căruia ”hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”, în speță fiind vorba de vechiul C.pr.civ.
În fapt, instanța a fost investită, în prezenta cauză, cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiată pe motivul reglementat de art.322, pct.5 V.C.pr.civ., revizuentul invocând existența unor înscrisuri noi, despre care a luat cunoștință odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată formulată de Z. I. V. în dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea, având ca obiect partaj judiciar. Prin urmare, revizuenta solicită modificarea în parte a sentinței civile nr._/2011, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2005.
Conform art.322, pct.5 C.pr.civ., ”revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-au desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.”
În primul rând, instanța va supune analizei sale excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de intimatele N. V. și M. I. prin întâmpinare.
Astfel, potrivit art.324, alin.1, pct.4 C.pr.civ., ”termenul de revizuire este de o lună și se va socoti (...) 4. în cazurile prevăzute la art.322, pct.5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.”
Instanța reține că, în speță, termenul de o lună prevăzut de lege pentru introducerea unei cereri de revizuire, întemeiată pe motivul de revizuire reglementat de art.322 pct.5 V.C.pr.civ. este îndeplinit. În acest sens, la dosar a fost depusă, de către revizuentă, dovada de înmânare a actelor de procedură în dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea, din care rezultă îndeplinirea procedurii de comunicare cu numita S. (fostă Nyiri) V. la data de 22.04.2014, cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze fiind înregistrată la poștă în data de 22.05.2014, conform ștampilei oficiului poștal de pe plicul aflat la dosar (f.19 verso).
În consecință, având în vedere dispozițiile art.101, alin.3, art.102, alin.1 și art.104 V.C.pr.civ., instanța va respinge ca nefondată excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de intimatele susnumite.
Conform art.326, alin.3 C.pr.civ., în cadrul procesual determinat de introducerea unei cereri de revizuire, ”dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”, prin urmare instanța investită cu soluționarea căii extraordinare de atac a revizuirii este obligată să verifice, cu prioritate, existența și îndeplinirea cumulativă a cerințelor de admisibilitate a cererii de revizuire.
În primul rând, instanța constată că hotărârea judecătorească supusă revizuirii, respectiv sentința civilă nr._/2011, pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 02.11.2011 în dosarul nr._/271/2005, a fost completată prin sentința nr.8935/13.06.2012, cele două hotărâri judecătorești rămânând definitive și irevocabile, prin nerecurare.
În al doilea rând, pentru a se invoca motivul de revizuire reprezentat de prima ipoteză a art.322, pct.5 C.pr.civ. - respectiv aceea că, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluția dată- trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; 2) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; 3) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; 4) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată; 5) înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea, care nu poate pretinde instanței să-l administreze din oficiu.
Cu privire la prima cerință de admisibilitate a cererii de revizuire, raportat la motivul instituit prin art.322, pct.5, prima ipoteză C.pr.civ., respectiv cerința ca partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, instanța constată că această cerință este îndeplinită în speță. În acest sens, la dosar revizuenta a depus lucrarea de identificare cadastrală (f.9), întocmită de ing.P. V. la data de 20.02.2014, care conține următoarele anexe: memoriu tehnic, tabel de mișcare parcelară, situația centralizată pe parcele și titluri de proprietate, plan de amplasament și delimitare a imobilului, precum și extras CF_ B. privind terenul extravilan identificat cu nr.cad.1142, respectiv extras CF_ B. privind terenul extravilan identificat cu nr.cad.1143 (f.15-18 dosar).
Referitor la a doua cerință de admisibilitate a cererii de revizuire – respectiv aceea ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită - instanța constată că înscrisurile de care se prevalează revizuenta datează din 20.02.2014, data elaborării documentației tehnice invocate, enumerată mai sus, de către ing.P. V..
Mai mult, cele două extrase de carte funciară care atestă existența înscrierii privind cele două numere cadastrale au fost eliberate la data de 24.01.2014, respectiv 14.02.2014, conform numerelor de înregistrate atribuite de OCPI Bihor-BCPI Oradea.
Cu toate acestea, în considerarea Deciziei CSJ nr.470/1990, se reține că Instanța Supremă a dat o interpretare mai largă în privința acestei cerințe de admisibilitate a revizuirii, apreciind că este îndeplinită cerința chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția însă să se refere la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.
Este și cazul revizuirii ce face obiectul prezentei cereri, în sensul că cele două extrase de carte funciară datează din ianuarie-februarie 2014, însă situațiile atestate de aceste înscrisuri se referă la înscrierea în cartea funciară a unor drepturi de proprietate, inclusiv cu privire la revizuentă, în baza unor înscrisuri preexistente pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere – sentința civilă nr._/02.11.2011. În speță, în extrasele CF se face referire la o încheiere de CF nr._/18.09.2008, prin care a fost înscris în CF dreptul de proprietate al revizuentei, cu titlu de moștenire, dobândit prin succesiune, având ca temei „moștenire nr.109/2008”, privind înscrierea de sub B2 din cele două evidențe de carte funciară.
A treia cerință de admisibilitate a cererii de revizuire - înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții – nu este însă îndeplinită în prezenta cauză.
În acest sens, instanța reține că revizuenta își argumentează cererea de revizuire pe faptul că a luat cunoștință de înscrisurile noi abia cu ocazia demarării procesului având ca obiect partaj judiciar, ce face obiectul dosarului nr._ , odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Z. I. V. (intimată în prezenta cauză).
Or, nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror înscrisuri, ci numai a acelora reținute de partea potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produse datorită forței majore, niciuna din aceste două situații nefiind incidentă în speță.
Față de circumstanțele invocate de revizuentă, este evident faptul că înscrisurile noi de care se prevalează aceasta (respectiv extrasele de carte funciară care atestă existența celor două numere cadastrale care se suprapun peste terenul ce i-a fost atribuit revizuentei prin sistarea de indiviziune ce a făcut obiectul dosarului nr._/271/2005) existau și puteau fi obținute de revizuentă oricând.
Mai mult, prin sentința civilă nr._/2011, a cărei revizuire se cere, instanța a admis acțiunea de partaj, a dispus sistarea stării de indiviziune, a atribuit fiecărei părți lotul cuvenit și a dispus întabularea loturilor formate cu titlu de partaj condiționat de întocmirea documentației cadastrale.
Este evident că revizuenta a stat în pasivitate și nu a procedat, după comunicarea sentinței susmenționate, la întocmirea documentației cadastrale, codiție impusă de instanță, aceste demersuri fiind făcute însă de intimata Z. I. V., raportat la înscrisurile procurate de aceasta revizuenta ieșind din pasivitate și formulând prezenta cerere de revizuire.
Prin urmare, instanța constată că, dacă ar fi manifestat o atitudine diligentă normală, chiar depunând o minimă diligență și solicitând OCPI Bihor eliberarea unui extras CF care să ateste situația de carte funciară cu privire la terenul ce i-a fost atribuit prin sentința susmenționată, revizuenta ar fi constatat existența acestei neregularități cu privire la bunul imobil ce face obiectul litigiului.
În egală măsură, instanța reține că o minimă diligență trebuia exercitată de revizuentă și în cadrul dosarului nr._/271/2005, cu ocazia administrării probei cu expertiza tehnică topografică, în sensul că revizuenta putea să-și exercite drepturile procedurale în acel cadru procesual, astfel încât, cu ocazia studierii raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar S. D., să verifice din proprie inițiativă situația de fapt rezultată în urma măsurătorilor, și, în cazul în care ar fi constatat nereguli, să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauza respectivă.
Nu în ultimul rând, evidența de carte funciară reprezintă una din prerogativele esențiale ale oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, în speță ale OCPI Bihor, și are caracter public, prin urmare orice persoană interesată poate verifica oricând această evidență, poate solicita și poate procura înscrisuri de la OCPI care să ateste situația privind înscrierile dreptului de proprietate operate prin acest sistem de publicitate imobiliară.
În consecință, niciuna din ipotezele avute în vedere de legiuitor la reglementarea acestui motiv de revizuire - respectiv înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau să fie îndeplinită cerința forței majore – nu este îndeplinită în speță, prin respingerea ca inadmisibiliă a cererii de revizuire urmând a fi sancționată pasivitatea și lipsa de diligență a revizuentei cu privire la punerea în aplicare a dispozitivului sentinței civile nr._/2011 a Judecătoriei Oradea.
Având în vedere că instanța a reținut neîndeplinirea acestei cerințe de admisibilitate a revizuirii, cercetarea celorlalte cerințe apare ca fiind de prisos.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art.326, alin.3 C.pr.civ., având în vedere că cel puțin una din cerințele de admisibilitate a revizuirii lipsește, acestea nefiind întrunite cumulativ, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată în cauză și, în consecință, va menține ca legă și temeinică sentința civilă nr._/02.11.2011, completată prin sentința civilă nr.8935/13.06.2012, ambele pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2005.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a unora dintre intimați, invocată în cuprinsul întâmpinărilor depuse de aceștia la dosar, instanța apreciază că această excepție ține de fondul cererii de revizuire, etapă ulterioară cercetării admisibilității cererii de revizuire, urmând ca excepția susmenționată să fie lăsată nesoluționată, în considerarea respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Totodată, reținând culpa procesuală a revizuentei în prezenta cauză, în temeiul art.274, alin.1 C.pr.civ., instanța va obliga revizuenta la plata, către intimatele N. V. și M. I., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu înscrisul depus la dosar în acest sens (chitanța de la f.93 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de intimatele N. V. și M. I. prin întâmpinare.
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S. (fostă NYRI) V., cu domiciliul procesual ales în mun.Oradea, ..4, ., în contradictoriu cu intimații Z. I. V. cu domiciliul în ., nr. 78,jud Bihor, Z. A. cu domiciliul în ., nr. 71, B. T. J. cu domiciliu ales
Oradea, Gh. D., nr. 3, . , N. P. cu domiciliu ales în Oradea, Gh. D., Mansarda, nr. 3, ., N. E. cu domiciliul în ., nr. 52, jud Bihor, N. K. cu domiciliul în ., nr. 52, jud Bihor , S. M. cu domiciliul în Oradea, Gh. D., nr. 3, . , Z. A. E. cu domiciliul în Oradea, Târnavelor, nr. 2, ., jud Bihor , N. V. cu domiciliu procesual ales în Oradea, Parcul T., nr. 1, ., M. I. cu domiciliu procesual ales în Oradea, Parcul T., nr. 1, ., N. I. în Oradea, Dunărea, nr. 10, jud Bihor, R. R. cu ultimul domiciliu cunoscut în Biharia, Mureșului, nr. 72, jud Bihor, S. I. L. cu domiciliu ales în Oradea, Gh. D., Mansarda, nr. 3, ., P. A. cu domiciliu ales în Oradea, Gh. D., Mansarda, nr. 3, ., P. A. cu domiciliu în Oradea, C. N., nr. 10, ., jud Bihor, D. S. M. cu domiciliu ales în Oradea, Gh. D., Mansarda, nr. 3, ., privind revizuirea sentinței civile nr._/02.11.2011, completată prin sentința civilă nr.8935/13.06.2012, ambele pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2005.
Obligă revizuenta la plata, către intimatele N. V. și M. I., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. O. E. M. M. A.
Red. R.O.E.
Dact. M.A.M.
19 ex./20.07.2015
17 .-revizuenta S. (fostă NYRI) V., la domiciliul procesual ales.
- intimații Z. I. V., Z. A., B. T. J. la domiciliu ales.
- intimata N. P. la domiciliu ales.
- intimata N. E. .
- intimata N. K. .
- intimata S. M.
- intimata Z. A. E. .
- intimata N. V. la domiciliu procesual ales.
- intimata M. I. la domiciliu procesual ales.
- intimata N. I..
- intimata R. R..
- intimatul S. I. L. la domiciliu ales.
- intimatul P. A. la domiciliu ales.
- intimata P. A..
- intimatul D. S. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5058/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5116/2015.... → |
|---|








