Plângere contravenţională. Sentința nr. 5778/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5778/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 5778/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5778/2015
Ședința publică din 12 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: B. P.
******
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentei – av. M. I., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:
Instanța constată că prezenta cauză este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 cod procedura civilă și stabilește că în baza art. 94 pct.4 cod procedură civilă raportat la art. 32 alin.2 din OG 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Reprezentantul petentei depune un înscris emis de către Eurexpert IPURL din care rezultă că petenta nu mai desfășoară activitate la nici un punct de lucru din data de 04.10.2011.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, în baza art. 394 alin. (1) C.proc.civ. instanța constată cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție contestat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub dosar nr._, petenta . în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA a solicitat anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ._ din data de 23.03.2015, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că la data de 23.03.2015 a fost sancționată pentru ca nu deține contract de salubritate cu operatorul licențiat, la sediul societății si nici la cele 10 puncte de lucru din municipiul Oradea prin procesul verbal atacat in urma așa-zisului control din data de 18.03.2015, efectuat in strada . Oradea, aplicându-se o amendă in valoare de 2000 lei.
Față de acestea în primul rând arată că . se găsește in procedura falimentului potrivit Sentinței nr. 2175/F/2011 (anexata), prin urmare nu desfășura din 04.10.2011 nici un fel de activitate la nici unu din fostele puncte de lucru ale societății.
Prin urmare procesul verbal încheiat este absolut nul, având in vedere faptul ca agenții constatatori au sancționat contravențional o societate ce se află în procedura falimentului si fără să aibă nici un fel de activitate de mai bine de 4 ani de zile.
Față de aceste aspecte solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție atacat si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la fila 15 Consiliul Local al municipiului Oradea- Politia Locala Oradea a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, menținând ca temeinic și legal procesul-verbal contestat.
În motivare se arată că în data de 18.03.2015, ora 16:10, în urma verificărilor efectuate pe . de lucru a societății de la nr.47 .-a constatat ca petenta nu si-a îndeplinit obligațiile privind încheierea unui contract de salubrizare cu operatorul licențiat-RER Ecologic Service SA.
In consecința, prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 23.03.2015 petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 lei în conformitate cu prevederile art.111 lit. h si art.125 lit. d din HCL nr.386/2009, privind aprobarea Regulamentului - Propriu al Serviciului de salubrizare a municipiului Oradea,dispunându-se ca măsura complementara încheierea unui contract de salubrizare in termen de 3 zile de la data comunicării procesului verbal de contravenție.
Raportat la prevederile legale menționate, apreciază criticile invocate de către petent ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal contestat, s-a dispus sancționarea contravenientului, fapta reținută în sarcina sa fiind prevăzută și sancționată ca atare în baza prevederilor HCL nr.386/2009.
In concret s-a constatat că la data și ora menționate în actul contestat . nu avea încheiat contract de salubrizare pentru punctul de lucru aflat pe ..
Procesul verbal a fost încheiat în urma verificărilor evidentelor RER Ecologic Service SA.
În drept au fost invocate prevederile art.205 N. C.Pr.Civilă, L. 155/2010, HG. 1332/2010, HCL 386/2009.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Petenta . este un agent economic cu sediul în mun. Oradea, față de care se desfășoară procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2006 potrivit Sentinței nr. 2175/F/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr._ .
Cu ocazia verificărilor efectuate în teren la data de 18.03.2014, la fostul punct de lucru de pe . constatat că petenta nu deține un contract de salubritate legal încheiat cu operatorul licențiat și cu delegare de gestiune din Oradea, nici pentru sediul principal și nici pentru cele 10 puncte de lucru din mun. Oradea.
S-a constatat că nedeținerea unui contract de salubritate constituie contravenție potrivit prevederilor art. 111 lit. h) din HG 386/2009 raportat la art. 125 lit. d) din H.G. 386/2009, care este sancționată cu amendă contravențională cuprinsă între 1.500 -2.000 lei atunci când subiectul activ este persoană juridică.
În aceste condiții a fost încheiat procesul verbal de constare și sancționare a contravențiilor PLO nr._/23.03.2015 prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii maxime de 2.000 de lei, stabilindu-se totodată în sarcina acestuia obligația de a încheia un contract de salubritate atât pentru sediul cât și pentru punctele de lucru în termen de 3 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Procesul verbal de constare și sancționare a contravențiilor a fost încheiat în lipsa petentului. În raport de data încheierii instanța constată că plângerea depusă la instanța de 03.04.2015 este formulată în termenul legal de 15 zile de la înmânare/comunicare, prevăzut în art. 31 din O.G. 2/2001.
Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia conform art. 17 din O.G. 2/2001, instanța constată că în cauză nu există lipsuri ori mențiuni necorespunzătoare, astfel că, sub acest aspect, procesul-verbal este legal încheiat.
De menționat este că prin plângere și răspunsul la întâmpinare petentul recunoaște anumite aspecte reținute de agentul constatator, și anume faptul că nu deține contract de salubritate, dar invocă în circumstanțiere faptul că fiind în faliment nu desfășoară activități.
În privința temeiniciei procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 111 lit. h) din HCL 386/2009 toate persoanele juridice, persoanele fizice și persoanele fizice autorizate cu sediul/ domiciliul pe raza mun. Oradea au obligația de a deține un contract de salubritate.
Atâta timp cât nu a dovedit că deține un contract de salubritate cu operatorul licențiat și cu delegare de gestiune din Mun. Oradea, petenta se face vinovată de săvârșirea primei contravenții reținute în sarcina sa.
Deci instanța apreciază că în aceste condiții agentul constatator care a aplicat amenda, a reținut corect starea de fapt, a identificat și indicat corect norma legală incriminatoare și cea sancționatoare, iar sancțiunea stabilită se găsește în limitele legale, chiar dacă este egală cu maximul special.
Totuși instanța reține că individualizarea sancțiunii în raport de pericolul social concret al faptei comportă discuții.
Societatea petentă este în insolvență și din 04.10.2011 nu mai desfășoară activități, prin urmare în concret aceasta nu poate produce deșeuri pentru a căror eliminare să aibă nevoie de un contract de salubrizare. Chiar dacă lichidatorul judiciar desfășoară în numele și pentru petentă activitățile necesare realizării creanțelor și închiderii procedurii, lichidatorul judiciar este o persoană juridică distinctă care deține propriul său contract de salubrizare.
În aceste condiții instanța apreciază că aplicarea sancțiunii amenzii este disproporționată încălcându-se astfel prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea aplicată, trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei și să se țină seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită.
Pentru aceste motive va admite în parte plângerea formulată de petentul. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei cu avertismentul.
Instanța nu se va pronunța asupra cheltuielilor de judecată nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată și precizată de petenta ., cu sediul în mun. Oradea, ., jud. Bihor, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având CUI_ în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local Oradea - POLIȚIA L. ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța Unirii nr. 1, jud. Bihor, având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/23.03.2015, prin urmare:.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei cu avertismentul.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de la 12 iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. MONICABOROȘ P.
Red/tehnored
PM/BP.
4 ex/01.07.2015
2 comunicări:
.
POLIȚIA L. ORADEA
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5893/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5868/2015.... → |
|---|








