Plângere contravenţională. Sentința nr. 5916/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5916/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 5916/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5916/2015
Ședința publică de la 16.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.-D. B.
Grefier: M. A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ, având ca obiect plângere contravetionala
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru aceasta data, cauza fiind reținuta spre soluționare la data de 09.06.2015, încheierea de ședința de la acea data făcând parte integranta a prezentei hotărâri.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /09.01.2015 petenta .. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B. în principal anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat de către intimat la data de 19.12.2014, în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, în esență, petenta arata ca la data de 18.12.2014 inspectorii I. au descins vis a vis de Piata M. din Oradea unde a fost organizat un Targ de C. si unde petenta avea o ghereta si l-au gasit pe dl D. O. care era in prima zi de lucru, in proba, urmând a fi angajat din ziua următoare daca acesta corespundea. De asemenea nu s-a respectat principiul proportionalității.
În drept s-au invocat L.108/1999, L.554/2004, c.pr.civ.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii întrucât petenta este vinovată de fapta reținută în sarcina sa.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat de către intimat la data de 19.12.2014 petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de_ lei.
Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că se face dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petentă, prin înscrisurile depuse de către intimată la dosar.
De altfel, prin plângerea formulată petenta doar arată că persoana depistată nu avea contract de muncă, era in prima zi de lucru in probe de lucru.Trebuie remarcat că și pentru efectuarea unor probe de lucru trebuie incheiat contract individual de muncă in prealabil iar din declaratia olografă a lui D. O. Lorand aflata la fila 37 rezultă că acesta presta activitate din data de 01.12.2014.În lipsa unui înscris care să ateste incheierea contractului individual de muncă petenta nu face dovada unei stări de fapt contrare celei reținute prin procesul verbal.
Apărările petentei privind lipsa respectării principiului proportionalității nu pot fi primite, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate în continuare.
În primul rând trebuie făcută distincție între două ipoteze, în care se disting două forme diametral opuse ale gravității faptei contravenționale de primire a unei persoane la muncă, fără a avea încheiat contract individual de muncă.O primă ipoteză o reprezintă situația în care la momentul controlului desfășurat de agenții constatatori ai I. se constată prezența și desfășurarea muncii de către o persoană la o societate comercială fără a avea încheiat contract de muncă.Această ipoteză implică o gravitate sporită a faptei contravenționale, întrucât denotă intenția angajatorului de a se folosi de munca unor persoane, fără a le încheia contract individual de muncă, cu implicații deosebit de grave asupra protecției sociale a persoanelor respective care în acest mod nu beneficiază de o . drepturi actuale (de exemplu asigurarea de sănătate, care vizează și membrii familiei) și afectează și drepturile viitoare (dreptul la pensie).Pe de altă parte această practică prejudiciază bugetul de stat, prin neplata obligațiilor fiscale de către angajator.În mod categoric în ipoteza descrisă se impune sancționarea pecuniară a angajatorului. Această ipoteza corespunde tocmai speței de față.
Însă trebuie analizată și o altă ipoteză întâlnită în practică, care nu corespunde și speței de față. Această ipoteză o reprezintă situația în care la momentul controlului desfășurat de agenții constatatori ai I. nu se constată prezența și desfășurarea muncii de către o persoană la o societate comercială fără a avea încheiat contract de muncă, ci doar se constată că pentru trecut o anumită persoană a prestat muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă.Într-o atare situație, fapta contravențională există, dar se ridică problema proporționalității sancțiunii aplicate. Astfel doar in aceasta din urmă ipoteza s-ar putea ridica problema inlocuirii amenzii cu avertisment insă asa cum s-a aratat nu aceasta este ipoteza speței de față.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a respinge ca nefondată plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de către petenta .. cu sediul in Oradea, Calea A. nr.115 . jud.B. si punct de lucru in Oradea ..39 jud.B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B. cu sediul în Oradea, Calea Armatei Române nr.1B jud.B., privind procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat de către intimat la data de 19.12.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. DANIELMONICA A. B.
Red.ADB/16.06.2015
Tehn.BM/ 4 ex/ 2 . B./
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5880/2015. Judecătoria ORADEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5920/2015. Judecătoria... → |
|---|








