Plângere contravenţională. Sentința nr. 1971/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1971/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 1971/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1971/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. E. R.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A. I. L. și pe intimatul I. B. - SPR B., având ca obiect plângere contravențională_.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 21.11.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul disp. art. 155 1 C.proc.civ., față de neîndeplinirea de către petent a obligațiilor stabilite în sarcina sa și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepție.
Instanța
DELIBERÂND:
Asupra acțiunii civile introduse de către petentul A. I. L. în contradictoriu cu intimatul I. B. - SPR B. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2013, având ca obiect plângere contravențională;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 21.11.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 C.p.civ. pentru neîndeplinirea de către petent a obligațiilor stabilite în sarcina sa, în sensul de a preciza dacă autoturismul cu numărul de înmatriculare_ avea poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA valabilă la data de 24.01.2013, iar în caz afirmativ să depună la dosar pentru următorul termen de judecată o copie a acesteia;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a admite excepția perimării cererii și pe cale de consecință a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii, excepție invocată din oficiu.
Constată perimată cererea, formulată de petentul A. I. L. cu domiciliul în Oradea, .. 2C, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul I. B. - SPR B. cu sediul în Oradea, .. 18, jud. B..
Cu recurs în 5 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. O. E. M. M. A.
Red. R.O.E.
Dact. M.A.M.
2 ex./05.03.2015
Dosar nr._
HOT.
Admite excepția perimării cererii, excepție invocată din oficiu.
Constată perimată cererea, formulată de petentul A. I. L. cu domiciliul în Oradea, .. 2C, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul I. B. - SPR B. cu sediul în Oradea, .. 18, jud. B..
Cu recurs în 5 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015.
PREȘEDINTE
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2165/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2271/2015.... → |
|---|








