Plângere contravenţională. Sentința nr. 1740/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1740/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1740/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1740/2015

Ședința publică de la 20.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. G.

GREFIER: L. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata C.N.A.D.N.R. SA, prin C.E.S.T.R.I.N, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru petentă av. C. F. în baza delegației de la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că plângerea este formulată în termen, iar în baza art. 131 al.1 c.p.c., verifică din oficiu competența si constată că este competentă general, material si teritorial în soluționarea cauzei.

Avocatul petentei depune la dosar un comunicat al Înaltei Curți de Casație si Justiție, invocă Decizia nr. 6 din dosarul cu nr. 14/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, privind lipsa semnăturii olografe a agentului constatator de pe procesul-verbal de contravenție.

Arată că nu mai are de propus alte probe în cauză și solicită cuvântul în fond.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, în temeiul art. 255 și 258 Cod proc. Civ. apreciindu-le pertinente, concludente si utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în fond.

Avocatul petentei solicită admiterea plângerii, să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție; cu cheltuieli de judecată în valoare de 20 lei reprezentând taxă de timbru.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND,

Constată că prin plângerea înregistrată la instanță sub dosar nr._, la data de 27.10.2014, petenta . a chemat în judecată pe intimata C.N.A.D.N.R. SA, prin C.E.S.T.R.I.N, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 22.09.2014, cu exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

În motivarea plângerii, s-a arătat că petenta a fost sancționată pentru că nu deținea rovinieta valabila pe autoturismul marca OPEL ASTRA, cu . sașiu W0L0TGF48X2230535, iar sancțiunea contravențională este amenda în cuantum de 250 de lei. S-a mai arătat că petenta nu poate să fie de acord cu această sancțiune contravențională, pentru doua motive principale: în primul rând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu îndeplinește condițiile legale stabilite de legea-cadru, mai precis art. 17 din OG 2/2001. Astfel, procesul-verbal de contravenție nu poartă semnătura agentului constatator, iar art. 17 din OG 2/2001 nu amintește în nici un fel de asimilarea semnăturii electronice cu cea olografă, care trebuie aplicată de către agentul constatator.

Mai arată că, pentru autoturismul marca OPEL ASTRA . sașiu W0L0TGF48X2230535, rovinieta era achitată, doar că acest autoturism a fost înstrăinat și schimbate numerele de înmatriculare, însă actul juridic de vânzare-cumpărare nu duce la eliminarea efectelor juridice ale achitării rovinietei pentru autoturismul respectiv, deoarece elementul de identificare nu este proprietarul, ci . sașiu.

Achiziția rovinietei este în legătura cu autoturismul pentru care se cumpără și nu pentru proprietarul acestuia, or în măsura în care proprietarii autoturismului se schimbă pe perioada de valabilitate a rovinietei, aceasta nu își pierde efectele, decât la momentul expirării perioadei pentru care a fost cumpărată.

Aceasta este concluzia care se desprinde din lecturarea textului de lege înserat în cadrul art. 1 alin. 1 indice 1 lit. a, b și c din OG 15/2002, unde se definește noțiunea de rovinietă valabilă și în niciuna dintre aceste ipoteze legale, rovinieta nu își pierde valabilitatea prin vânzarea autoturismului.

În drept, s-au invocat prev. art. 17 din OG 2/2001; art. 1 alin. 1 indice 1 lit. a, b si c din OG 15/2002: art. 1 alin. 2 din OG 15/2002.

În probațiune, s-a depus la dosar copia procesului-verbal de contravenție – fila 8 dosar.

La data de 24.11.2014 (fila 13 dos.), intimata C. SA, prin CESTRIN a depus la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca fiind nefondată și neîntemeiată, cu menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.

În motivarea poziției sale, intimata arată că procesul-verbal de contravenție . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Apreciază intimata că, din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, reiese că procesul-verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator M. A. A., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semănătura electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Întrucât art. 17 din OG nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", apreciază intimata că PVCC contestat este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe înscrisuri, care, emanând de la intimată si recunoscute, dobândesc potrivit legii, valoarea unor acte autentice, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.

Referitor la cele invocate de petentă pe fond, arată intimata că, potrivit art. 9 din Normele Metodologice pt. aplicarea tarifului de utilizare a zonei drumurilor naționale din România, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 769/2010, „în cazul schimbării nr. de înmatriculare al vehiculului, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul solicită efectuarea modificării în baza de date, în scris, la C. SA”. În același sens sunt și prevederile art. 1 alin. 12 din OG 15/2002.

Concluzionând, susține intimata că în speța de față, nu pot fi luate în considerare apărările contestatorului, nefiind înregistrată cererea de modificare a valabilității rovinietei pentru noul nr. de înmatriculare al mașinii.

În drept, s-au invocat disp. O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În probațiune, s-au depus la dosar, în copie: certificatul calificat pe numele agentului constatator, dovada comunicării procesului-verbal de contravenție, fotografii ale autoturismului (filele 17-22 dos.).

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. procesul verbal de contravenție . nr._/22.09.2014 (f. 8 dosar), societatea petentă . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, în baza art. 8 alin. 2 din O.G 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 01.07.2014, pe DN7 km 411+ 865 m, Sacamas, județ Hunedoara, a fost depistat vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, fără a deține rovinietă valabilă la momentul controlului.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului legal.

Verificând procesul verbal de contravenție din perspectiva condițiilor de legalitate, instanța contată că acesta nu cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 act., respectiv semnătura olografă a agentului constatator.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6 din dosarul cu nr. 14/2014, în recursul în interesul legii promovat, admițându-l și stabilind că procesele-verbale de contravenție transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Față de cele mai sus expuse, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție nu întrunește exigențele edictate de prevederile O.G. nr. 2/2001, ca o garanție de legalitate a acestuia.

În consecință, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța va admite plângerea contravențională si va constata nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție și a sancțiunii aplicate, exonerând petenta de la plata amenzii.

În baza art. 453 din Noul C.Pr.Civ., fiind în culpă procesuală, instanța o va obliga pe intimată la plata sumei de 20 lei cheltuieli de judecată în favoarea societății petente, suma reprezentând cheltuieli cu taxa de timbru pentru plângerea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO_, cu sediul procedural ales în Oradea, P-ța 1 Decembrie, nr. 5, . Cabinetului de Avocat C. F. C., în contradictoriu cu intimata C. SA, prin CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, și în consecință:

Constată nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție . 14 nr._/22.09.2014, încheiat de intimată pe numele societății petente.

Exonerează petenta de la plata amenzii aplicate.

Obligă intimata la plata sumei de 20 lei cheltuieli de judecată în favoarea societății petente.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Jud. Oradea.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. G. L. R.

GL/RL

4 ex./06.04.2015

2 com./ - petenta .

- intimata C. SA - CESTRIN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1740/2015. Judecătoria ORADEA