Plângere contravenţională. Sentința nr. 6567/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 6567/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 6567/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 6567/2015

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. G. D. și pe intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 24.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 1.07.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 17.03.2015, sub nr. de dosar_, legal timbrată, petentul B. G. D., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, anularea procesului verbal ./2013 nr. 5447/07.10.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivare a arătat că a înregistrat situația financiară pentru PRESTARI CONSTRUCTII ȘI AMENAJARI SRL după primirea procesului verbal contestat.

Subliniază că raportat la data comunicării procesului verbal în cauză a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.

În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile OG 2/2001, Legea nr. 82/1991 C..

În probațiune a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție ./2013 nr. 5447/07.10.2013 (f. 9-10), situația financiară anuală pentru 2012 (f. 11-17).

Intimata legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, în sensul menținerii ca legală și temeinică a sancțiunii aplicate în baza, procesului verbal de contravenție ./2013 nr._/2013.

Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depus la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională ./2013 nr. 5447/07.10.2013 (f. 9-10) petentul B. G. D. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 lei, în baza art. 41 pct. 8 rap. la art. 42 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, reținându-se în sarcina sa că nu a depus până la 30.05.2013 situația financiară aferentă anului 2012 pentru PRESTARI CONSTRUCTII ȘI AMENAJARI SRL.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termen legal.

Verificând procesul verbal de contravenție atacat din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.

În drept, se reține că potrivit art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991 constituie contravenție nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, precum și a raportărilor contabile, iar conform art. 3.1 din Anexa nr. 1 din Ordinului MFP nr. 52/2012 persoanele al căror exercitiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligatia sa intocmeasca si sa depuna situatii financiare anuale incheiate la 31 decembrie la unitatile teritoriale ale MFP, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar.

Analizând temeinicia procesului verbal instanța constată că petentul a depus situația financiară anuală pentru 2012 la data de 10.03.2015 (f. 11-17), deci ulterior termenului legal, recunoscând săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul contestat.

Cât privește executarea sancțiunii contravenționale aplicate instanța reține faptul că în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii.

În condiția în care petentul a intrat în posesia procesului verbal la data de 02 martie 2015 instanța reține că executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul verbal contestat s-a prescris.

Pentru aceste motive instanța va admite în parte plângerea contravenționale conform dispozitivului prezentei.

Văzând prevederile art. 453 din Noul Cod de procedură civilă instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. G. domiciliat în Oradea ., ., județul Bihor în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea .. 2B, județul Bihor.

Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/2013 din 7.10.2013 ca legal și temeinic.

Constată prescrisă executarea silită a sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare.

Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică de azi 01 iulie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. G. V. A. L.

Red. MCG/tehnored VAL

03.07.2015

4 ex. – 2 ex. comunicare B. G.

DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6567/2015. Judecătoria ORADEA