Acţiune în constatare. Sentința nr. 7345/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7345/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 7345/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
JUDEȚUL BIHOR
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7345/2015
Ședința publică din data de 14 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.
Pe rol fiind cauza civilă privind pe reclamanții B. C. V. și B. D. F. în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 07.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 14.09.2015.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2015, scutită de plata taxei de timbru, reclamanții B. C. V. si B. D. F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea unei hotărâri prin care să constate că pct. 5 lit. a) și pct. 3, lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/15.10.2007 constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, să se constate că prevederile din Actul adițional din 2010 la convenția de credit nr._/15.10.2007, prin care s-a introdus in mod tacit comisionul de administrare, constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, să se dispună modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convențiilor de credit, să fie obligată pârâta la despăgubiri, constând în suma plătită cu titlu de comision de risc de la data de 15.11.2007 – 16.08.2010 și suma plătită cu titlu de comision de administrare de la data de 15.09.2010 până la zi, să fie obligată pârâta la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătite cu titlu de comision de administrare, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a învederat instanței că între reclamanți, în calitate de împrumutați, și pârâta V. SA, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Convenția de credit nr._/15.10.2007, având ca obiect un credit în cuantum de 127.000 lei, care urma să fie rambursat în termen de 300 luni. Creditul a fost garantat cu o garanție reală – ipotecă de rangul I constituită asupra imobilului descris în pct. 7 din convenția de credit. În conformitate cu art. 3, lit. a) din Condițiile speciale, dobânda aferentă creditului este de 5,95 % p.a., aceasta putând însă face obiectul revizuirii de către bancă, astfel cum se prevede în art. 3, lit. d) din aceeași parte. La art. 5 lit. a din partea Condiții speciale Banca a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,125 % asupra soldului creditului, plătibil lunar la scadența ratei de rambursare, pe toată durata de derulare a Convenției.
Clauzele prevăzute la art. 3, lit. d) din convenția de credit au caracter abuziv, deoarece oferă băncii posibilitatea de a modifica unilateral și discreționar rata dobânzii aferente creditului, după criterii necunoscute și fără ca această nouă rată să poată fi negociată. Pentru a reprezenta un motiv întemeiat în sensul legii, ar trebui să existe o situație clar reglementată în cadrul contractului, care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că, dacă acea situație se va produce, rata dobânzii va fi majorată. Din convenția încheiată între părți lipsește posibilitatea reclamanților de a rezilia contractul în cazul neacceptării modificărilor dobânzii, astfel încât clauza incriminată are un caracter abuziv.
Reclamanții arată că clauzele de la art. 5 lit. a din Condiții speciale și art. 3.5 din Condiții generale, privind datorarea comisionului de risc, au un caracter abuziv, deoarece contractul părților nu prevede motivația perceperii acestui comision, iar pe de altă parte riscul de nerambursare a creditului este acoperit de garanția reală imobiliară constituită în favoarea băncii tocmai cu acest scop. La încheierea convenției reclamanții nu au avut posibilitatea de a negocia nicio clauză, conținutul convenției fiindu-i impus de Banca și având un caracter prestabilit.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 193/2000.
Prin întâmpinare (f.56-65), pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii cu privire la capetele 1, 2, 3 și 5 de cerere, deoarece nu se poate solicita, iar instanța de judecată nu va putea constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, atâta vreme cât acestea vizează însuși obiectul acestui contract.
S-a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește capătul 4 de cerere, deoarece acest capăt de cerere este supus termenului general de prescripție de 3 ani, care curge de la data semnării convenției.
A mai fost invocată excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 3, lit. d) din convenția de credit, deoarece aceste clauze nu mai există în convenția de credit.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că clauza contractuală prin care s-a reglementat dreptul Băncii de a percepe Comision de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
S-a mai arătat, în esență, că, comisionul de risc este un element al prețului creditului, perceperea acestui comision de risc a fost reglementată și consimțită contractual de ambele părți, fără existența vreunei constrângeri și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 C.civ. Pârâta a mai învederat că, convenția dintre părți nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părți, iar asumarea riscului de către bancă a șanselor unui câștig sau pierderi contravine chiar esenței unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ, ambele părți cunoscând de la data încheierii convenției întinderea obligației sale. Comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare, comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată, și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat de pârâtă.
Pârâta a mai învederat că nu se poate reține caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3, lit. d) din partea Condiții speciale, deoarece reclamanții au negociat toate clauzele contractuale, iar dobânda de referință și dobânda interbancară reprezintă indicatori publici, despre care orice persoană, client sau nu al băncii, poate lua la cunoștință și cu atât mai mult cunoaște că ea poate fluctua, fiind vorba despre credite pe o durată foarte lungă de timp.
În drept, s-au invocat prevederile art. 969 C.civ., Directiva nr. 93/13/CEE, prevederile Legii 193/2000, OUG 50/2010, C.pr.civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/15.10.2007 pentru suma de 127.000 lei pe o perioadă de 300 de luni, dată reclamanților, în calitate de împrumutați, de către pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare (f.10-19). În partea intitulată „condiții speciale ale convenției” la pct. 3 lit. d) se specifica faptul că „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.”, iar la pct. 5 lit. a) al convenției de credit fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,125 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente a fost garantată prin constituirea de către reclamanți în favoarea băncii a unei ipoteci de rang I asupra imobilului situat în Oradea, .. 68, ., proprietatea garantilor-ipotecari M. V. si M. M..
Referitor la excepția inadmisibilității cererii cu privire la capetele 1, 2, 3 și 5 de cerere, deoarece nu se poate solicita, iar instanța de judecată nu va putea constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, atâta vreme cât acestea vizează însuși obiectul acestui contract, instanța reține că, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat în repetate rânduri asupra interpretării Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Astfel de cauze au fost: Oceano Grupo Editorial SA c/a Rocio Murciano Quitero; apoi M. Mostaza Claro c/a Centro Movil Milenium SL; Pannon GSM Zrt. c/a E. Sustikne G.. În toate aceste cauze, Curtea de Justiție a decis că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Îi revine astfel instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală întrunește criteriile necesare pt. a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13.
Prin urmare instanța are posibilitatea de a analiza caracterul unei clauze fără a fi necesară parcurgerea procedurii prev. de art. 8 și urm. din L. 193/2000 act.
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 3, lit. d) din convenția de credit, deoarece aceste clauze nu mai există în convenția de credit, instanța o va respinge, deoarece interesul reclamanților este actual, chiar dacă s-au modificat prevederile art. 3, lit. d) din convenția de credit. Aceasta, deoarece reclamanții au achitat dobânda aferentă creditului în forma inițială, patrimoniul acestora fiind afectat prin plata acestei dobânzi, reclamanții având astfel interesul să invoce caracterul abuziv al clauzei contractuale privind aceste prevederi contractuale.
Referitor laexcepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc, aceasta va fi respinsă. În pofida susținerilor băncii, în sensul că data de la care curge termenul de prescripție pentru restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc este data producerii faptului prejudiciabil, trebuie observat faptul că cererea de restituire a respectivelor sume de bani este accesorie cererii de eliminare a clauzelor abuzive. Mai exact, restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc reprezintă repunerea părților în situația anterioară, în urma eliminării clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc. Cu alte cuvinte, cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită, ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind eliminarea clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc. În lipsa eliminării clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc, nu se poate pune problema restituirii către consumatori a sumelor de bani încasate de bancă, cu titlu de comision de risc. Astfel, termenul de prescripție privind dreptul consumatorilor de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești de eliminare a clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc.
Este adevărat că reclamanții nu au solicitat expres anularea clauzelor abuzive, însă sancțiunea care intervine în cazul constatării clauzelor abuzive este nulitatea absolută a acestora, care se traduce, în speță, prin eliminarea clauzelor abuzive din convenție și repunerea părților în situația anterioară.
Este incontestabil că ori de câte ori se dispune anularea totală sau parțială a unui contract și părțile nu au solicitat prin acțiunea respectivă și repunerea în situația anterioară, de la data pronunțării hotărârii judecătorești curge termenul general de prescripție de 3 ani, în care părțile au posibilitatea să ceară, pe calea unei acțiuni separate (fără a se opune prescripția extinctivă) repunerea în situația anterioară. Cu atât mai mult reclamanților din prezenta cauză nu le poate fi opusă prescripția extinctivă a dreptului de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc, întrucât au formulat cererea de restituire a respectivelor sume de bani în cadrul procesual al acțiunii prin care se solicită eliminarea clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc.
Pe fondul cauzei, instanța reține că este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâte intră sub incidența Legii nr. 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamantii), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din legea nr. 193/2000.
Instanța reține că niciuna din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu reclamanții de către bancă, în sensul dispozițiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, așa cum recunoaște și Banca și, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul reclamanților consumatori și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin urmare aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere .
1. Analiza clauzei prev. de art. 3 lit. d din condiții speciale - „ banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”.
Această clauză pune problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 care prevede că „ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Motivul unei „schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă. Susținerea băncii că reclamanții pot cere rezilierea contractului în temeiul art. 1020 și 1021 C.civ. nu acoperă cerința impusă de pct. 1 lit. a din Anexă la Legea nr. 193/2000.
2. Analiza clauzei prev. de art. 5 lit. a din condiții speciale din convenția de credit.
Reclamanții consideră că dispozițiile art. 5 lit. a din condiții speciale și pct. 3.5 din Condițiile Generale din convenția de credit reprezintă o clauză abuzivă și contravin prevederilor art. 4 al. 1 și 2 și ale lit. b a pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 al. 1 din Legea 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța constată că în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții, întrucât convenția de credit a fost un contract tip, preformulat cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau și sub aspectul valorii si cel al perioadei și a fost de acord prin semnare cu plata comisionului de risc, ea având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute. Legea nr. 193/2000, reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prev. art. 4 al. 1 din Lg. 193/2000 în privința dispozițiilor de la pct. 5 lit. a din Convenția de credit este necesar și ca această clauză să fi creat în detrimentul consumatorului (reclamantilor) și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din condiții speciale și art. 3.5 din condiții generale reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere mai mulți factori ca: insolvabilitatea probabilă, viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, etc. În speța de față, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor a fost garantată prin constituirea de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului, proprietatea garantilor-ipotecari. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus banca prin acordarea creditului.
Se va avea în vedere și cuantumul comisionului de risc care este apropiat de valoarea dobânzii, astfel că la finalul perioadei de credit valoarea totală a comisionului perceput va fi mare raportat la valoarea creditului. Instanța mai constată că nu este prevăzut în contract posibilitatea reclamantei de a solicita restituirea comisionului de risc dacă pe perioada de rambursare nu s-au înregistrat riscurile care au fost avute în vedere la stabilirea lui.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat în detrimentul reclamantei și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit nr._/15.10.2007.
În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 al. 1 din Legea 193/2000, instanța urmează a constata că pct. 5 lit. a) și pct. 3, lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/15.10.2007 constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, va dispune modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convențiilor de credit pentru nevalabilitatea obiectului acestor prevederi contractuale determinată de caracterul lor ilicit (art. 5 C.civ.). Caracterul ilicit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze.
Art. 1 al. 3 din Legea 193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatori, de clauze abuzive, prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit prin medierea dispozițiilor art. 1 al. 3 din Legea 193/2000 se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.
Potrivit dispozițiilor art. 35 al. 1 lit. b din OUG 50/2010, modificată de Legea nr. 288/2010 „se interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife și a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza de acte adiționale acceptate de consumator”, or, în atare situație, introducerea și perceperea fără acordul consumatorului a acestui comision este ilicită.
În consecință, instanța va constata caracterul abuziv al art. 3, pct. 5.1, lit. a) din Actul adițional nr. 1/05.05.2010 la convenția de credit nr._/15.10.2007 și va dispune pe baza aceluiași raționament ca cel de mai sus obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de administrare plătit de reclamanți până la efectiva încetare a perceperii acestuia.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv privind comisionul de risc și de administrare, s-a constatat indirect nulitatea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâte, cu titlu de comision de risc și administrare capătă caracterul unei plăți nedatorate.
În consecință, instanța va admite cererea reclamanților astfel cum a fost formulată, în sensul că va constata că pct. 5 lit. a) și pct. 3, lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/15.10.2007 constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, va constata că prevederile art. 3, pct. 5.1, lit. a) din Actul adițional nr. 1/05.05.2010 la convenția de credit nr._/15.10.2007, prin care s-a introdus comisionul de administrare, constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, va dispune modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convențiilor de credit, va obliga pârâta la despăgubiri, constând în suma plătită cu titlu de comision de risc de la data de 15.11.2007 – 16.08.2010 și suma plătită cu titlu de comision de administrare de la data de 15.09.2010 până la zi, va obliga pârâta la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătite cu titlu de comision de administrare.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile inadmisibilității cererii cu privire la capetele 1, 2, 3 și 5 de cerere, lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 3, lit. d) din convenția de credit și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc, invocate de pârâtă.
Admite cererea formulată de reclamanții B. C. V. si B. D. F., ambii cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Constata că pct. 5 lit. a) și pct. 3, lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/15.10.2007 constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Constata că prevederile art. 3, pct. 5.1, lit. a) din Actul adițional nr. 1/05.05.2010 la convenția de credit nr._/15.10.2007, prin care s-a introdus comisionul de administrare, constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Dispune modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convențiilor de credit.
Obliga pârâta la despăgubiri, constând în suma plătită cu titlu de comision de risc de la data de 15.11.2007 – 16.08.2010 și suma plătită cu titlu de comision de administrare de la data de 15.09.2010 până la zi.
Obliga pârâta la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătite cu titlu de comision de administrare.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. F. V. N. A.
Red. PFV/25.09.2015
Dact. NA/25.09.2015
Ex. 5
Comunicat cu:
- reclamanții B. C. V. și B. D. F.
- pârâta V. ROMÂNIA SA
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7478/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8000/2015.... → |
|---|
