Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2419/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 2419/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 2419/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2419/2015

Ședința publică de la 12 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-C. U.

Grefier F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe lichidator I. M. și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE-DGFP CLUJ N. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă nimeni.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut cauzei de către care învederează faptul că cererea legal timbrată, după care:

În baza art. 159 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial în baza art. 31 al.4 din legea 7/1996, să judece prezenta cauză.

În baza art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile de la dosar în dovedirea plângerii formulată.

Nemaifiind alte cereri de propus, probe de administrat, excepții de invocat, instanța consideră cauza lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare pe fond.

INSTANȚA,

DELIBERÂND:

ISTORICUL CAUZEI

1. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 20.11.2014, petentul I. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, anularea încheierii OCPI Bihor nr._/06.11.2014 și respingerea cererii de notare a procesului verbal de sechestru pentru suma de_ lei asupra imobilului nr. top 3924/1 înscris în CF_-C1-U5 provenit din CF_ cu intabularea dreptului de ipotecă în favoarea intimatului.

În motivarea de fapt arată că procesul verbal de sechestru din 25.09.2014 nu i-a fost comunicat în mod legal, iar suma pentru care s-a cerut notarea în CF este o datorie personală ca și contribuție la asigurările sociale de sănătate din activități independente. S-a judecat cu DGFP Bihor pentru restituirea unor plăți achitate cu titlu de impozit din cedare folosință bun pentru spațiul situat în Oradea, . în cuantum de_ lei, în urma rezilierii contractului de închiriere nr. 25/11.03.2007, conform sentinței 665/. Bihor. Potrivit adeverinței de venituri pe anul 2009 emise de ANAF nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile, la fel și în anul 2010. În anul 2011 a realizat un venit de 516 lei pentru care a achitat impozit de 83 lei. În aceste condiții este evident că nu poate datora o contribuție CAS de_ lei.

Nu invocă motive de drept.

În probațiune depune înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de 50 lei (f. 15), conform art. 20 din OUG 80/2013.

2. Intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR nu a formulat întâmpinare, dar a depus înscrisuri în probațiune.

3. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. OCPI Bihor a trimis la dosarul cauzei actele ce au stat la baza emiterii încheierii nr._/06.11.2014.

ANALIZA INSTANȚEI

Prin încheierea nr._/02.10.2014 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor s-a admis cererea intimatului Ministerul Finanțelor Publice cu privire la imobilul nr. top 3924/I înscris în CF_-C1-U5 proprietatea petentului și a soției sale în consecință s-a notat procesul verbal de sechestru asupra cotei de imobil a petentului pentru suma de 19.103 lei sub B4 și s-a intabulat dreptul de ipotecă legală sub C2 în favoarea intimatului.

Împotriva încheierii de mai sus a formulat cererea de reexaminare petentul, pe care OCPI Bihor a respins-o prin încheierea nr._/06.11.2014. Pentru a dispune astfel, registratorul șef a motivat că, în conformitate cu art. 29 alin. 1 din Legea 7/1996, registratorul de carte funciară verifică doar condițiile de formă ale actului juridic, nu și pe cele de fond; au mai fost redate în motivarea de drept dispozițiile art. 151 alin. 9 și 152 alin. 1 și 2, art. 154 alin. 1 și 5-9 din OG 93/2003.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile din_ emis de ANAF în dosarul execuțional nr._ s-a procedat la sechestrarea apartamentului nr. 1 din Oradea, Calea Clujului, nr. 94 cu terenul aferent având nr. top 3924/I din CF_-C1-U5.

Contrar celor susținute de petent, dreptul de ipotecă legală afectează doar cota petentului din bunul proprietate comună cu al soției, astfel cum s-a precizat în mod expres în încheierea nr._/02.10.2014 de admitere a cererii intimatului: „se notează proces verbal de sechestru asupra cotei de imobil a numitului I. M.”.

Conform art. 902 alin. 2 pct. 17, sechestrul și urmărirea bunurilor sunt raporturi juridice supuse notării în CF. Primind cererea formulată de intimată, OCPI are obligația de a o analiza procesul verbal de sechestru din 25.09.2014 doar sub aspectul condițiile limitative prevăzute de art. 29 alin.1 lit. a-g din Legea 7/1996, între care încheierea cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege, identificarea corectă și completă a părților și individualizarea imobilului. Mai departe, la art. 30 alin. 1 din Legea 7/1996 se prevede că registratorul va respinge cererea prin încheiere motivată dacă actele depuse în justificare nu îndeplinesc condițiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora. În speță procesului verbal de sechestru este întocmit cu respectarea condițiilor de formă legale, aspect necontestat de petent. De asemenea, înscrisurile conțin informații complete privind părțile, în speță debitorul și organul fiscal care a dispus măsura sechestrului și privind imobilul, care este identificat prin număr de carte funciară și nr. topo.

Alte motive pentru care registratorul poate respinge cererea sunt cele de la art. 30 alin. 2 din legea 7/1996: dacă nulitatea absolută a actului juridic sunt în mod expres prevăzute de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute în reglementările în vigoare, neregularități care nu sunt aplicabile în speță.

Petentul a invocat faptul că nu are calitatea de debitor pentru contribuția CAS, obligația fiscală de_ lei fiind stabilită în mod nelegal. Procesul verbal de sechestru din 25.09.2014 poate fi contestat doar pe calea contestației la executare prevăzută de art. 172 din OG 2/2001, astfel că instanța nu se poate pronunța asupra temeiniciei acestuia în procedura plângerii împotriva încheierii de CF.

Petentul nu a contestat procesul verbal de sechestru din 25.09.2014 în condițiile legii, acesta era în vigoare la data soluționării cererii de înscriere a intimatei, astfel că în mod corect s-au efectuat operațiunile de notare și înscriere în CF.

Pentru motivele de mai sus, în temeiul art. 31 alin. 4 – 8 din Legea 7/1996, plângerea petentului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea împotriva încheierii OCPI Bihor nr._/06.11.2014 formulată de petentul I. M., domiciliat în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2, județul Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L.-C. U. F. Ș.

red. jud. L.C.U.

gref. F.Ș.

4 ex./20.04.2015

- 2 .

- petent I. M.

- intimat - M. FINANȚELOR PUBLICE-

DGFP CLUJ N. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ

A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2419/2015. Judecătoria ORADEA