Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 11102/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-M. F.
Grefier L. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent F. E. și pe intimat C. SA - C., având ca obiect plângere contravențională_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta personal, lipsă fiind reprezentant al intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, după care:
Instanța, verificându-și competența conform art. 131 alin. 1 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul art. 126 din Constituția României, al art. 30 alin. 1 C.pr.civ., al art. 94 pct. 3 C.pr.civ. și al art. 10¹ din OG 15/2002.
În temeiul art. 237 alin. 2 pct. 7 C.pr.civ., instanța pune în discuție probațiunea.
Petenta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile, învederând că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de petentă este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 C.pr.civ., instanța o va încuviința.
Socotindu-se lămurită, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 C.pr.civ., declară cercetarea procesului încheiată.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C.pr.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Petenta solicită admiterea plângerii așa cu a fost formulată. Cu privire la excepția tardivității, invocă prevederile Deciziei 10 din 10.06.2013 pronunțată în RIL, comunicarea prin afișare a procesului verbal este subsidiară comunicării acestuia cu confirmare de primire. Susține că procesul verbal contestat nu i-a fost comunicat cu confirmare de primire, astfel nu a fost efectuată în mod valabil. Solicită respingerea excepției tardivității invocată de intimată. Solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, conform petitului, procesul verbal nefiind semnat olograf, acesta fiind un prim motiv de anulare, iar un al doilea motiv fiind prescripție executării sancțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ., închide dezbaterile.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională disjunsă din dosarul nr._/271/2015 având ca obiect contestație la executare și înregistrat pe rolul instanței în 28.07.2015, petenta F. E., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 28.05.2013, repunerea în termenul de formulare a plângerii contravenționale și anularea acestuia pentru lipsa semnăturii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii sale, petenta a arătat, în esență, că a aflat de existența procesului-verbal ca urmare a punerii în executare a debitului reprezentat de amendă, neștiind de existența acestui proces-verbal care a fost comunicat doar prin afișare la domiciliu, nu prin înmânare sau comunicare prin poștă, intimata procedând direct la afișare.
Invocă Decizia nr. 10/2013 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, art. 17 din OG nr. 2/2001, arătând că procesul-verbal nu a fost semnat de agentul constatator, ceea ce atrage nulitatea acestuia, fiind necesară semnătura olografă, și Decizia ICCJ nr. 6/2015 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
În probațiune, petenta a depus înscrisuri.
Plângerea contravențională și cererea de repunere în termen au fost legal timbrate cu taxe judiciare de timbru a câte 20 lei.
Prin întâmpinarea (f.13) formulată, intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale deoarece a fost formulată peste termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că petenta a fost sancționată deoarece în 27.04.2013, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 1H KM 053+000, pe raza localității Șimleul Silvaniei, fără a deține rovinietă valabilă.
Susține că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile legale, fiind întocmit în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Mai arată că procesul-verbal conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator P. L.-M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept, intimata a invocat OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.
În probațiune a depus înscrisuri și planșe foto.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție R13 nr._ din 28.05.2013 (f.11), petenta a fost sancționată contravențional, în baza art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/_, reținându-se în sarcina sa faptul că vehiculul său categoria A cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 1H KM 053+000, pe raza localității Șimleul Silvaniei, fără a deține rovinietă valabilă, în data de 27.04.2013, ora 17:04. Petentei i-a fost aplicată amenda contravențională în sumă de 250 lei și un tarif de despăgubire de 225 lei.
Comunicarea procesului-verbal s-a îndeplinit prin afișare la domiciliul petentei, potrivit procesului-verbal întocmit în acest sens (f.12).
Prin Decizia nr. 10/10.06.2013 privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contraven ț ie ș i a în ș tiin ță rii de plat ă, prin afi ș are la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiar ă comunic ă rii prin po ș t ă, cu aviz de primire.
Or, în speță, intimata nu a făcut dovada comunicării prealabile prin poștă a procesului-verbal, procedând direct la afișare. În aceste condiții, instanța constată că până în prezent, procesul-verbal nu a fost legal comunicat, termenul de depunere a plângerii contravenționale prevăzut de art. 34 din OG nr. 2/2001, de 15 zile de la data înmânării sau a comunicării, nefiind încă împlinit.
Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată prin întâmpinare.
În ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată de petentă, instanța o va respinge ca lipsită de obiect, deoarece, din moment ce procesul-verbal nu a fost legal comunicat, termenul de depunere a plângerii contravenționale nu s-a împlinit, astfel că nu se justifică repunerea în termen a petentei.
Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută conform enumerării exprese și limitative din art. 17 din OG 2/2001, instanța constată că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, având în vedere lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Acest motiv de nulitate a fost confirmat și prin Decizia nr. 6 din 16.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 14/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a alin. 2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Față de aspectul reținut mai sus, instanța apreciază că nu se mai impune analiza altor motive de nelegalitate și nici verificarea procesului-verbal sub aspectul temeiniciei.
Pentru motivele de mai sus, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.05.2013.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga intimata la plata către petent a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru plângerea contravențională. Instanța nu va obliga intimata și la plata contravalorii taxei de timbru aferente cererii de repunere în termen, având în vedere respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale ca lipsită de obiect.
Admite plângerea contravențională formulată de petenta F. E., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Oradea .. 65 Corp A ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., cu sediul în B.ști .. 401A sector 6, J_, CUI_, și, în consecință:
Constată nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.05.2013.
Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2015.
PreședinteGrefier
C. M. F.L. ȘERBĂNESCU
CMF-22.12.2015
4 ex. / 2 .> Petent:F. E.
Intimat ă:COMPANIA NA ȚIONAL Ă DE AUTOSTR ĂZI ȘI DRUMURI NA ȚIONALE DIN ROMÂNIA SA
prin Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatic ă – C.
| ← Revocare donaţie. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA | Partaj judiciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








