Plângere contravenţională. Sentința nr. 6604/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6604/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 6604/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA Nr. 6604/2015
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Grefier A. O. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta . SRL și pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect plângere contravențională_
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată ca prin serviciul registratura petenta a depus concluzii.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru această dată, cauza fiind reținută spre soluționare la data de 18.06.2015, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 19.01.2015, sub dosar nr._, petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 30.12.2014 și restituirea sumei confiscate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului si înlăturarea măsurii complementare privind suspendarea activității societății pe o perioada de 3 luni.
În motivare, petenta a invocat, în esență, următoarele: procesul-verbal este nul absolut pentru lipsa semnăturii contravenientului; suma confiscată nu a fost marcată datorită fluxului foarte mare de clienți care s-au aflat în unitate, fiind incident cazul fortuit; fapta săvârșită a fost o simplă greșeală, făcută în contextul situației tensionate care a existat în acel moment în unitate și pe care angajații petentei nu au știut să o gestioneze; prin raportare la criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului apare suficientă.
În drept: art. 31 din OG nr. 2/2001.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31.03.2015, intimata a solicitat respingerea plângerii, invocând, în esență, următoarele motive: activitatea petentei având caracter permanent, nerespectarea prevederilor legale se datorează în exclusivitate neutilizării aparatului de marcat electronic fiscal și neemiterii de bonuri fiscale; contrar susținerilor petentei, fapta prezintă un pericol social ridicat; procesul-verbal îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001; reprezentantul societății la data controlului era d-na B. C.-A. având calitate de martor; dispoziția legală impune agentului constatator aplicarea măsurii complementare; atât măsura confiscării cât și măsura suspendării activității se aplică de drept, în cazul în care se constată săvârșirea contravenției; sancțiunea avertismentului nu este justă și suficientă având în vedere pericolul social al faptei.
În drept, art. 205 C.pr.civ.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/30.12.2014, încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei, măsura suspendării activității pe o durată de 3 luni și măsura complementară a confiscării sumei de 329 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 10 lit. b) raportat la art. 11 lit. b) din OUG nr. 28/1999, republicată.
S-a reținut prin procesul-verbal că, in data de 30.12.2014, orele 15:15, s-a efectuat un control operativ inopinat, prin sondaj la punctul de lucru al petentei, din localitatea Oradea, .. 16, unde s-a constatat neîndeplinirea obligației operatorului economic de a utiliza aparatul electronic de marcat fiscal si neemiterea bonurilor fiscale pentru toate produsele vândute, fiind astfel încălcate prevederile art. 1 alin. 2 si art.10 lit. b din OUG nr. 28/1999. S-a arătat că, în urma inventarierii monetarului, s-a constatat un plus de casă în valoare de 329 lei, reprezentând sume bănești încasate si care nu au fost evidențiate în niciun document. Din explicațiile date de către numita B. C.-A. a rezultat faptul că suma de bani provine din vânzarea produselor fast-food din data de 30.12.2014 fără a emite bonuri fiscale datorită fluxului mare de clienți (f. 7).
Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța constată că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001, iar în urma coroborării materialului probator existent la dosarul cauzei, nu există indicii de natură să răstoarne prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.
De asemenea, au fost respectate și prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal fiind semnat de un martor. Pe de altă parte, petenta nu a invocat nicio vătămare care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
Raportat la fapta reținută în sarcina petentei, instanța reține că aceasta îmbracă forma contravenției prevăzute de art. 10, lit. b) raportat la art. 11 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 28/1999, republicată, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, care statuează că ,, neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate…’’ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
În ceea ce privește temeinicia situației de fapt consemnate în procesul-verbal, instanța reține că intimata a făcut dovada temeiniciei procesului verbal cu privire la fapta reținută în sarcina petentei.
Instanța reține, că, inclusiv starea de fapt descrisă de martorele D. A. G. și Berchis C. A. susțin starea de fapt descrisă în procesul verbal. Astfel, martorele au declarat că pentru banii confiscați nu au fost emise bonuri fiscale din cauza fluxului mare de clienți. Contrar susținerilor petentei, aceasta nu întrunește condițiile unui caz fortuit, nefiind un eveniment imprevizibil și care nu putea fi împiedicat de către petentă.
Instanța are în vedere că în dreptul român este unanim acceptat că actul administrativ legal încheiat are forță probantă asupra celor consemnate si constate personal de agentul care l-a instrumentat, ceea ce face ca în favoarea procesului-verbal sa opereze o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. Instanța apreciază că o astfel de prezumție este rezonabilă si legitimă, ocrotind încrederea de care trebuie sa se bucure actul autorității. Punând în balanță prezumțiile care operează în cauză, și anume prezumția de nevinovăție a petentei si prezumția de bună-credință a agentului constatator, instanța consideră că petenta nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal cu privire la prima contravenție reținută în sarcina sa.
În concluzie, instanța consideră că faptă săvârșită de petentă îmbracă elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art. 10, lit. b) raportat la art. 11 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 28/1999, republicată.
Însă, în privința individualizării sancțiunii aplicate, instanța apreciază drept corespunzătoare contravenției reținută în seama petentei sancțiunea avertismentului, față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, în raport de pericolul social concret al faptei săvârșite, împrejurarea în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Dispozițiile amintite permit instanței să individualizeze sancțiunea în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, nefiind un atribut exclusiv al agenților constatatori. Activitatea petentei, din această perspectivă, nu este exceptată de la controlul judecătoresc, o interpretare contrară încălcând principiul liberului acces la justiție.
Astfel, instanța va avea în vedere că amenda în cuantum de 8.000 lei aplicată petentei este disproporționat de ridicată raportat la gravitatea faptei săvârșită de aceasta, în concret raportat la suma de 329 lei - cu privire la care s-au găsit nereguli. Pe de altă parte, din dosarul cauzei nu rezultă că petenta ar mai fi fost sancționată contravențional, anterior, pentru aceeași faptă. Scopul răspunderii contravenționale poate fi și unul preventiv, nu doar coercitiv, astfel încât petenta să realizeze pe viitor importanța respectării normelor care impun respectarea legislației fiscale în orice circumstanțe.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că avertismentul corespunde scopului preventiv și punitiv al sancțiunii contravenționale, având în vedere și dispozițiile art. 7, alin. 3 din OG nr. 2/2001, care stipulează că ,,avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune’’.
De aceea, instanța va admite în parte plângerea petentei și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei cu sancțiunea ,,Avertismentului’’.
Instanță consideră legală măsura confiscării sumei de 329 lei, aplicată în temeiul art. 11 alin 3 din OUG nr. 28/1999, care statuează că ,, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin.1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat fiscale, în registrul special, menționat la art.1 alin 4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat”, motiv pentru care va menține această măsură.
În ceea ce privește sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă 3 luni în condițiile art. 14 alin 2 din O.U.G. 28/1999, instanța reține că această prevedere a fost abrogată prin OUG nr. 91/2014, astfel încât, prin aplicarea legii contravenționale mai favorabile, instanța va înlătura sancțiunea complementară aplicată.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea și, în consecință, va reindividualiza sancțiunea contravențională aplicată petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, va dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată prin procesul-verbal contestat cu sancțiunea „Avertisment” și va înlătura sancțiunea complementară privind suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni.
Va menține restul dispozițiilor procesului-verbal de contravenție cu privire la măsura complementară a confiscării.
Înlocuind sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul, instanța va atrage atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, CUI_, cu sediul în S., ., jud. Bihor, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală, cu sediul în București, sector 6, ..
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată prin procesul-verbal cu . nr._/30.12.2014, cu sancțiunea „Avertisment”.
Dispune înlăturarea sancțiunii complementare privind suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni, aplicată prin același procesul-verbal.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. K. A. O. S.
red. KM
4ex./ 03.09.2015
2com./ . SRL
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6375/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7115/2015.... → |
|---|








