Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 10575/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier A. L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ - DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 6 ORADEA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 11.11.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 25.11.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. dosar_ petentul . în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 6 ORADEA a solicitat instanței de judecată anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/05.06.2015 iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu cea a avertismentului.
În motivare se arată că prin procesul verbal contestat intimata a reținut faptul că au fost încălcate prevederile art. 41 pct. 2 lit. c), 41 pct. 1 și art. 41 pct. 3 sancționate de art. 42 alin. 1 din Legea 82/1991 republicată.
Consideră că fapta reținută de intimată respectiv cea prevăzută de art. 41 alin. 1 din Legea 82/1991 este eronată
Petenta subliniază că chitanțele întocmite de societate îndeplinesc conținutul minim al formularului. Se subliniază că profitul de_ a fost înregistrat în contabilitate, inspectorii nereținând de fapt prin procesul verbal nerespectarea prevederilor speciale incidente în materie.
Se arată că societatea nu a urmărit nerespectarea prevederilor legale, sancțiunea aplicată fiind vădit disproporționată.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri respectiv audierea martorilor M. S. C., M. D..
În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat pe cale de excepție respingerea plângerii ca fiind tardiv introdusă iar pe fondul cauzei respingerea plângerii și pe cale de consecință menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
Se arată că procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, faptele fiind descrise detaliat în cuprinsul procesului verbal.
Intimata arată că OMFP nr. 1040/2004 se adresează persoanelor fizicie care au calitatea de contribuabil și nu societățilro comerciale., OMFP 170/2015 nu mai prevede obligația persoanelor fizice de a întocmi formularul Monetar după data de 01.03.2015.
Intimata arată că în cuprinsul chitanțelor emise de societate nu sunt evidențiate elementele minimale cerute de OMFP 3512/2008.
Totodată se subliniază că nu au fost constatate intenții de eludare a taxelor legale dar că întocmirea necorespunzătoare a documentelor financiare se sancționează cu amendă contravențională.
Se subliniază faptul că procesul legal se bucură de prezumția de legalitate, sarcina probei revenind petentei arătând totodată că raportat la gradul de pericol social ridicat al faptei se opune cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate prevederile art. 205CPC, OG 2/2001, OUG 28/1999.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei respingând proba cu martori.
Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/05.06.2015 petenta . a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 41 pct. 2 lit. c), art. 41 pct. 1 respectiv art. 41 pct. 3 din Legea nr. 82/1991 fiindu-i aplicată amenda în cuantum de 7000 lei pentru cele trei fapte reținute în sarcina sa.
Analizând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.
În conformitate cu prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 Constituie contravenție următoarele fapte … deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate; nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la … întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, respectiv prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare;
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține faptul că petenta nu a respectat prevederile legale anterior menționate motiv pentru care a fost sancționată.
Instanța reține faptul că prin fapta comisă petenta nu a urmărit eludarea taxelor, aspect constatat de altfel de către intimată cu ocazia efectuării controlului.
Cu privire la sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal contestat instanța reține următoarele
Dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevăd că la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mod de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
Aplicarea sancțiunii amenzii nu a fost realizată în spiritul legii astfel cum subliniază intimata prin întâmpinarea formulată, deoarece raportat la pericolul social redus al faptei, la faptul că petenta nu a urmărit eludarea taxelor, instanța apreciază că atenționarea petentei se poate realiza și prin aplicarea avertismentului.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de petentă instanța urmează să le respingă având în vedere faptul că acordarea cheltuielilor este legată de ideea de culpă procesuală, situație neîndeplinită în cazul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul ales în Oradea .. 10, județul Bihor în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București sector 5, ..
Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/05.06.2015 ca legal.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Respinge capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de azi 25 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. G. V. A. L.
Red./tehnored. MCG
11.12.2015
4 ex. – 2 ex. comunicare .
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8532/2015. Judecătoria ORADEA | Pretenţii. Sentința nr. 7883/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








