Plângere contravenţională. Sentința nr. 5868/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5868/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 5868/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5868/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. G. C.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata POLIȚIA L. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și a doua strigare părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
În baza art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente și utile soluționării cauzei, constată că nu mai sunt alte excepții, cereri de formulat sau probe de administrat, considerând cauza lămurită declara închisă cercetarea procesului și procedează la judecarea cauzei pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 11.03.2015, sub dosar nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata Poliția L. Oradea, ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună, în principal, anularea procesului - verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 18.02.2015, ca netemeinic si nelegal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul sau reducerea cuantumului amenzii.
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1500 lei, pentru că la punctul de lucru situat in Oradea, B-duI Ș. cel M., nr. 79, spațiu comercial, nu s-a încheiat contract de salubritate cu operatorul licențiat de Primăria Municipiului Oradea.
Petenta a arătat că nu este de acord cu amenda contravenționala aplicată pe seama sa întrucât, conform hotărârii A. nr. 2/09.02.2015, a Rezoluției nr. 2123/11.02.2015 emisa de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor si a Certificatului de înscriere mențiuni nr. 5532/09.02.2015 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 19.02.2015, societatea a radiat punctul de lucru din Oradea ., nr. 79, spațiu comercial nr. 2, începând cu data de 10.02.2015, astfel că la data a controlului, nu se mai desfășura activitate de către societatea petentă la acel punct de lucru. Mai mult, petenta nu a fost notificata de către agenții Politiei Locale pentru a fi informata cu privire la obligațiile ce îi revin referitor la încheierea contractului de salubrizare cu un operator licențiat, nu a fost informata cu privire la data până la care poate intra in legalitate, precum si sancțiunea aplicabila in cazul neconformării. S-a susținut că în perioada în care a funcționat punctul de lucru, societatea a achitat către Asociația de proprietari, inclusiv taxa de salubritate aferenta, conform documentelor contabile depuse la dosar. S-a învederat că societatea petentă nu a mai fost sancționată contravențional pentru motivele cuprinse in procesul verbal de contravenție, obișnuind sa se conformeze tuturor aspectelor legale impuse de dispozițiile hotărârilor de consiliu local.
In drept, s-au invocat prevederile HCL 386/2009 modificata si OG 2/2001.
În probațiune, petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri: procesul verbal de contravenție contestat, Hotărârea A. nr. 2/09.02.2015 privind radiere punct de lucru, Rezoluția nr. 2123/11.02.2015 emisa de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, certificatul de înscriere mențiuni nr. 5532/09.02.2015 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 09.02.2015, copia coperții si a primei pagini din registrul unic de control din care reiese ca agentul constatator nu s-a înscris in acesta.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată si nelegala si, pe cale de consecința, menținerea procesului verbal de contravenție contestat.
In fapt, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru că nu a avut încheiat un contract de salubritate cu operatorul licențiat si cu delegare de gestiune din partea Primăriei Municipiului Oradea, faptă care constituie contravenție potrivit Hotărârii Consiliului local nr. 386/2009-art.l 11 lit h, fiind sancționată cu amenda intre 1500-2500 lei.
S-a arătat că potrivit art. 1 din OG.2/2001, aprobata prin Legea 180/2002, constituie contravenție fapta săvârșita cu vinovăție, stabilita si sancționată prin lege, ordonanța, hotărâre de Guvern sau prin hotărâre a consiliului local al municipiului. Potrivit art. 3 alin 2 din OG nr. 2/2001 „Persoana răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții". S-a susținut că procesul verbal contestat a fost întocmit de agentul constatator in conformitate cu dispozițiile art.15 alin. 1, art.16, art. 19, art.21, art.25, art.27 din OG.2/2001, ca urmare a constatării săvârșirii faptei de către contravenient, fapta prevăzuta si sancționată de norma legala in vigoare. Totodată, s-a menționat că procesul verbal de constatare a contravenției se bucura de prezumția de legalitate si adevăr, prezumție care poate fi răsturnata de către petenta, fapta fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/18.02.2015 (fila 9), intimata Poliția L. Oradea a sancționat contravențional pe petenta . cu amendă în cuantum de 1.500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 111, lit. h) raportat la art. 125, lit. d) din HCL nr. 386/2009.
S-a reținut faptul că, pe data de 11.02.2015, în urma controlului efectuat la punctul de lucru nedeclarat al petentei, ca spațiu comercial, situat în Oradea, pe ., nr. 79, . Bihor, petenta nu deținea contract de salubritate cu operatorul licențiat, cu delegare de gestiune din partea Primăriei Municipiului Oradea.
Instanța constată că plângerea contravențională este introdusă în termenul legal de 15 zile consacrat de prevederile art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/18.02.2015, instanța constată că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, art. 17 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001, iar în urma coroborării materialului probator existent la dosarul cauzei, nu există indicii de natură să răstoarne prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.
Raportat la motivele de nulitate invocate de petentă, instanța constată că prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, publicată în M.Of. nr. 833/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001. În raport de acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. Prin prisma dispozițiilor acestei decizii, obligatorie pentru toate instanțele, în temeiul art. 3307 Cod procedură civilă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că motivele de nulitate invocate de petentă sunt cauze de nulitate relativă, care pot duce la anularea procesului verbal doar daca se face dovada producerii unei vătămări care nu poate fi altfel înlăturată, dovadă care nu a fost efectuată în cauză de petentă.
În ceea ce privește lipsa unui martor asistent care să ateste refuzul contravenientului de a semna procesul-verbal, instanța apreciază că această lipsă nu este de natură a cauza petentei o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului sancționator. Martorul prevăzut la art. 19 din OG nr. 2/2001 are rolul de a confirma motivele pentru care contravenientul nu a semnat procesul-verbal și nu temeinicia acestuia. În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și formula toate apărările în fața instanței, indiferent dacă procesul-verbal a fost întocmit în prezența sau în lipsa sa și indiferent dacă a formulat sau nu obiecțiuni la procesul-verbal întocmit.
Nici neînscrierea acțiunii de control in Registrul unic de control nu atrage nulitatea procesului verbal de contravenție, putând atrage eventual sancționarea echipei de control, aspect reglementat in mod expres prin art. 9 din Legea nr. 252 din 10 iunie 2003 privind registrul unic de control.
În drept, instanța reține că fapta reținută în sarcina petentei îmbracă forma contravenției prevăzută de art. 111, lit. h) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 386/2009 privind aprobarea Regulamentului propriu al serviciului de salubrizare al Municipiului Oradea, care statuează că este obligatorie încheierea unui contract de salubritate cu operatorul licențiat și cu delegare de gestiune din partea Primăriei.
O atitudine contrară reprezintă contravenție, care se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, conform art. 125, lit. d) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 386/2009.
Privitor la temeinicia procesului-verbal, instanța are în vedere că, în dreptul român este unanim acceptat că actul administrativ legal încheiat are forță probantă asupra celor consemnate si constate personal de agentul care l-a instrumentat, ceea ce face ca în favoarea procesului-verbal sa opereze o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. Instanța apreciază că o astfel de prezumție este rezonabilă si legitimă, ocrotind încrederea de care trebuie sa se bucure actul autorității. Punând în balanță prezumțiile care operează în cauză, și anume prezumția de nevinovăție a petentei si prezumția de bună-credință a agentului constatator, hotărâtor asupra pricinii este faptul ca actul a fost întocmit la momentul constatării faptei în mod nemijlocit de agentul constatator.
Raportat la temeinicia procesului-verbal, instanța consideră că petenta nu a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură acesta, deși potrivit art. 249 Cod procedură civilă, ,,cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească’’.
Așadar, deși petenta a susținut că a achitat taxa de salubritate prin Asociația de proprietari, nu a probat nici că făcea parte din Asociația de proprietari a imobilului respectiv și nici că ar fi plătit vreodată o taxă de salubritate unei astfel de Asociații.
În plus, este adevărat că în data de 11.02.2015 – data constatării contravenției – petenta și-a radiat din Registrul Comerțului punctul de lucru din Oradea, ., nr. 79, . Bihor (conform înscrisurilor depuse la filele 11-13 din dosar), însă acest aspect nu înlătură răspunderea contravențională a petentei pentru perioada anterioară.
Coroborând probele administrate în cauză, instanța concluzionează că fapta săvârșită de petentă întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 111, lit. h) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 386/2009.
Cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța consideră că fapta a fost corect individualizată, iar amenda aplicată a fost în cuantumul minim special prevăzut de legiuitor pentru fapta săvârșită. Instanța apreciază că în speță s-a respectat voința legiuitorului de a se aplica o sancțiune care să respecte principiul proporționalității, iar aplicarea sancțiunii avertismentului pentru o astfel de faptă ar însemna a minimaliza importanța respectării legii.
În consecință, pentru considerentele de fapt si de drept expuse, în baza art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va constata că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, motiv pentru care urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând în întregime procesul verbal contestat.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. V. S.R.L., cu sediul în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimata Poliția L. Oradea, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor, și, în consecință:
Menține, ca legal și temeinic, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.02.2015 încheiat de intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. O. G. D. C.
Red. C.O.G.
Dact. DC/4ex/23.07.2015
Comunicări 2ex-.
- Poliția L. Oradea
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5778/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5880/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








