Contestaţie la executare. Hotărâre din 09-03-2015, Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 2317/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
HOTĂRÂREA CIVILĂ NR. 2317/09.03.2015
Ședința publică din data de 09.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. C. H.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul I. A. C. și pe intimatul . reprezentată legal prin administrator M. S. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 02.03.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 02.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea de a formula și depune concluziii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 09.03.2015.
INSTANȚA
DELIBERÂND,
Constată că la data de 16.05.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea de chemare în judecată formulată de către contestatorul I. A. C. în contradictoriul cu intimatul . reprezentată legal prin administrator M. S. C., având ca obiect contestație la executare.
Prin cererea de contestație la executare, contestatorul a solicitat anularea Încheierii de încuviințare a executării silite nr. 4240/2014, pronunțată de către Judecătoria Oradea la data de 28.03.2014; anularea în totalitate a executării silite și încetarea tuturor formelor de executare inițiate în dos. execuțional nr._ aflat pe rol la B. N. D. și pe cale de consecință ridicarea popririi de pe conturile bancare; obligarea intimatului la plata chletuielilor de judecată.
În motivare, arată că la data de 30.04.2014 i-a fost comunicat somația mobiliară nr. 9/28.04.2014 din dosarul execuțional nr. 60 al B. N. D., adresa de înființare a popririi și Încheierea nr. 2/60 privind cheltuielile de executare în cuantum de 1178,17 reprezentând debit datorat și cheltuieli de executare. Prin Încheierii 4240/2014 pronunțată de către Judecătoria Oradea la data de 28.03.2014 s-a încuviințat executarea silită pentru suma de 8004,60 lei în temeiul contractului de închiriere nr. 3533/2015 din data de 25.10.2014 autentificat de BNP B. R., contract încheiat cu intimatul . în calitate de locator, suma reprezentând garanția înmânată de către locator pentru plata utilităților sau pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, obligații pe care acesta nu le-a îndeplinit. Mai arată că încuviințarea executării silite se poate realiza numai în temeiul unui titlu executoriu, sens în care contractul de închiriere nu reprezintă un titlu executoriu, iar mai mult potrivit art. 662 cod civil creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Cererea e motivată în drept pe dispozițiile art. 1798, art. 1809, art. 1816 Cod civil, art. 662, art. 665, art. 711-715 C., iar în probațiune se depun înscrisuri și se solicită interogatoriul intimatului.
Prin întâmpinarea depusă la data de 08.12.2014, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând că contractul de închiriere este un titlu executoriu în integralitatea sa.
În motivare arată că garanția achitată are natura unei garanții reale mobiliare, a unei ipoteci mobiliare, care reprezintă titlu executoriu potrivit art. 2431 Cod civil. Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței arată că aceste condiții sunt îndeplinite întrucât nu a intrat în posesia spațiului închiriat, locatarul neîndeplinindu-și obligația esențială de a preda spațiul.
Întâmpinarea e motivată în drept pe dispozițiile art. 639 C., art. 2387-2389 Cod civil.
Prin Încheierea de ședință din data de 08.12.2014 instanța a încuviințat pentru contestator proba cu interogatoriul intimatului.
Analizând cererea formulată prin prisma probelor administrate și a normelor legale incidente, instanța reține următoarele.
În baza contractului de închiriere încheiat între părți și autentificat sub nr. 3533/25.10.2013 de BNP B. R. G., intimata a pornit executarea silită în dosar execuțional nr. 60/2014 al B. N. D. împotriva contestatoarei pentru recuperarea sumei de 8004,60 lei plătită de intimată cu titlu de garanție contractuală.
Prin încheierea civilă nr. 4240/2014 a Judecătoriei Oradea s-a încuviințat executarea silită.
În esență apărarea contestatoarei privește faptul că contractul de închiriere ce stă la baza executării silite nu constituie titlu executor.
Din analiza contractului de închiriere, respectiv a art. 3.3 (fila 13) se arată că intimata a achitat contestatoarei, în calitate de locatar, la data autentificării actului cuantumul a trei chirii (3*600EURO) ”care constă într-o garanție pentru plata utilităților sau penalitate pentru neîndeplinirea obligațiilor contractului”. Această sumă face obiectul executării silite, în sensul că intimata solicită a i se restitui de la contestatoare.
În ce privește incidența art. 639 C., instanța constată că deși contractul îmbracă forma autentică totuși din contract nu se poate deduce creanța certă și exigibilă pentru suma de 8004,60 lei ce o are intimata împotriva contestatoarei.
Caracterul cert al acestei sume ar exista în momentul în care contractul ar fi reziliat, iar intimata chiriașă nu ar mai avea nici o obligație contractuală, fiind îndreptățită doar atunci la restituirea sumei de bani plătită cu titlu de garanție. Ori în speță încă nu a fost tranșată nici data rezilierii contractului și nici întinderea obligațiilor părților, astfel cum s-au obligat prin contractul de închiriere încheiat.
Cu privire la incidența prevederilor art. 2431 Cod Civil, instanța reține că caracterul executor profită creditorului garanției și nu debitorului. Ori în speță, doar contestatoarea poate executa garanția, instanța neputând admite interpretarea intimatei în calitate de debitor al garanției. În aceste condiții nu are relevanță și nu sunt incidente cauzei prevederile art. 2389 Cod Civil ce doar clarifică posibilitatea de a ipoteca creanțele bănești izvorâte din contractul de locațiune.
Pentru aceste motive de fapt și drept, instanța constată că contractul de închiriere autentificat sub nr. 3533/25.10.2013 de BNP B. R. G. nu este apt de fi pus în executare silită în modalitatea solicitată de intimată cu consecința admiterii contestației și a anulării tuturor actelor de executare silită din dosarul execuțional conform dispozitivului.
În ce privește cererea de anulare a încheieri de încuviințare nr. 4240/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar_, reținând cele de mai sus, respectiv lipsa caracterului cert al creanței, constatând că la data pronunțării acesteia nu s-au avut în vedere prevederile art. 665 alin. 5 pct. 4 C., instanța, în baza art. 711 alin. 3 C., va dispune anularea încheierii nr. 4240/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar_ .
Pentru toate aceste considerente va admite contestația la executare conform dispozitivului.
Având în vedere că urmează a admite cererea, constatând culpa procesuală a intimatei o va obliga la plata către contestatoare a sumei de 1564,13 lei, din care 564,13 lei taxă judiciară de timbru și 1000 lei onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 60/2014 al B. N. D., astfel cum a fost formulată de contestatorul I. A. C. cu domiciliul în ORADEA, G E., nr. 18, ., în contradictoriu cu intimatul . cu sediul în ORADEA, .. 5, ., jud. Bihor.
Dispune anularea încheierii nr. 4240/2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar_ .
Dispune anularea tuturor actelor și formelor de executare emise în dosarul execuțional nr. 60/2014 al B. N. D..
Obligă intimata să achite contestatorului suma de 1564,13 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. H. B. A.
Red. R.H.
Dact. A.B.
4 ex/ 21.04.2015
2 .
I. A. C.
.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 09-03-2015,... | Anulare act. Sentința nr. 2603/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








