Plângere contravenţională. Sentința nr. 6539/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6539/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 6539/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6539/2015
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P.-S.-F. P.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. M. și pe intimat C.-C., având ca obiect plângere contravențională_
La apelul nominal facut in cauza, nu se prezinta nimeni.
Procedura este completa.
S-a facut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 01.07.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
DELIBERÂND
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_, petenta S. M. a solicitat, în principal, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . 15 nr._/16.02.2015, în subsidiar, solicitând înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, petenta a arătat că prin procesul-verbal de contravenție a fost sancționată contravențional pe motiv ca autovehiculul său, cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins circulând pe DN1, km 574 + 900 m, Borod, fără a deține rovinietă valabilă.
De asemenea, a învederat instanței că procesul-verbal nu este semnat de agentul constatator, astfel cum prevede art. 17 din OG 2/2001, invocând și decizia nr. 6/16.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului.
În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri.
În drept au fost invocate normele legale în vigoare.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 15 nr._/16.02.2015, petenta S. M. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin 2 din OG nr. 15/2002. În sarcina petentei s-a reținut că autovehiculul acesteia a utilizat rețeaua de drumuri naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Analizând motivul de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, invocat de petentă, anume lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul procesului-verbal, instanța constată că este întemeiat.
Astfel, potrivit art.17 din OG 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat se menționează că acesta a fost „generat și semnat electronic conform prevederilor legii nr. 455/2001privind semnătura electronică…”.
Instanța va reține însă că în conformitate cu prevederile art. 4 din legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: În înțelesul prezentei legi:
1. date în forma electronica sunt reprezentari ale informatiei într-o forma conventionala adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice;
2. înscris în forma electronica reprezintă o colectie de date în forma electronica între care exista relații logice și functionale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;
3. semnatura electronica reprezintă date în forma electronica, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în forma electronica și care servesc ca metoda de identificare.
În speța de față însă, instanța constată că înscrisul în formă electronică ( însuși procesul-verbal de contravenție contestat) nu este destinat a fi citit prin intermediul unui program informatic, ci i-a fost comunicat petentei pe suport de hârtie.
În consecință, din interpretarea textului legal mai sus citat, având în vedere ca procesul-verbal de contravenție i-a fost comunicat petentei pe suport de hârtie și nu printr-un program informatic, văzând și dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că în speță era necesar ca agentul constatator să fi semnat olograf procesul-verbal atacat.
Totodată, instanța constată că prin Decizia nr. 6/16.02.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs in interesul legii, s-a statuat în mod obligatoriu că lipsa semnăturii olografe a agentului constatator de pe procesele-verbale de contravenție întocmite în temeiul art. 8 din OG nr. 15/2002, atrage nulitatea absolută a acestora.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat lipsește semnătura agentului constatator, instanța va admite plângerea formulată de petenta S. M., împotriva intimatei C. SA – C. și va anula procesul-verbal de constatare a contravențiilor . 15 nr._/16.02.2015, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și a tarifului de despăgubire.
Instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta S. M., domiciliată în Oradea, .. Berthlot nr. 18A, județul Bihor, împotriva intimatei C. SA – C., cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravențiilor . 15 nr._/16.02.2015, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și a tarifului de despăgubire.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2015.
PREȘEDINTE Grefier
P. P. S. F. C. R.
RED P.P.
DACT R.C. 17.08. 2015- 4 EX
2 .>
- C. SA – C.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6453/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6447/2015.... → |
|---|








