Plângere contravenţională. Sentința nr. 5137/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 5137/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5137/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5137/2015

Ședința publică de la 22 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. C.

Grefier D. M. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta Z. L. și pe intimatul I. B.- POLIȚIA MUNICIPIULUI ORADEA, având ca obiect plângere contravențională_.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av D. C. in reprezentarea petentei, in baza delegației avocațiale aflată la dosar și martorul A. V., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, după care:

Instanța procedează la audierea martorului A. V., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosarul cauzei după ce în prealabil martorul a luat cunoștință de conținutul declarației sale și a semnat-o.

Reprezentanta petentei depune la dosar Decizia din 24.04.2000. La întrebarea instanței arată că nu mai are alte cereri in probațiune si solicită cuvântul pe fond.

În baza art 258 rap. la art 255 Cod procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile. Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 394 NCPCiv. închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal de control cu consecința anulării amenzii, fără cheltuieli de judecată. Solicită ca instanța să aibă în vedere că un vecin al petentei, care este intimat în cauză încearcă să-i intimideze pe petenți,nu a existat nici un scandal public, nu a venit poliția, așa cum rezultă și din declarația martorului audiat la acest termen, iar procesul verbal a fost întocmit mult după așa zisul incident.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 11.12.2014 si timbrată cu 20 lei chitanță fiscală, petenta Z. LUCICIA solicită ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal . nr_ încheiat de intimata I. B. la data de 28.11.2014.

In fapt, petenta a fost sancționată contravențional in temeiul art 2.1 din Lg 61/1991 pentru că la data de 12.08.2014, în jurul orelor 19.30, aflându-se in fața imobilului din . 16 din Oradea, împreună cu fiul său Z. M. a adresat injurii si insulte la adresa vecinului lor N. V..

Din probațiunea administrată in cauză, respectiv raportul agentului constatator de la filele 12- 16 dosar, înregistrarea video de la fila 11 dosar, cu procesele verbale de la filele 17- 21 dosar, rezultă aceea că pe fondul unor mai vechi dușmănii petenta, în public, a adresat injurii si insulte numitului N. V.. Împotriva constatărilor agentului constatator petenta nu a făcut nici o dovadă, iar restul probațiunii la care mai sus s-a făcut referire, confirmă starea de fapt reținută în procesul verbal, constatare care întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art 2 pct 1 din Lg 61/1991, astfel încât procesul verbal va fi menținut ca legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea petentei petenta Z. L., domiciliată în Oradea, . 16, jud B., împotriva intimatei I. B.- POLIȚIA MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul in Oradea, parcul T., nr 18, jud B..

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2015.

Președinte Grefier,

S. V. ChiriacDaniela M. F.

Red. SVC

Tehnored DMF

22.06.2015- 4 ex

2 . Z. L.

intimatul I. B.- POLIȚIA MUNICIPIULUI ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5137/2015. Judecătoria ORADEA