Plângere contravenţională. Sentința nr. 1161/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1161/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1161/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1161/2015

Ședința publică din 6 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: B. P.

******

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub dosar nr._, petenta . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA a solicitat anularea procesului verbal de sancționare a contravenției ., NR._/16.10.2014 prin care am fost sancționată contravențional cu suma de 3.000 lei conform art.8 alin.2 din O.G.15/2002 actualizata.

În motivare se arată că prin procesul verbal contestat se retine de intimata ca in data de 14.10.2014, ora 14:31, în amplasamentul ACI Bors, DN IKM 642+300, autovehiculul A2S3 cu numărul de Înmatriculare_ /_ a circulat cu rovinieta valabila pe traseul Targoviste -Bors PTF, fapt constatata cu aparatul PDA din dotare.

La data efectuării controlului așa cum reiese si din procesul verbal, acesta a fost efectuat în incinta punctului vamal Bors, locație la care autocamionul a ajuns in data de 14.10.2014. Dintr-o eroare evident imputabila noua, prepusul nostru conducătorul auto nu a achiziționat rovinieta pentru data de 14.10.2014 motivat de faptul ca la acel moment se afla staționat.

Fapta contravenționala a fost constatată la data de 14.10.2014, ora 14:31 si așa cum reiese din chitanța ./Nr._ la ora 14:39 a fost achiziționată rovinieta valabilă.

Prin întâmpinare depusă la fila intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției CJACI061PJ nr._/16.10.2014 petenta a fost potrivit art. 8 alin (2) din O.G. nr. 15/2002 cu amenda de 3.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin (1) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta fiind săvârșită în Localitatea B., județul Bihor.

Regula generală de stabilire a competenței teritoriale în materia contravențională cuprinsă în art. 32 din OG 2/2001 stabilește că aceasta aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Prin excepție de la regula susmenționată potrivit prevederilor art. 10^1 din O.G. 15/2002 „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Pentru acest motiv, instanța apreciază că Judecătoria Târgoviște este instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, urmând să admite excepția invocată din oficiu și să decline soluționarea cauzei instanței competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea de soluționare a cererii formulate de petenta . SRL cu sediul social în loc. Târgoviște, . B4, ., Județul Dâmbovița, având CUI RO_, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. cu sediul în București, . A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/16.10.2014, prin urmare:

Declină competenta de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

P. MONICABOROȘ P.

Red/tehnored.

PM/BP.

4 ex/17.02.2015

2 comunicări:

. SRL

C.N.A.D.N.R SA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1161/2015. Judecătoria ORADEA