Pretenţii. Sentința nr. 3273/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 3273/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 3273/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 3273/2015

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. S.

Grefier C. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. G. U. și pe pârâtul R. M. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru data de 03.04.2015.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că, prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 14.02.2013 scutită de taxă de timbru, reclamanta A. DE P. „ G. U.„ - Oradea a chemat în judecată pe pârâtul R. M. C..

S-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.186,22 lei reprezentând cheltuieli restante pentru perioada martie 2011- decembrie 2013, precum și a sumei de 827,76 lei penalităti de întârziere până la data de 06.02.2014 și în continuare penalităti de 2% calculate începând cu data de 06.02.2014 până la data plătii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta învederează instanței că pârâții, în calitate de membii ai Asociației de P. „G. U.„ nu și-au îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor comune restante pentru perioada menționată mai sus, deși au fost somați în acest sens.

Se invocă în drept Legea nr. 230/2007, O.G. nr. 95/2001, Legea nr. 145/1999.

Pârâtul a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru pretentiile referitoare la perioada februarie 2010- decembrie 2013.

Reclamanta s-a opus admiterii exceptiei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform fișei apartamentelor aflată la dosar, pârâtul figurează în evidențele Asociației de P. cu un debit restant la cheltuielile comune pentru perioada februarie 2010-decembrie 2013.

In conformitate cu dispozitiile art. 137 C.pr.civ.instanta va admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune în ceea ce priveste pretentiile reclamantei vizând perioada februarie 2010- februarie 2011 invocată de pârât, având în vedere art. 3 din Decretul Lege nr. 115/1958 privind prescriptia extinctivă pe motiv că au trecut mai mult de trei ani de la data nasterii dreptului de a formula pretentii, și anume 24.02.2013.

Tinând cont de același text de lege, va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune în ceea ce priveste pretentiile reclamantei pentru perioada martie 2011- decembrie 2013 invocată de pârât.

Deși somat la executarea obligației, pârâtul nu s-a conformat.

Potrivit prevederilor art.29 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari (anexa 2 la L.114/1996) toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească în avans cota ce le revine din bugetul pentru cheltuielile comune. Conform art 58 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a L.114/1996 – Legea locuintei aprobata prin HG nr. 1275/2000 proprietarii sunt obligati să achite cota parte cuvenită din cheltuielile comune restante. Neplata în termen de 20 de zile de la data exibilității plății ( care este cea a afișării listei de plată ) atrage plata penalităților în procent de 0,2 % pe fiecare zi de întarziere, fără ca suma totală a acestora să depașească cuantumul debitului restant. ( art. 49 din L.230/2007 ).

Articolul 49 alin.1 din L. nr. 230/2007 prevede că perceperea penalităților de întârziere se stabilește în Adunarea Generală a Asociației de P..

Întrucât pârâtul, în calitate de membri ai acesteia, nu și-au îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor comune pentru perioada martie 2011- decembrie 2013, instanța, în temeiul dispozițiilor legale despre care s-a făcut vorbire, va admite în parte cererea potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Fiind în culpă procesuală, în acord cu art. 274 C.pr.civ., pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei reprezentând onorariu avocatial de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantei vizând perioada februarie 2010-februarie 2011 invocată de pârât.

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantei pentru perioada martie 2011-decembrie 2013 invocată de pârât.

Admite în parte cererea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „G. U.” cu sediul în loc. Oradea, .. 15, ., jud. Bihor și cu sediul procesual ales la Cabinet Individual „Dimeny B.-Cabinet de Avocat” cu sediul în loc. Oradea, .. 1, ., jud. Bihor împotriva pârâtului R. M. C. cu domiciliul în sat. Șoimi, ., ..

Obligă pe pârât să-i plătească reclamantei 1.186,22 lei reprezentând restanță la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada martie 2011-decembrie 2013, penalități de întârziere aferente în cuantum de 827,76 lei (calculate până la data de 06.02.2014) și în continuare penalități de 0,2 % calculate începând cu data de 06.02.2014 și până la data plății efective.

Obligă pe pârât la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din 03.04.2015.

P.,GREFIER,

S. M., în concediu de odihnă,C. C., semnează VICEPRESEDINTELE INSTANTEI, semnează grefier-șef I. F. sectie civilă, R. M.

red.S.M.10.08.2015

Tehnored.C.C.17.08.2015

2 .

- A. DE P. G. U.

- R. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3273/2015. Judecătoria ORADEA