Plângere contravenţională. Sentința nr. 4852/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4852/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 4852/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4852/2015
Ședința publică din 15 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: B. P.
******
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petenta . sediul în mun. S., loc. Lancram, ., jud. A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având CUI_ în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin D.P.D.P. Cluj-N. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj
petent ., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:
Instanța constată că prezenta cauză este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 cod procedura civilă și stabilește că în baza art. 94 pct.4 cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 244 C.pr.civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul instanței sub dosar nr._, petenta . în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin D.P.D.P. Cluj-N. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr.15_ din data de 13.02.2015, intocmit de către C.- Direcția Regionala Drumuri si Poduri Cluj, ., Cluj N., jud. Cluj- ACI Bors.
În motivare se arată că la data de 13.02.2015, reprezentanții pârâtei au constatat că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ /_, utilizat de ., a fost surpris în trafic circulând fără rovinietă, motiv pentru care s-a aplicat amenda de 3.000 ron în temeiul art. 8 al. l si 2 din O.G. nr. 15/2002.
Apreciază că sancțiunea contravenționala aplicată este netemeinică și nelegală astfel:
1. La procesul verbal de contravenție comunicat către petentă nu există nici o dovada cu privire la constatatrea contravenției, motiv pentru care solicită ca intimata să depună această dovadă urmând a preciza ulterior poziția sa față de situația de fapt constatată.
2. procesul verbal de contravenție este nelegal si netemeinic si pentru motivul că la data respectivă societatea petentă avea rovinieta pentru autovehiculul în cauza, motiv pentru care apreciază că fapta pentru care a fost sancționați nu există.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție și plicul postal cu stampila de primire al acestuia; Rovinieta plătită pentru autovehiculul in cauza; împuternicire avocațială.
P. întâmpinarea depusă la fila 15 intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulata de petenta S.C. P. L. SRL ca neîntemeiată si menținerea procesului-verbal de contravenție . nr._/13.02.2015 ca temeinic si legal întocmit.
În fapt, la data de 13.02.2014, ora 01.00 în urma unui control efectuat de către agentul constatator Blocau D. din cadrul DRDP Cluj - ACI Bors, în punctul de trecere a frontierei DN 1 km 642+300, s-a constatat ca vehiculul de tip A2S3 cu numărul de înmatriculare_ /_ utilizat de S.C. P. L. SRL, a circulat fără a deține rovinieta valabilă la data si ora controlului.
Potrivit art. 11 din O.G. nr. 15/2002, așa cum a fost modificata prin Ordonanța nr. 8/2010, prin rovinieta valabilă se intelege rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Conform art. 8 din O.G. nr. 15/2002: „ Fapta de a circula fără rovinieta valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amenda". Ca urmare, consideră că agentul constatator a aplicat in mod corect dispozițiile legale în sensul sancționării petentei.
La data si ora controlului nu s-a prezentat agentului constatator nicio dovada a achitării rovinietei.
La întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției au fost respectate cerințele impuse de art. 16 si art.19 din O.G. 2/2001.
Contravenienta, persoana juridică, în momentul constatării săvârșirii faptei contravenționale, nu a avut un reprezentant legal care să aibă dreptul de a face obiecțiuni cu privire la modul de întocmire a procesului verbal. Conducătorul auto nu are calitatea de reprezentant legal al societății, acesta fiind împuternicit doar pentru a efectua un transport. Deoarece contravenienta nu era de față prin reprezentanții săi legali, procesul verbal a fost intocmit cu respectarea prevederilor art. 19 alin. 3 O.G. 2/2001.
Asa cum agentul constatator a făcut mențiunea în cuprinsul procesului-verbal, verificarea deținerii rovinietei s-a făcut cu ajutorul PDA-ului aflat in dotarea agenților constatatori din ACI Bors. Acesta este un aparat ce permite interogarea bazei naționale electronice de date în baza numărului de înmatriculare al vehiculului. Atâta timp cât în urma acestei interogări a rezultat faptul că pentru vehiculul în cauză nu a fost achitată rovinieta, agentul constatator a aplicat în mod corect prevederile legale.
Valabilitatea rovinietei începe de la ora achitării tarifului, conform art.3 alin.6 din Ordinul 769/2010, publicat în Monitorul Oficial partea I, nr.670/01.10.2010, care prevede ca: "Dacă ziua de început a valabilității este ziua în curs, valabilitatea rovinietei începe de la ora achitării tarifului de utilizare și expiră la ora 24.00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitată.”
Chiar în cuprinsul rovinietei pe care a depus-o este precizată în mod clar perioada de valabilitate a acesteia respectiv aceasta era valabilă pentru data de 13.02.2015 începând cu ora 07.54 si expiră în aceeași data la ora 23.59.
Astfel la ora controlului, respectiv 01.00 petenta nu deținea rovinieta valabilă, motiv pentru care, in mod corect a fost sancționată contravențional. Faptul că ulterior constatării contravenției si aplicării sancțiunii aceasta și-a achiziționat rovinieta, nu este în măsură să o exonereze de răspundere.
Majoritatea transportatorilor și-au făcut un obicei prin a utiliza drumurile din România fără a deține rovineta valabilă, iar în cazul în care sunt sancționați contravențional să procedeze de îndată la cumpărarea acesteia, și să conteste procesul verbal în instanță solicitând inlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
In cauza de față, consideră că nu se impune înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul. Sancțiunea pecuniară, prin rolul sau coercitiv si preventiv, are menirea de a descuraja încălcarea acestor dispoziții legale de către utilizatorii rețelei de drumuri naționale. In plus, prin cuantumul ridicat al amenzilor prevăzute în aceasta materie, legiuitorul atrage atenția asupra gradului de pericol social abstract ridicat al acestei contravenții, înlocuirea cu averismentul putând să se facă numai în mod excepțional.
Petenta avea obligația legală de a achiziționa rovinieta pentru vehiculul sau anterior plecării acestuia în cursă în condițiile în care la acest moment rovinietele se pot achiziționa si on-line.
În drept au fost invocate prevederile O.G. nr. 15/2002 cu modificările si completările ulterioare, O.G. nr. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, C. P. Civ.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
La data de 13.02.2015, la ora 100 agenți constatatori din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN R. S.A., din A.C.I. B., au efectuat un control în trafic. Cu această ocazie,a fost depistat în trafic ansamblul aparținând petentei . și purtând nr. de înmatriculare_ /_, cu masa totală maximă autorizată de 38,30 tone, care circula pe ruta B.- Oradea –B. fără a exista în baza de date dovada achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Concret petenta nu deținea o rovinietă valabilă la momentul depistării în trafic.
S-a apreciat că fapta constituie contravenție conform art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002, agenții constatatori au încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției CJACI061PJ nr._/13.02.2015, aplicând amenda în cuantum de 3.000 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul legal în termen de 48 de ore.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit la data constatării faptei, la ora 521, în lipsa reprezentantului legal al petentei și a fost expediat acesteia prin poștă. Conform mențiunilor de pe plic (fila 6), expediția s-a făcut la data de 16.02.2015 și plicul cu procesul verbal a ajuns la destinatar la data de 17.02.2015.
Împotriva procesului verbal s-a formulat plângere care a fost depusă la instanță la data de 24.02.2015, în interiorul termenului legal de 15 zile de la înmânare sau comunicare prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.
Petenta a invocat ca motive de nulitate a procesului verbal, invocând nevinovăția și deținerea unei roviniete valabile.
Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia conform art. 17 din O.G. 2/2001, instanța constată că în cauză nu există lipsuri ori mențiuni necorespunzătoare, astfel că, sub acest aspect, procesul-verbal este legal încheiat.
În această ordine de idei trebuie menționat că nu este vorba de o faptă constatată prin înregistrare video de Cestrin cu încheierea ulterioară a unui proces verbal emis și semnat electronic în sensul Legii 455/2002.
Dimpotrivă în cazul de față este vorba de o faptă constată personal de agenți constatatori, cu încheierea unui proces verbal tehnoredactat integral, respectând cerințele art. 17 din OG 2/2001 .
În cauză este vorba de o contravenție care presupune două elemente materiale diferite: un fapt pozitiv (circularea pe rețeaua de drumuri naționale) și un fapt negativ (nedeținerea unei roviniete valabile).
Faptul pozitiv a fost constatat personal de agentul constatator și recunoscut implicit de petentă prin răspunsul ca întâmpinare, prin care se arată că vehiculul venea din străinătate, că era noapte, că .-a făcut la ora 01,00 în vama borș, iar posibilitățile de dotare cu rovinieta erau limitate, conducătorul auto putând-o procura de abia la ora 7,54, însă vehiculul ar fi circulat doar pe o scurtă foarte distanță (de la . punctul de achiziție al rovinietei).
În privința „nedeținerii” verificarea s-a făcut tot personal de către agentul constatator cu ajutorul dispozitivului PDA deținut de acesta, însă fiind vorba de un fapt negativ, petenta avea nu doar dreptul ci și obligația de a dovedi faptul pozitiv contrar, al deținerii unei roviniete valabile pentru data și mai ales pentru ora controlului.
Instanța mai reține că, așa cum a concluzionat și CEDO în cauza P. contra Românei Curtea procedura națională, contencioasă de soluționare a plângerilor contravenționale oferă petenților contravenienți cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, iar hotărârile au la bază probele invocate și administrate la cererea părților, procedura în sine respectând garanțiile art. 6 din Convenție.
Instanța arată că deși avea dreptul, în cazul de față petenta nu a dovedit existența unui prejudiciu rezultat din aplicarea prezumției de validitate și temeinicie. Mai mult decât atât deși petenta avea posibilitatea de a formula apărări concrete prin plângerea sa și de a dovedi starea de fapt pozitivă contrară, aceasta a recunoscut fapta și a invocat argumente generice.
Astfel instanța apreciază starea de fapt ca fiind deplin dovedită.
În raport de această stare de fapt, cu privire la încadrarea juridică a faptei și la cuantumul amenzii, instanța constată că potrivit procesului verbal vehiculul oprit în trafic este de tip A2S3 iar potrivit Ordinului comun al Ministerului transporturilor și Ministerului de interne Nr. 407/991 din 26 iulie 1999/26 august 1999 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea și efectuarea transporturilor rutiere cu greutăți și/sau cu dimensiuni de gabarit care depășesc limitele maxime prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor acest cod desemnează un vehicul articulat format din cap tractor cu două osii și remorcă cu trei osii cu o masă maximă autorizată de 40 tone.
În baza art. 8 alin. 1-2 din O.G. 15/2002 raportat la tabelul din Anexa 2 la O.G. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă cu vehicule de transport marfă cu masă totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 t., cu minimum 4 axe inclusiv (categorie în care se încadrează și vehiculele A2S3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 4.500 lei, legiuitorul prevăzând limite diferite ale sancțiunii pentru diferite tipuri de vehicule în raport de gravitatea concretă a faptei.
Cu privire la temeinicia procesului verbal din perspectiva dozării sancțiunii aplicate, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și la aplicarea ei se va ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În calitate de profesionist petenta avea obligația de a verifica și de a se asigura la . bord se află toate documentele cerute de lege inclusiv rovinieta (care putea fi achitată anticipat inclusiv electronic), iar din atitudinea petentei rezultă că aceasta nu regretă săvârșirea faptei ci regretă că trebuie să suporte consecințele pecuniare a săvârșirii acesteia.
Instanța reține că, așa cum rezultă și din limitele ridicate ale sancțiunilor prevăzute de legiuitor, fapta are un pericol social ridicat, pericol rezultat nu numai din prisma prejudiciului adus bugetului C.N.A.D.N.R. și statului prin neplata rovinietei pentru ziua controlului, cât și din crearea unei practici de nesocotire cu știință a unei norme legale, general obligatorii.
Este adevărat că ulterior încheierii procesului verbal (la diferență de 6 ore) s-a achitat o rovinietă pentru valoarea minimă, dar această împrejurare nu este în măsură să înlăture pericolul social concret al faptei (pericol care a existat înainte de achitare).
De menționat că temeinicia și legalitatea sunt aspecte ce privesc încheierea procesului verbal și prin urmare analiza asupra temeiniciei și legalității se raportează exclusiv la momentul încheierii procesului verbal.
Nu poate fi primită susținerea că plata ulterioară a rovinietei ar constitui o dovadă de bună credință înlătura și /sau ar prejudiciul și pericolul social și că s-ar putea aplica pe acest motiv un avertisment, deoarece într-o atare situație sancțiunea ar fi lipsită de scopul său preventiv-educativ, iar petenta ar fi încurajată să nu achite rovinieta decât în zilele și exclusiv pentru vehiculele surprinse în trafic cu ocazia altor controale.
În concluzie, starea de fapt reținută în procesul verbal este în conformitate cu realitatea, amenda aplicată este situată în limitele legale și dozată proporțional cu pericolul social în funcție de criterii obiective, rezultă deci că procesul verbal este temeinic și încheiat în conformitate cu prevederile legale speciale.
Pentru motivele susmenționate, constatând că legalitatea și temeinicia procesului-verbal s-au dovedit pe deplin, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentă și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției CJACI061PJ nr._/13.02.2015 întocmit de agenți constatatori din cadrul A.C.I. B., inclusiv sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta . sediul în mun. S., loc. Lancram, ., jud. A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având CUI_ în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin D.P.D.P. Cluj-N. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/13.02.2015 întocmit de agenți constatatori din cadrul A.C.I. B..
Menține ca legal și temeinic procesul verbal atacat și sancțiunile aplicate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de la 15 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. MONICABOROȘ P.
Red/tehnored
PM/BP.
4 ex/09.06.2015
2 comunicări:
.
COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5913/2015. Judecătoria... → |
|---|








