Contestaţie la executare. Sentința nr. 7876/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7876/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 7876/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7876/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. M.
Grefier: C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul CABINET DE A. KOLOZSI S. A. și pe intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta contestatorului – av. Ujupan C., lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția perimării cererii.
Reprezentanta contestatorului depune la dosar Decizia nr. 1714/CA/2014-R.
Instanța constată că decizia a fost pronunțată irevocabil în data de 02.06.2014.
Reprezentanta contestatorului arată că motivarea deciziei a durat destul de mult și că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că, prin acțiunea civilă înaintată de contestatorul CABINET DE A. KOLOZSI S. A., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, contestatorul a solicitat instanței anularea somației nr. 5/_ /_, precum și anularea titlului executoriu nr._/30.08.2012.
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 30.05.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Bihor.
Potrivit Deciziei civile nr. 1714/CA/2014 - R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, dosarul nr._ a fost soluționat irevocabil la data de 02.06.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data soluționării irevocabile a dosarului nr._ (care este data de 02.06.2014), prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 Cod procedură civilă urmează a constata perimată acțiunea de față.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de contestatorul CABINET DE A. KOLOZSI S. A., cu sediul în Oradea, .. 5, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2/B, județul Bihor, având ca obiect contestație la executare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
V. M. C. M.
Red.jud. V.M.
Dact.gref.C.M.
Data red. – 07.10.2015
Nr. ex. – 2
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7119/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7720/2015.... → |
|---|








