Plângere contravenţională. Sentința nr. 1287/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1287/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1287/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentință civilă Nr. 1287/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M. I.
Grefier: F.-A. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent H. N. R. A. și pe intimat POLIȚIA L. ORADEA, având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că acțiunea este timbrată cu suma de 20 lei, după care:
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în baza art. 32 din OG 2/2001.
În temeiul art. 255 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și, în baza art.394 C., declară închise dezbaterile, reținând cauza pentru deliberare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin plângerea înregistrată la instanță la data de 07.11.2014, legal timbrată cu suma de 20 lei, petenta H. N. R. A. a chemat în judecată intimata Poliția L. Oradea solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună înlocuirea sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 cu sancțiunea „avertisment”.
În motivare, petenta arată că in mod prematur i s-a aplicat o amenda contravenționala in suma de 200 lei pentru faptul ca nu și-ar fi curatat terenul care ar fi fost incarcat cu vegetație, in speta cu planta ambrozie cu efect alergogen. Este posibil acest lucru, a cumparat terenul cu nr. cadastral_ in vederea construirii unei case de locuit pe care insa nu a edificat-o inca, terenul fiind un teren viran. V. destul de rar la acest teren, dar contrar celor sustinute de agentul constatator și-au curatat de cel putin 2 ori, la inceputul primaverii si in cursul lunii august acest teren. Este adevarat ca nu a mai curatat acest teren dupa acea data, si fiind un sezon foarte ploios, vegetația spontana probabil s-a reinstalat din nou. Urma ca dupa ce apareau brumele si vestejirea vegetatiei sa revină si sa curate din nou.
Nu sunt mari cunoscatori ai plantelor si nu a stiut cum arata ambrozia, motiv pentru care nu a cunoscut faptul ca pe teren se afla aceasta planta alergogena. Considera ca rostul celor din administratia locala este sa sesizeze despre acest fapt si numai dupa aceea sa treaca la sanctiuni, principalul rol al normelor de drept contraventional fiind acela de preventie. Este evident faptul ca prezenta unei plante alergogene in vegetatia spontana nu este un fapt voit iar ei, din fericire neavand probleme de alergie la ambrozie nu a cunoscut cum arata aceasta planta si nici macar ca este prezenta. Necunoasterea legii nu scuteste pe nimeni, dar solicită a se avea in vedere circumstanțele acestei fapte. Oricarei persoane care detine un teren i se poate intampla ca fara voia sa aiba pe acest teren o planta de tip alergogen despre a carei prezenta nu este conștient.
Considera ca este prematura masura luata, in conditiile in care cel putin 60-70% din locuitorii orașului, chiar daca au auzit de ambrozie si de efectul ei alergogen, sa nu cunoasca aceasta planta. Daca insa ar fi fost atentionati de existenta acestei plante, insotita eventual de o descriere fotografica si cateva explicatii si mentiunea modului in care trebuie sa o combată pe viitor, ar fi putut lua anumite masuri eficiente de combatere, mult mai eficiente decat plata unei amenzi care are doar scopul de a alimenta bugetul local.
Intimata Poliția L. Oradea a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii.
În motivare, intimata invocă textele legale aplicabile și arată că susținerile petentei sunt neîntemeiate, dovadă în acest sens fiind planșele foto. S-a aplicat minimul amenzii prevăzut de actul sancționator, respectiv 200 lei, fapt care dovedește că agentul constatator a aplicat sancțiunea în raport cu pericolul social concret, modul și mijloacele de săvârșire, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Starea de fapt menționată în procesul verbal contestat corespunde realității și pe cale de consecință petenta a săvârșit contravenția descrisă și sancționată prin procesul verbal contestat, motiv pentru care se impune menținerea sancțiunii aplicate.
La data încheierii procesului-verbal contestat, petenta s-a făcut vinovată de săvârșirea faptei prin inacțiune, fapta contravențională constând în neluarea măsurilor necesare întreținerii terenului pe care il detine. În acest sens se poate proba fapta prin imagini foto efectuate de agentul constatator la fața locului și din care se poate observa cu ușurință faptul că terenul în discuție nu este întreținut corespunzător, fiind acoperit și cu ambrozie, plantă cu efect alergen.
Potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Zilberberg împotriva Rep. M.) amenda contravențională nu are caracterul unei despăgubiri pentru acoperirea unui prejudiciu, ci o funcție represivă și preventivă similar unei sancțiuni penale, devenind astfel incidente garanțiile prevăzute de art. 6 CEDO, latura penală.
Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor a fost întocmit de agentul constatator în conformitate cu dispozițiile art.15 alin.1, art.16, art. 19, art.21, art.25, art. 27 din OG nr. 2/2001.
Analizând plângerea prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 petentei i-a fost aplicat amenda contravențională în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 lit. h și sancționată de art.17 alin. 1 lit.b din HCL nr. 429/2009, constând în aceea că nu întreține curățenia pe terenul proprietatea sa, acesta fiind acoperit cu ambrozie, plantă cu efect alergen.
Plângerea contravențională este formulată în termen legal.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Sub aspectul elementelor constitutive ale contravenției, prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv existența faptei, incriminarea și sancționarea legală a acesteia și existența vinovăției, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art.8 alin.1 lit. h din HCL nr. 429/2009, persoanele fizice au obligația de a lua măsuri pentru eliminarea pelinului și a ambroziei în cazul prezenței acestor plante cu efect alergen pe spațiile verzi pe care le dețin sau administrează, iar nerespectarea acestei obligații constituie contravenție conform art.17 alin. 1 lit.b din HCL nr. 429/2009.
Având în vedere cuprinsul acestui text legal raportat la starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție, văzând și fotografiile efectuate de intimată, ținând cont și de poziția de recunoaștere manifestată, instanța apreciază că fapta petentei întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa la data efectuării controlului.
Sub aspectul regimului sancționator însă, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a atrage atenția petentei asupra necesității respectării obligațiilor legale.
Față de aceste aspecte instanța va admite plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 cu sancțiunea Avertisment.
Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petenta H. N. R. A., CNP_, cu domiciliu ales în Oradea, ..1, ., în contradictoriu cu intimata Poliția L. Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr. 1, jud. Bihor.
Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 cu sancțiunea Avertisment.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2015.
Președinte, Grefier,
I. L. M. S. F.-A.
Red. ILM
4 ex./10.03.2015
Pentru conf. – 2 . N. R. A.
POLIȚIA L. ORADEA
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3256/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3273/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








