Plângere contravenţională. Sentința nr. 8566/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8566/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 8566/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8566/2015

Ședința publică de la 12 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier C. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata C. SA - C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Procedând la verificarea din oficiu a competenței conform art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în baza art. 10 ind.1 din OG 15/2002.

Nemaifiind alte cereri, excepții, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 26.06.2015 sub nr. de dosar_, petenta ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica (C. - C.), a solicitat anularea sau constatarea nulității procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 15 nr._/08.06.2015.

În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, faptul că a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională precum și faptul că procesul verbal nu este semnat de agentul constatator.

În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001 și ale Legii 455/2001.

În probațiune, petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal contestat și dovada comunicării acestuia.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare s-a arătat, în esență, că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG nr. 2/2001, fiind semnat olograf de agentul constatator.

În probațiune s-au depus la dosar planșe foto.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/08.06.2015, petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 250 de lei în baza art. 8 alin. 1 și alin. 3 ind. 2 din OG 15/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 10.12.2014, pe DN 69 km 24+760 m, Orțișoara, jud. TM, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal.

Verificând procesul verbal prin prisma condițiilor de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001, instanța constată că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.

Contrar susținerilor petentei, instanța constată că procesul verbal a fost semnat olograf de agentul constatator.

Susținerile petentei privind intervenirea prescripției aplicării sancțiunii contravenționale sunt neîntemeiate.

Contravenția a fost săvârșită de petentă la data de 10.12.2014, constatată la data de 08.05.2015 iar procesul verbal a fost comunicat petentei la data de 17.05.2015, aplicarea sancțiunii și comunicarea procesului verbal fiind efectuate în termenele prevăzute de art. 13 alin. 1 și art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, dovada a fost făcută prin planșele foto depuse la dosar iar în ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța apreciază că amenda în cuantumul minim prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

Constatând că procesul verbal este legal și temeinic, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., J_, CUI_, cu sediul în Oradea, .. 6, ., în contradictoriu cu C. SA – C., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . 15 nr._/08.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică azi,12.10.2015.

P.,GREFIER,

B. MIRCEACMECIU C.

red.B.M.

Tehnored.C.C.M.

4 ex./10.11.2015

2 com.

- .

- C. SA C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8566/2015. Judecătoria ORADEA