Pretenţii. Sentința nr. 7119/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 7119/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 7119/2015

Ds._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 7119 /2015

Ședința publică de la 08.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. S.

Grefier M. Z.

Pe rolul instanței se află acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul R. I., cu domiciliul ales în Oradea, . nr. 4, ., în contradictoriu cu pârâtul M. C. G. S., cu domiciliul în Oradea, ., ., ..

La apelul nominal se prezintă reclamantul prin reprezentantul convențional, av. T. C., în baza imputernicirii avocațiale depuse la dosar, și pârâtul prin reprezentanta convențională, av T. C., în baza imputernicirii avocațiale depuse la dosar.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța, în baza art. 244 cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată. Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza art. 392 cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea actiunii și respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pe temeiul subrogației; solicită admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtului solicită respingerea cererii.

Instanța rămâne in pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de reclamantul R. I., cu domiciliul ales în Oradea, . nr. 4, ., în contradictoriu cu pârâtul M. C. G. S., cu domiciliul în Oradea, ., ., ., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 15.861,32 lei și a cheltuielilor de judecată.

In motivare s-a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Gondosch Betty, cu nr. 820/21.06.2007, reclamantul a cumpărat de la pârâtul M. C. G. S., imobilul situat la adresa din Oradea, ., .. 4, . nr. Top 4851/120/X, inscris in CF_ – C 1- U 4( CF vechi_) Oradea.

Ulterior încheierii acestui contract, reclamantul arată că a permis pârâtului să locuiască in continuare, temporar, in acest imobil, având in vedere, pe de o parte, situația dificilă, din punct de vedere financiar și locative a pârâtului, de pe altă parte, faptul că reclamantul locuia in străinătate, neavând nevoie, in acel moment, să ocupe apartamentul respectiv.

La începutul acestui an, arată reclamantul că a intenționat să preiat de la pârât acest imobil, in condițiile in care dorește să revină cu domiciliul in România, insă acesta a refuzat să elibereze apartamentul, deși a fost solicitat in mai multe rânduri in acest sens.

Totodată, reclamantul a invederat instanței că pârâtul nu a achitat cheltuielile față de Asociatia de proprietar Ambianța, inregistrând debite importante.

In condițiile in care pârâtul nu a înțeles să elibereze imobilul in care a fost tolerat in toată această perioadă, reclamantul a introdus împotriva acestuia o cerere de evacuare, ce face obiectul dosarului nr._/271/2014 al Judecătoriei Oradea.

De asemenea, prin notificarea expediată pârâtului prin intermediul B. P. C. N., cu nr. 78/N/2014, reclamantul a solicitat acestuia restituirea sumelor achitate. Față de aceste imprejurări, reclamantul a solicitat instanței a constata că, prin plata efectuată, s-a subrogat in drepturile acesteia din urmă, find aplicabile disp. Art. 1593 al. 1, art. 1596 al. 1 lit. a C.civ.

In drept, reclamantul a invocat art. 1337 al. 1, art. 1593 al. 1, art. 1596 al. 1 lit. a C.civ.

Pârâtul a depus intampinare prin care a invocat excepția inadmisibilitătii formulării cererii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea.

În motivare s-a arătat că reclamantul i-a imprumutat lui și soției sale, cu camătă, suma de 100.000 USD, la data de 11.01.2000, in acest sens fiind incheiat Contractul de împrumut nr. 39 autentificat la BNP D. I..

In baza acestui contract, pârâtul arată faptul că a declarat primirea sumei de 100.000 USD, garantând acest imprumut cu imobilele pe care le deținea la acel moment, impreună cu soția sa, respectiv o casă cu curte situată in Oradea, ., un apartament la casa in Oradea, .. 40, jud. Bihor și o casă cu teren in loc. Homorog, jud. Bihor.

Totodată, se arată de către pârât, împrejurarea că reclamantul a mai imprumutat părinților săi, suma de 50.000 USD, (suma fiindu-i dată tot pârâtului), prin Contractul de împrumut autentificat sub nr. 40/11.01.2000, părinții săi garantând acest imprumut cu două immobile, unul in Oradea, ., iar unul in Oradea, ., jud. Bihor.

In anul 2001, pentru a restitui reclamantului parte din suma imprumutată, părinții săi au vândut imobilul din Oradea, . (banii revenindu-I reclamantului), ipoteca instituită asupra acestui imobil fiind mutată asupra imobilului din care se dorește ca să fie evacuate, pentru suma de 25.000 USD.

In continuare, pârâtul a menționat că nu a putut face față la plata cametei aferente imprumutului, in cursului anului 2007, a “vândut”reclamantului toate imobilele, pe care le deținea in proprietate impreună cu soția sa, sens in care la data de 27.12.2007, acesta a dat o declarație in fata BNP D. I., arătând că a primit de la pârât toată suma pe care acesta i-a imprumutat-o.

A mai menționat pârâtul că, la data de 21.06.2007, i-a vândut imobilul situat in Oradea, ., nr. 2 și imobilul din ..

Pe cale de excepție, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă prin prisma dispozițiilor legale invocate, intrucât din documentele de plată rezultă că reclamantul a achitat către asociatie datoriile ce îi revin in calitate de proprietar scriptic al imobilului.

Pentru a opera subrogația in drepturile creditorului, mai arată pârâtul, este imperios necesar să fie indeplinite condițiile aferente acestei institutii, însă in speta dedusă judecătii nu ne aflăm nicidecum in prezenta unor atare raporturi juridice.

In drept, pârâtul a invocat art. 46 din Legea 230/2007, art. 969 vechiul C. civ., art. 205 și urmat. C.pr.civ.

Reclamantul a depus răspuns la intampinare, prin care a arătat că obligația plătii cheltuielilor către Asociația de proprietari revenea pârâtului, intrucat după data incheierii contractului de vânzare-cumpărare, s-a incheiat un contract de folosintă gratuită (comodat), legea neprevăzând pentru acest tip de contract, forma scrisă ad validitatem.

Pârâtul, prin notele de ședință depuse la dosar, a arătat că a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat anularea actelor in baza căreia a operat înscrierea in CF a dreptului de proprietate asupra imobilului in favoarea reclamantului.

In condițiile in care este pus in discuție insuși dreptul de proprietate al reclamantului, este inoperantă susținerea acestuia, potrivit căreia dreptul său de proprietae este inscris in CF, intrucât inscrierea in CF a operat in baza unor acte lovite de nulitate, iar pe de altă parte înscrierea nu are efect constitutiv de drepturi, ci acesta are un rol exclusive de opozabilitate fată de terti.

Pe fondul cauzei, a mai învederat faptul că transferul dreptului de proprietate nu a operat efectiv niciodată, pãrtile nu au intenționat acest lucru la data încheierii actelor invocate de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

După cum părțile au arătat, au încheiat un contract de comodat asupra apartamentului situat în Oradea, ., ., ..

Pe durata folosinței apartamentului, până la data formulării cererii de chemare în judecată, cheltuielile de întreținere s-au ridicat la suma de_,32 de lei, ce au fost achitate asociației de proprietari de către reclamant, aspecte necontestate de către pârât..

Ulterior, pretențiile au fost majorate cu suma de 732,79 de lei (fila 51) și cu suma de 3698,24 de lei (fila 77), cheltuieli de întreținere până în luna decembrie 2014.

Reclamantul pretinde achitarea cheltuielilor de întreținere, arătând că a pus dispoziția pârâtului apartamentul, cu titlu de folosință gratuită, însă nu s-a angajat și la achitarea cheltuielilor întreținerii.

Pârâtul contestă susținerile reclamantului, arătând că întreținerea este suportată de reclamant, după cum au convenit și prevede legea.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, instanța o va respinge, acțiunea având ca obiect pretenții, nu revendicarea imobilului.

Va respinge excepția tardivității precizărilor, având în vedere că reclamantul doar a mărit cuantumul pretențiilor, iar potrivit art 204 cod proc civ., cererea nu se consideră modificată.

Având în vedere contractul de folosință gratuită, încheiat între părți, caracterul consensual al actului, nefiind încheiat în scris, regulile de interpretare a contractului, instanța reține:

Potrivit art 981 cod civil 1864 (în vigoare la data încheierii contractului autentificat sub nr. 802/21.06.2007- f. 10, dată de la care pârâtul folosește cu titlu gratuit apartamentul), clauzele obișnuite dintr-un contract se subînțeleg.

Potrivit art 1569 cod civil,

“Comodatarul, făcând speze necesare la uzul lucrului împrumutat, nu poate să le repete.” (adică nu poate cere restituirea cheltuielilor).

Nu s-a dovedit că părțile au derogat de la această regulă generală.

Prin urmare, pârâtului îi revine obligația de a suporta cheltuielile de întreținere.

Nu sunt incidente prevederile art 1596 alin 1 cod civil, întrucât subrogația de drept se produce în folosul creditorului care plătește unui alt creditor care are un drept de preferință, ori asociația de proprietari, creditoare, nu are în niciun caz un drept de preferință în raport cu pârâtul, ci, eventual, față de reclamant, în condițiile art 51 din Legea nr. 230/2007.

Fapta unilaterală a reclamantului împrumută, însă, caracterele gestiunii de afaceri, reglementată de prevederile art. 1330 și următoarele din noul cod civil, aplicabil în speță, având în vedere că plata întreținerii și nașterea raportului juridic a avut loc după . Legii nr. 287/2009 (plata sumei de 3310,78 de lei reprezintă restanțe la întreținerea începând cu luna august 2012, după cum rezultă din chitanța nr._/13.03.2014, fila 14). Reclamantul a achitat, în locul și pentru pârât, cheltuielile de întreținere, acționând în interesul acestuia din urmă. Gerarea intereselor pârâtului nu poate privi doar actele de conservare și administrare a bunurilor deținute de great, ci și executarea obligațiilor personale ale celui great, cum sunt achitarea cheltuielilor de întreținere. Aceste cheltuieli sunt utile pentru pârât, întrucât evită o pierdere patrimonială, cum sunt dobânzile la debite și, totodată, îndepărtează pericolul ca locuința să fie debranșată de la rețeaua de utilități.

Nu pot fi reținute apărările pârâtului. Condițiile acordării unor sume de bani, cu titlul de împrumut nu fac obiectul cauzei. Susținerile potrivit cărora reclamantul s-a angajat să suporte cheltuielile de întreținere nu au fost dovedite. În condițiile în care pârâtului îi revine obligația legală de plată a cheltuielilor de întreținere, sarcina probei existenței unei clauze contrare îi incumbă, potrivit art 249 cod proc civ.

Nu există un raport obligațional între reclamant și pârât, altul decât cel izvorât din gestiunea de afaceri. În baza art 1569 cod civil 1864, pârâtul este obligat nu față de reclamant, ci față de asociație, la plata întreținerii, întrucât aceasta îi facilitează serviciile.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile gestiunii de afaceri, pârâtul great este dator la restituirea cheltuielilor în cuantum de_,35 de lei efectuate de reclamant, în baza art 1337 alin 1 cod civil, acțiunea civilă urmând a fi admisă.

În baza art. 453 cod proc civ., obligă pârâtul la plata sumei de 2358,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru de 1118,06 lei, 1240 de lei onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității cererii, ridicată de pârât.

Respinge excepția tardivității precizărilor de acțiune.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul R. I., cu domiciliul ales în Oradea, . nr. 4, ., în contradictoriu cu pârâtul M. C. G. S., cu domiciliul în Oradea, ., ., ..

Obligă pârâtul la plata sumei de_,35 de lei,

Obligă pârâtul la plata sumei de 2358,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.09.2015.

Președinte,Grefier

S. O. M. Z.

Red/tehnored OS

08.09.2015

4 ex. – 2 ex. comunicare - reclamantul R. I.,

pârâtul M. C. G. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7119/2015. Judecătoria ORADEA