Plângere contravenţională. Sentința nr. 9120/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9120/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 9120/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9120/2015
Ședința publică de la 23 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. C.
Grefier D. M. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata POLIȚIA L. ORADEA, având ca obiect plângere contravențională_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă cons. jur. Ț. D., în baza delegației depusă la dosar și martorul C. G., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
Instanța procedează la audierea martorului C. G., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosarul cauzei după ce în prealabil martorul a luat cunoștință de conținutul declarației sale și a semnat-o.
La întrebarea instanței reprezentanta petentei arată că nu mai are alte cereri in probațiune si solicită cuvântul pe fond.
În baza art 258 rap. la art 255 Cod procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile. Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 394 NCPCiv. închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată la instanță la data de 02.02.2015 si timbrată cu 20 lei chitanță fiscală, petenta . în principal anularea procesului verbal . nr_ întocmit de intimata poliția L. oradea la 10.01.2015, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
In fapt, conform procesului verbal, petenta a fost sancționată contravențional in temeiul art 39 lit „b” si art 42 lit „b” din HCL 725/2006 pentru că s-a constatat că la data de 10.01.2015, in jurul orelor 6.21 nu era întreținută curățenia in fața imobilului din Piața Unirii, nr 2- 4 administrat de petentă si folosit de aceasta sub denumirea de Clubul Lord;s.
Constarea directă și personală a agentului constatator, întărită si de planșa fotografică de la fila 24 dosar nu a fost combătută de petentă, aceasta nefăcând dovada contrară a stării de fapt reținută în procesul verbal, motiv pentru care acesta va fi menținut ca legal si temeinic.
Sancțiunea a fost aplicată între limitele legale și nu există motive temeinice pentru aplicarea unei sancțiuni in afara limitelor prevăzute de legiuitor pentru fapta considerată de acesta ca fiind contravenția reținută în sarcina petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea petentei . sediul in Oradea, Piața Unirii, nr 2-4, jud Bihor, CUI RO_, J_, cu domiciliul procedural ales la C. av S. O., în Oradea, . 32, jud Bihor, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, cu sediul in Oradea, Piața Unirii, nr 1, jud Bihor.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 23 Octombrie 2015
Președinte Grefier,
S. V. ChiriacDaniela M. F.
Red. SVC
Tehnored DMF
18.11.2015- 4 ex
2 . .>
- intimata POLIȚIA L. ORADEA
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 26-10-2015,... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








