Plângere contravenţională. Sentința nr. 4669/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4669/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 4669/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr.4669/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: R. C. H.

Grefier: M.-A. N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere contravențională 6244.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus și faptul că la data de 07.05.2015 petenta a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, după care;

Instanța verificându-și din oficiu competența conform art. 131 cod procedura civilă și stabilește că în baza art. 94 pct. cod proc civ. 32 alin.2 din OG 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și nemaifiind alte excepții de invocat, probe de administrat, cereri de formulat, declară închisă cercetarea judecătorească în baza art 394 noul C.p.c reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată în termen legal la această instanță la data de 05.09.2014, petentul I. E. SRL, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție AFPMO 6244/19.08.2014, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Arată că abaterea este lipsită de gravitate și că a depus cu mică întârziere declarația D300.

În drept invocă OG 2/2001.

În probațiune depune copia procesului verbal atacat.

Cererea este legal timbrată.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii.

Prin răspuns la întâmpinare, petenta a reiterat motivele plângerii; învederează că societatea nu are activitate și urma să fie radiată ca plătitoare de TVA din 01.04.2014.

Prin completare de acțiune ce reprezintă, în fapt, doar note de ședință, reclamanta a învederat că este executată silit și și-a exprimat nemulțumirea față de acest aspect.

Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție atacat a fost sancționată petenta cu amendă de 1000 lei pentru nedepunerea declarației D_, faptă prev. ca și contravenție de art. 219 alin 1 lit. b din Codul de procedură fiscală.

Verificând din oficiu, instanța constată că procesul verbal conține mențiunile prevăzute la art. 16 și 17 din OG 2/2001 iar fapta descrisă constituie contravenție potrivit textului de lege indicat în cuprinsul procesului verbal.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța constată că starea de fapt menționată în procesul verbal corespunde realității, procesul verbal bucurându-se de o prezumție de temeinicie care nu a fost răsturnată de petentă.

În privința sancțiunii, instanța apreciază că sancțiunea este proporțională cu gravitatea faptei și nu s-a făcut dovada unor motive de natură a duce la reindividualizarea sancțiunii; petenta s-a limitat la simple afirmații și nu a făcut dovada depunerii cu întârziere a declarației D300, deși a fost citată cu această mențiune.

Față de cele de mai sus, plângerea urmează a fi respinsă.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. E. SRL,având CUI_ cu sediul în Oradea ..2,.,. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea ..2b,județul Bihor împotriva procesului verbal de contravenție AFPMO 6244/19.08.2014 pe care îl menține în totalitate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. C. H. M. A. N.

Red:R.C.H

Tehno:N.M.A/07 iulie 2015 /4ex/2com

M.N. 13 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4669/2015. Judecătoria ORADEA